Archive for Octombrie 2011

Amaraciune

Draga Maicuta,

Pot spune ca imi merge bine munca cu elfii. Am fost nevoita sa-i impart in grupe si dupa alte criterii si ma bucur ca sunt foarte receptivi.

Daca la inceput le citeam o gramada de intrebari, acum sunt destul de relaxati si ma bucur ca am inceput cu teoria inaintea practicii (in special in cazul noldorilor). Cu siguranta si-ar fi rupt careva in cel mai fericit caz gatul ori nu cred ca mi-as dori sa am parte de asa ceva pe constiinta. Nu stiu cat voi mai sta aici, insa nu cred ca pentru multa vreme, daca lucrurile merg la fel de bine ca pana acum.

Imi este dor de casuta, de copilasi, de murgul meu si de toti ce-i de acolo. Sper ca lucrurile merg bine si toata lumea este sanatoasa.

Printre picaturi, am reusit sa ma vad cu Antonia in cursul zilei de astazi. Am mers impreuna cu o prietena de-a ei la festivitatea de deschidere de an scolar la scoala generala unde am facut primii sase ani de studii si un trimestru. Antonia este bine si i se apropie sorocul. Aproape ca nu mi-am rescunoscut scoala si, cu greu, parculetul in care mi-am petrecut copilaria si inceputul adolescentei. De la scoala care cerea o gramada de investitii, am gasit o cladire renovata, cu termopane si grupuri sanitare de toata frumusetea. Parculetul cu leagane mari si grele, groapa de nisip in care mi-am petrecut copilaria a fost, parca, culcat la pamant si repus la loc in picioare, are o mica fantana arteziana si pana si bancile au fost schimbate. Nu le putem avea pe toate in viata si chiar daca in scoala nu mai sunt multi dintre profesorii care mi-au predat la clasa, pot spune ca o fata sau doua cunoscute tot mai vezi.

In alta ordine de idei, simt un gust amarui pe limba si un nod pe care nu prea pot sa-l inghit. Contextul?

Din cate stii, de ceva vreme mergeam pana nu demult destul de des la slujba, in special seara. De altfel, toti avem datoriile noastre, pe care le facem cu mana noastra si tot noi trebuie sa le platim. Intrucat am fost chemata inapoi in ambasada, m-am intors. De la arhiva, m-am trezit pe cap si cu partea de securitate, iar timpul meu s-a imputinat destul, lucru care m-a facut sa caut si alte variante pentru a putea merge le slujbe. Apoi, mi-am spus un punct de vedere si, cred, impreuna, au dus la a se intelege ca am luat-o razna si aud destul de des de oi ratacite si fii risipitori. Cum as putea impaca si capra si varza, in conditiile in care datoriile facute nu se platesc singure si nici nu mi le plateste altcineva? Ma gandesc ca am mereu „bafta” sa nimeresc posturi care cer responsabilitati mari si-mi mananca destul de mult din timpul liber. Nu e un pacat sa muncesti, pacat este sa fii lenes si parazit pe spatele altora. Cred ca, pe undeva, nu e bine sa judeci si nici sa vezi praful din ochii altuia in timp ce la tine sunt barne enorme in ochi, ori mi-a cam scapat, de ce sa ma ascund dupa deget. Nici mie nu-mi este usor.

In rest, sunt bine. Mi-am facut cunostine noi si ma bucur de, probabil, ultimile rabufniri ale unei veri tarzii in prima luna a toameni. Abia astept sa vad pomii in culorile ruginii ale anotimpului in care abia am intrat. Imi aminestc cu drag de inceputurile anilor de scoala cad totul era plin de culoare si ma gandeam cu nostalgie la vara care a trecut si simteam jindul apropierii primaverii cand totul incepe sa inverzeasca. Un circuit al naturii care ma va fascina mereu-moartea si revenirea la viata a naturii.

 

Cu dor si dragoste,

                       Nadia

 

P.S. Un alt lucru care ma face sa ma simt vinovata este faptul ca stau prost si cu rabdarea.

Anunțuri

Alte decizii

   -Imi pare bine sa te revad si in alte circumstante, mult mai pasnice, mi se adreseaza Elrond.  De multa vreme vorbeste de tine, iar Maicuta Moise este cea care iti poarta cel mai mult de grija.-Stiu si nu este singura, ii raspund in timp ce-i strang mana. Are si de ce, in ultima vreme m-am cam ratacit si asta se vede cu ochiul liber si  ii ingrozeste pe cei multi.

Imi face semn spre un foisor umbros unde ne asteapta Gil Galad, Cirdan, Thandruil cu Legolas, Celeborn si Galadriel, Gimli si Gandalf. Chipul lui Galadriel este cel mai serios intre toate fetele zambitoare ale celorlalti. Stiu ca poate citi omul din cap pana in picioare, dar sunt un ghetar de netrecut-pur si simplu nu intereseaza pe nimeni prin ceea ce trec in aceste clipe.

-Esti de nepatruns! Uimitor de-a dreptul, remarca Galadriel. Ciudati sunteti voi cei care incadrati in doua lumi.

-Probabil, intervine Elrond. Am cerut sa vii deoarece sunt printre toate neamurile elfilor din ce in ce mai multi care seamana celor Cinci Case de dincolo de Poarta Sangerie-copii, tineri si batrani in egala masura. Maicuta Moise te-a recomandat in urma rezultatelor pe care le-ai avut cu precedenta pregatire, insa ne poti refuza.

-Nu cred ca pot face asta. Mi s-a acordat incredere pe baza unui rezultat precedent, insa consider ca Maicuta este mult mai calificata ca mine sa faca acest lucru.

-Maicuta Moise nu a putut traduce hieroglifele, nu a putut readuce piramida la ceea ce a fost odata si nici nu a putut face ceea ce ai facut tu la Poarta Sangerie.

-Nu contrazic, insa daca pot forma, as avea o mica problema la capitolul spiritualitate. Inteleg spiritualitatea elfa, dar si pe cea umana intr-o oarecare masura.

-Stiu, mi s-a adus la cunostinta ca mergi pe o cale pe care noi, elfii, nu o impartasim, insa ne asumam acest risc.

-N-as indrazni sa ma avant pe un teren care nu este de competenta mea.

-Eu am auzit ca si femeile pot face asta, intervine Gil-Galad.

-Exista, intr-adevar, un rit care accepta acest lucru, insa nu si ritul la care eu m-am convertit. Ritul de care vorbesti ar putea aparea la Dwarfi, altfel sunt tratate femeile in cultura lor.

Dupa o scurta pauza in care reusesc sa-mi studiez interlocutorii fara a ma face simtita mai mult decat un oarecare disconfort, imi dau seama ca nu am prea multe variante. Va trebui sa ma apuc de treaba cat de curand, tara cam arde, iar baba nu prea are timp sa se pieptene.

-Asadar ai un plan de bataie?

-Partial. As avea nevoie sa stiu mai multe despre elfi decat ceea ce a ramas dupa prima migrare majora inapoi in Apus, iar asta include obiceiurile tuturor neamurilor existente in clipa de fata in Pamantul de Mijloc, care este influenta unora asupra altora, daca mai sunt si alte neamuri cu care interactioneaza si tot ceea ce credeti de cuviinta  ca trebuie sa stiu. Apoi, ar fi bine de stiut ca perspectiva va fi a Phoenixului, insa va exista si cate o parte specifica Florarilor, Garguilor, Gulzilor si a Garguilor Florari pentru ca fiecare Casa are caracteristicile sale specifice, pe langa trasaturile comune.

-Am tot auzit ca esti prea matura pentru anii tai, insa depasesti cu mult orice imaginatie, isi face simtita prezenta Celeborn.

S-ar putea sa fiu nevoita sa il cred pe cuvant pentru ca este, alaturi de Gil-Galad, printre cei mai batrani, ca varsta, dintre cei prezenti.

Sunt foarte umitori elfii astia-pe cat de frumosi, pe atat de isteti, aprigi si cu o abilitate de-a actiona de nu stii de unde te trasneste, iar mobilizarea generala este la fel de rapida si bine gandita.

Cum ma voi imparti? Nu cred ca are rost sa ma intreb, doar ce ma intrebam deunazi daca n-ar fi mai bine sa nu stiu de capul meu. Chiar si asa, faptul ca am a doua generatie pe mana la format imi spune ca trebuie sa-mi revin singura si cat mai repede, altfel risc sa am mari dureri de cap, iar constiinta nu ma lasa sa fac acest lucru.

-N-ai vrea sa mai ramai cateva zile in Rivendell?

-Nu cred ca as putea refuza o asa oferta. Aerul muntelui de aici, de partea celalta a Portii, este cu mult mai curat decat poluarea cu care oamenii au imbacsit aerul de cealalta parte.

-Am avut curiozitatea sa bag un nas discret si tare rau isi face omul zilelor astora. Nu cred ca as putea sa mai calc a doua oara mai departe de Piramida. De altfel, am vazut ca multi te iubesc pur si simplu, iar cand afisezi o mutrita serioasa, sare lumea in sus.

-Dar ce limbaj colorat avem pentru un senior…

-Eh, da cam asa este. Dar tie nu-i scapa nimic?

-E adevarat ca un zambet pe chip si doi ochisori luminosi, curiosi si plini de viata fac prapad, dar nu am in interes anume. Cand ma apuc de treaba?

-Balamuca mica!

-Doar graba strica treaba!

-Perfect adevarat. Incep sa-i inteleg pe baietii mei de ce te iubesc asa de mult.

Stie el, Elrond, ca nu las treburile doar pe jumatate terminate, dar stiu ca apreciaza pe cei care stiu sa descreteasca si cele mai incruntate minti in momentele cele mai negre.

Din acest moment, stiu clar ca eu nu mai contez. Stiam asta de multa vreme-mereu am zis ca problemele mele sunt mult prea mici pe langa ale celor din jurul meu chiar daca fiecare in parte crede ca problemele sale sunt mai greu de dus si rezolvat pentru ca sunt ale sale. Sunt constienta ca fiecare zice la modul permanent „eu contez mai intai, apoi restul,” am avut si eu momente de genul asta, dar am stiut permanent ca, mai intai, conteaza cei din jurul meu, apoi-poate-si eu. Nu rare au fost momentele in care ajutandu-i mai intai pe altii, am reusit sa gasesc si solutii care sa ma ajute si pe mine, insa sunt constienta ca in momentul in care am zis, in mod experimental, sa ma schimb sa fiu si eu ca toti ceilalti, am gresit crunt, iar acum imi este greu sa fiu cea care am fost inainte, dar lupt si, intr-un fel sau altul, stiu ca primesc ajutor si sa fiu omul cu care i-am obinuit pe toti.

-Dar stiu ca s-a schimbat ceva la tine, imi spune Elrohir, unul dintre gemenii lui Elrond.

-Se vede?

-Doar pentru ochii care stiu sa vada in profunzime, nu la suprafata.

-Asa e natura firii-schimbarea este inevitabila la un moment dat, insa depinde de calitatea si natura acestei schimbari.

-Cat adevar graiesti! Dar ce-a vrut sa spuna Galadriel cu faptul ca esti de nepatruns?

-Ma mir ca nu ai invatat inca faptul ca bunica ta are puterea si obiceiul de-a studia pe cel din fata danei si, acolo unde se poate, citeste si ganduri. Nu-i un lucru rau, avand in vedere ca Lorienul a dus-o, poate, mai bine decat celelalte tinuturi locuite de elfi in ceea ce priveste musafirii si cu ce ganduri se apropie. O inteleg pe undeva, am mai patit sa am premonitii, insa nu prea as acorda mare atentie acestui lucru. Si, da, e cineva in Lumea de Dincolo de Poarta care ma inspira la capitolul asta.

-N-ai de gand sa-ti faci si tu o familie?

-Nu;  n-ajunge ca alde surorile astea ale mele au fost atat de carcotase incat s-o bage pe Maicuta la a da patru fete odata ca sa nu mai zic de cheltuieli?

-Intrebam si eu, nu ca as avea vreun gand. Te rog sa nu ma intelegi gresit, insa nici pe mine nu ma atrage viata de familie, dar esti o fantana fara fund la capitolul surprize ca sa nu mai spun ca apari si dispari pe nepusa masa.

-Nu ca as recunoaste ca ador faptul sa sperii lumea si sa vad cum fiecare isi fugareste inima sarita de la locul ei.

-Rautate care esti!

-Cine, eu?!

Asa se duce prima mea zi in Rivendell. Nu rezist tentatiei de a-mi indrepta pasii spre biblioteca-ar trebui sa fie mai plina decat pana acum, daca elfii s-au intors. Stiu ca in momentul in care am acceptat sa-mi asum o rasponsabilitate atat de mare, nu am cale de intoacere. Si am de gand sa-mi fac treaba cum trebuie, nu de mantuiala. Ma incanta pe undeva ca pot fi utila.

Nu stiu ce anume caut, insa simt nevoia sa citesc ceva inainte de culcare. Va fi mitologie? Istorie veche de la inceputurile neamurilor elfesti? Cred ca ar fi bine sa recitesc Simarillion, un fel de Geneza a elfilor. As putea gasi cate ceva care s-ar putea folosi ca punct de  inceput sau ar putea sa ma ajute intr-o oarecare masura sa ma fac inteleasa.  Tare usor este sa gandesti, sa-ti faci un plan de bataie-greu este sa pui in practica. Cred ca voi primi si putin ajutor din partea celor care vor veni prin intrebarile pe care le vor pune, prin nelamuririle pe care le vor avea.

Rivendell nu prea sa se fi schimbat prea mult, insa se simte ca este intretinut, plin de viata si chiar daca ma scuteste de ceva munca, ma bucur ca nu mai este pustiu. Elfii chiar au descoperit unele specii de flori si ierburi de toate felurile care nu incepusera sa creasca in momentul in care au inceput sa plece spre Apus-fie pasarile au adus semintele, fie le-am plantat eu si le-a priit locul, fie s-au adaptat. Pe undeva ma sacaie faptul ca sunt destule colturi in Taramul de Miljoc in care mi-ar fi placut sa-mi petrec macar cateva clipe in tacere alaturi de surorile mele, dar nu-i timpul piedut cu toate ca efectul va fi altul.

-Cineva spunea ca ganditul dauneaza grav sanatat si scoate fire de par alb in cap?!

-Asa o fi, nu te contrazic.

-S-a batut palma?

-Da, insa nu va fi usor. Nu inteleg mentalitatea elfilor decat dupa ceea ce au facut si au lasat in urma lor. Sper sa gasesc in toata bibliotecas asta ceva despre filosofia lor si cateva raspunsuri pentru eternul „de ce?”, in afara de raspunsul „de aceea!”

-Dar stiu ca esti comica.

-Macar atata lucru, Gandalf! Sau ar trebui sa-ti spun dupa cum ti se spune pe aici?

-Cum iti este tie mai usor. Tot ce pot sa-ti spun este ca si mie mi-a fost destul de greu sa inteleg aceste creaturi misterioase si continua sa ma minuneze de la o zi la alta-mereu descopar ceva. Foloseste intuitia de care de dai dovada si nu te-ai gandit rau cu a incepe cu a raspunde lui „de ce?” in modul modul tau de a gandi. Spor la treaba si sa stii ca mai sunt carti pe drum dinspre Valinor.

-Multumesc pentru sfaturi.

-N-ai pentru ce! si se indreapta spre treburi de el stiute.

Asadar mi se acorda o prea mare incredere si nu stiu daca doar pe baza unor vorbe sau am fost studiata si din umbra fara sa-mi dau seama. Sa fi lasat garda jos si sa nu realizez? E posibil? Mi se poate intampla, insa daca  fac, este in mod constient.

Uneori mi-as dori sa nu fi facut nimic care sa ma ridice atata in slavi, insa n-as fi putut inghiti ideea ca am intors spatele cuiva caruia i-as fi putut intinde o mana sau as fi intors spatele unei situatii care ar fi putut fi alta. Pana la urma fapta sau intentia fac mai mult decat o mie de cuvinte.

Si de aici incolo voi merge din nou ca in semestrul al II-lea al clasei a VI-a, dar voi mai rezista ca atunci? Nu-mi ramane decat sa incerc marea cu degetul si sa sper ca toate se vor rezolva cu bine pentru toti.

Astazi

            Astazi am ramas singura dintre cele cinci surori in casuta de la Poarta Sangerie. Daca Dally, Elena si Sonia au hotarat sa ramana in lumea sportului in mod acitv, Antonia si-a incheiat socotelile cu voleiul de performanta de cateva luni bune si va mai sta pe bara inca vreun an dupa ce va naste, in cazul in care va dori sa revina.

Chiar si asa, nu am ramas singura pe doua etaje plus pod. Kathy si Martha imi tin companie, iar din Pamantul de Mijloc au mai venit inca trei fete-Anai Loth-Lorien din Rohan, Brianna Qualonnde din Gondor si Anna Doriath din Limanurile Cenusii. Daca Martha si Kathy s-au obinuit cu aura putin cam intunecata a locului, se pare ca nici cele trei fete nu-i dau prea mare importanta. Cred si eu, caci inca mai sunt urme ale primelor doua razboaie importante si inca unul recent care bantuie Poarta Sangerie.

Intre doua antrenamente dure si o tura criminala la munca, mai gasim puterea si timpul sa mai spunem o glumita, iar cantonamentele ni se par o relaxare; chiar daca timpul meu este destul de limitat, mai gasesc o clipa linistita si pentru mine, o clipa in care ma regasesc si oricat de laudata sunt in continuare, nu-mi gasesc linistea. Pur si simplu imi lipsesc surorile mele, imi vine greu uneori sa pricep ca nu mai suntem cum eram inainte, desi stiu ca fiecare are viata sa, ii simt lipsa lui Paun mai mult decat mi-as dori si tare ma doare ca se vede prea mult la suprafata ca e ceva cu mine…

-Nadie, revino-ti!

-Chiar se vede atat de mult ca ceva ma macina?

-Da, imi raspunde Maicuta.

-Nu stiu daca sa ma astept la o veste buna sau proasta…

-N-ai de ce sa te gandesti asa. Nu stiu ce s-a intampla cu tine, dar de la Craciun pana la Paste ai radiat toata si, dintr-o data, ai inceput sa te stingi pe picioare; ma ingrijorezi mai mult decat iti pot spune. Ce-as putea face sa te scot din starea asta?

-Cred ca imi trebuie sa am un asa program incat ca sa cad din picioare de oboseala. Totusi, ceva se intampla in jurul meu, e ceva ca o teama care devine o groaza nevazuta.

-Nu esti singura care simte ca ceva este neregula. Te-as trimite la Elrond o vreme. Ar avea ceva de vorba cu tine, dar ai putea sa te si relaxezi putin.

-S-ar putea sa-mi prelungesc sederea, avand in vedere ca mi-a mai facut o invitatie pe care nici acum nu am onorat-o. Cred ca ultima data am fost in Rivendell la ziua gemenilor. Tot atunci am vazut multe dintre vechile mele cunostinte facute in vremuri nu prea vesele.  Iar vorbesc prea mult, tai vorba brusc.

-Nu te inchide in tine, iti va fi foarte greu sa te ridici. Ai adunat prea multe fara sa vorbesti sau sa dai macar de inteles ca ar fi ceva cu tine si ce anume. Uite, azi te las libera de la munca-linisteste-te si o sa-ti dau de treaba consiliere la clinica. E ok asa?

-O schimbare nu strica nimanui, cred. Lumea e bine in general?

-Ai pus o intrebare grea. Da, starea de spirit este buna, insa voi avea nevoie de tine pentru un altfel de ajutor, caci observ ca va trebui sa te scot din carapacea ta pentru un lucru care nici mie nu-mi prea place-singura nu pot face asta.

Imi intinde un plic ce poarta sigiliiul lui Cirdan. Imi mai spune ca ar fi bine sa incerc sa ma odihnesc si sa ma regasesc, altfel nu este de bine-nici pentru mine, nici pentru cei care imi vor intra pe mana.

Cirdan imi scrie ca este in vizita la Elrond, alaturi de Gil Galad, Celeborn si Galadriel. In momentul in care imi scrie, stie ca Thandruil si Legolas, alaturi de Gimli, sunt pe drum. Pe langa cei enumerati, mai sunt personaje care ar vrea sa ma vada, caci lipsa mea se simte, chiar daca am mai fost vazuta brazdand, in zbor, cerul. Si eu duc dorul multor efli si nu numai.

Pe masura ce inaintez cu lectura scrisorii, imi dau seama ca oricat am renuntat la statutul meu de Fondator si Domnita a Phoenicsilor, sunt momente in care e nevoie de mine, ca atare. Mi s-a acceptat pana si faptul ca nu impartasesc credinta celor de un neam cu mine, ci prefer un rit neinteles de multi cu toate ca nu este foarte complicat nimic si este mereu cineva care sa te lamureasca si sa-ti raspunda la intrebari. Au fost voci care au vociferat si au cerut chiar ca Maicuta Moise sa-si schimbe mosternitorul, insa replica femeii a fost cat se poate de dura, explicand cat se poate de clar, ferm si vehement ca e mai usor sa arati cu degetul, sa critici si sa nu-ti vezi prorpiile barne din ochi.

„Cert este,” isi incheie scrisoarea Cirdan, „ca au inceput sa se nasca intre elfi foarte multi Phoenicsi care au ajuns la o varsta destul de mare incat sa puna intrebari; exista si adulti care au inceput sa-si arate firea de zburatoare.”

E clar, pe undeva, ca voi avea parte de multa munca de formare si nu va fi usor deloc, dar este, totusi, o provocare pe care stiu ca nu voi avea puterea sa refuz. Asadar, ceea ce ma incearca ar putea fi un raspuns la clipele in care ma simt trista si parasita de toti.

Paun, tata, Coral, George, Gabi-toti mi-au spus inainte sa moara ca drumul meu va fi presarat in permanenta de formare si consiliere la greu, dar asta nu va fi tot. Intotdeauna va fi mereu ceva in plus si oricat de soclicitata si iubita voi fi, mereu voi fi incercata de singuratate si neinteleasa. Nu voi avea pentru mine alinare, insa schimb voi fi baza pentru cei din jurul meu-un fel de este si nu inca. Nu mai spun ca vor fi momente in care se va arunca cu pietre in mine si voi fi arata cu degetul, dar voi sti mereu sa raman in picioare.

Oare are cineva idee ca uneori imi vine sa ma razvratesc, sa las totul in urma si sa nu ma mai intereseze de nimeni si de nimic? Nu cred, insa orice-as face voi avea mereu puterea sa-i iert pe cei care ma judeca, ma calca in picioare, sa ma bucur de bucuria altora chiar daca lumea mea se prabuseste, sa-mi pese de cei care sunt in suferinta…capac la toate, sa primesc increderea multora fara sa fi facut ceva pentru a primi acest lucru.

Am crezut ca profetia scrisa pe peretii „Murgului Maicutei Moise” si Colegiului cu Program Sportiv (CIPS) „Andrei Saguna” trebuie sa aiba o hiba produsa de partea lipsa ce le unea intr-o singura cladire in care sa se schimbe totul in ceea ce ma priveste insa m-am inselat amarnic.

Acum o luna am terminat de tradus totul, caci de nicaieri, cele doua corpuri s-au unit intr-unul singur. Trebuie, asadar sa-mi primesc menirea si s-o duc pana la capat. Ma doare sa vad cum am reusit sa rabufnesc-pur si simplu, am ingropat zambetul cu care i-am incantat pe multi, lumina ochilor mi s-a stins, lasand loc semnelor de intrebare, ingrijorarii si sa reusit sa supar lumea cu o zi plina de viata si apoi sa stau bosumflata vreo trei zile la rand.

Asadar, as face bine sa ma adun si sa pun in aplicare ceea ce am mai bun in mine, caci, inantea de-a putea vorbi celor ca mine ce presupune a fi diferit intr-o lume in care omul este in stare sa te faca bucati pentru a-si satiface curiozitatea, de ce ne nastem diferiti si ce implica multele semne de intrebare pe care chiar si eu inca le mai am dupa 19 ani si inca vreo 14-15 ani de munca asidua la traducere.

Asadar ma hotarasc sa plec in Rivendell cat mai repede cu putinta, insa stiu ca voi mereu pe drum naveta…pe undeva sa mi indeplinit rugamintea adresata Maicutei in ceea ce priveste munca pana la epuizare? Nu cred ca voi sti, insa imi doresc sa ma pot linisti sa-mi fac treaba cum se cuvine, caci vad si constientizez cati oameni depinde de mine, indiferent ca sunt cu moralul la pamant sau sus pe val.

Cineva m-a intreabat odata:

-Dar Lui i-ai spus?

-Stie El, nu trebuie sa-i mai spun eu, iar raspuns, caci nu ne este dat sa ducem mai mult decat putem duce si chiar si asa, ajutor tot primim, doar sa-l cerem si va veni, fara sa ne fie rusine ca nu putem, insa lenea si nu pot fiindca nu vreau nu intra in discutie-nu poti fiindca nu poti sau pentru ca nu vrei sa poti?

Intrebarea acesta mi-a mai trecut prin minte de cateva ori de la Paste incoace, dar nu prea i-am dat atentie prea mare pana sa citesc scrisoarea lui Cirdan. Oare cum am putut sa orbesc si sa surzesc in asa fel incat sa cad cu un buf atat de dureros si rasunator? Unde imi este increderea in mine? Sau, ca sa reformulez, de ce tind sa ma intorc de unde am plecat? Nu prea as vrea, nu acum dupa un aproape un an de zile. Sunt, totusi, constienta ca fiecare dintre noi are perioade de ridicare si caderea, insa din genunchi trebuie sa te ridici si sa mergi mai departe, oricat de greu pare si oricat de dureroase ar fi juliturile  si sangerande ar fi ranile provocate. Un sut in fund inseamna un pas inainte si ce nu omoara te face mai puternic gandesc si zic, insa nu sunt corecta mereu pentru ca uneori dau sfat sau indrumare pe care nici eu nu pot urma.

Ieri

            La ceva timp dupa aceea zi, voleibalistele Generatiei de Sacrificiu sunt acolo unde le este locul-pe baricade, dand clasa generatiilor care le vin din urma-fara munca pe branci nu se poate, iar rezultatele nu se mentin fara, cel putin, aceeasi munca asidua pentru a te mentine in varf.

O parte dintre fete si-au intemeiat familii-parte s-au retras din performanta, parte au continuat. Eu, nimic, desi apropouri sunt destul de dese si azi, chiar daca Paun a trecut in alta lume.

-Mai repede „marit” pe altii decat pe mine, am raspuns intr-o doara intr-una din seri Kathrinei, cand ne intorceam acasa de la antrenament. Si, totusi, stii ca intrebarea este retorica, da?

-Cred ca de poimarti la Sfantul Asteapta si-n cazul meu.

 -Pe 30 febraurie sau pe 32 decembrie?

-Nu degeaba te-ai nascut ieri si ai 3 ani astazi, ei?

-Pai, nu?

-Unde ajungem in sistemul asta?

-La Balaceanca sigur, la Obreja mai sunt sanse sa scapi, pe motive de „buna purtare” zic medicii de acolo.

-Sau ca esti prea nebun pentru cei de-acolo si le „dereglezi” si mai rau pactientii.

Rare sunt momentele in care mai avem o clipa libera pentru a ne destinde, insa intre doua antrenamente si o tura feroce la munca, o glumita tot se mai nimereste.

Nu ma mira faptul ca sunt asteptata de Maicuta Moise, insa ma surprinde, pe undeva, prezenta lui Nea Gheo. Intreb daca la padocuri sunt toate bune, caci am avut o zi plina la centru si la clinca, plus doua antrenamente peste zi.  La cum o stiu pe Maicuta, clar are chef de vorba, iar ochii sclipitori o confirma. De altfel, la cat de „des” trece prin coltul asta de Piramida imi confirma si faptul ca are destula incredere in mine si toate merg ok.

-Crezi ca e rost sa mai bag o aripa?

-S-ar putea spune ca inclin spre un raspuns afirmativ, insa vad ca sunt dintre fete care rar raman peste noapte, dar o reorganizare dupa renovare ar da un raspuns mai concret. S-ar putea sa fie cativa care sa doreasca sa ramana in celalalt spital. Plangeri nu mi-au fost aduse la cunostinta, iar locuri sunt destule.

-Nu-i rau cum gandesti si stiu ca ai mult de furca. Nici la mine nu au ajuns plangeri sau ceva asemanator de cand te-am lasat stapana peste coltul asta de curte.

Foarte rari sunt cei care au nevoie de internare mai mult de o noapte, elfii se descurca foarte bine cu ai lor si cu ceea ce ma despaste pe mine, dar mai trimit cazuri carora nu le dau de cap, altfel nu am de ce ma plange. Sunt momente in care este foarte liniste si ma retrag in Urgente-imi alunga orice suparare, n-ai timp sa te plictisesti, dar este si o ocazie sa inveti ceva nou. Oricat de laudata  as fi pentru ceea ce fac si ceea ce-am reusit sa realizez, plus minunile care-mi ies din maini, nu ma fac sa ma simt cineva important, ci doar cineva care isi face treaba si-si vede de lungul nasului.

-Traducerea merge?

-Da, dar nu stiu cand am timp de ea, ma trezesc uneori cu pixul si carnetelul in mana.

-Nu esti prea vorbareata azi. A fost o zi tipica pentru tine, dar iar ai tendinta sa te inchizi in tine.

-Stiu, in ultima vreme, daca nu m-am retras in Urgente sau in Camera de Garda, am preferat sa ma retrag in Morga sau sa ma plimb in cimitirul pe care l-am vazut din biroul dumitale, in ziua in care majoritatea fetelor au experimentat ceea ce eu am trait deja si am invatat singura.  

-Intr-un fel sau altul, ai fost mereu legata de Lumea Umbrelor. Ai un talent in a intui si calma pe cei din jurul tau de ma lasi pe mine fara cuvinte.

-Asa o fi, nu te contrazic, insa cred ca sunt cea care voi fi mereu spinul din coastele unora si alinarea altora.

-Fondatorul Phoenicsilor se sacrifica?

-Nu am alta varianta. Sunt constienta ca am descoperit ceea ce-mi lipseste, iar aceasta Piramida nu ma implineste perfect. Drumul meu este o secure cu doua taisuri si va trebui sa le folosesc pe amandoua.

-Aceeasi alegere am facut-o si eu la un moment dat, insa tu, fata mea, esti mult mai puternica si capabila ca mine, iar pentru asta nu-mi voi retrage mostenirea pe care ti-am lasat-o.

Oare stie ce face? Poate vedea, alaturi de Elrond si Galadriel, mai adanc in profunzimea lucrurilor decat ceea ce au vazut deja?

-Iei credinta Muritorilor?

-Muritorii cred in multe feluri. Ma simt mai apropiata de una dintre ramuri, insa nu este cea a familiei adoptive in care am crescut si pe care am ignorat-o multa vreme.

-Simti o chemare mai puternica in alta parte?

-S-ar putea spune si asa. Casa imi este acest colt de lume, insa in ceea ce incep sa cred este locul spre care privesc aproape in fiecare seara, inainte de-a pune capul pe perna. Uneori nu apuc sa dorm deloc, insa m-am invatat si cu asta.

Prin minte imi trece momentul in care, cu putin inainte de-a termina clasa a V-a, s-a organizat Campionatul de Fotbal intre clase. M-am strecurat din curtea scolii alaturi de o colega, Alexandra, cu toate ca nu prea aveam voie sa iesim din curte, la ordinul dirgintei…

-Te gandesti la Caterdrala Sf Iosif?

-Da, Concertul de Craciun la care am fost in primul an de studentie nu a fost primul.

-Mi-am dat seama inca de atunci ca nici acel concert nu a fost prima oara cand ai calcat acolo.

-Adevarat, cred ca m-a „tradat” crucea catolica. Mi-am adus aminte de fosta colega din clasele V-VI. Contextul-meciurile de fotbal intre clase. Pur si simplu m-a luat de mana si m-am trezit acolo, incercand sa imit ccea ce facea ea.

-Si nu ti-a fost greu sa intrii intr-o biserica de alt rit?

-Nu prea.

-Curios, insa tot intr-acolo iti zboara gandul din cand in cand.

-Se simte, deci? La un an dupa ce s-a regasit magarul ratacit in ceata, am tot vrut sa merg din nou, insa nu prea am avut tragere de inima. Nu stiu de ce tot ma impiedicam si ma poticneam in usa, dand mereu bir cu fugitii in fata altarului, dar am reusit zilele trecute sa intru si am mai nimerit si o slujba. Mi-a starnit interesul, insa a mai trecut o buna bucata de vreme pana am nimerit la a doua slujba.

-Iar acum iti este greu cand n-ajungi.

-Crap de ciuda, insa va veni si vremea cand voi avea ceva mai mult timp liber. Chiar ma simt alt om intre acele ziduri si daca asta este sacrificiul meu, fie.

-Dar cum de ti-a venit colega asta in minte?

-De la ea am invatat sa fac o cruce romano-catolica si sa nu ma impiedic, intr-o oarecare masura, in obiceiurile casei. Am o gramada de invatat si tot am tragere de inima, dar cum si unde?

-Nu incetezi niciodata sa ma uimesti. Mereu mintea ta gaseste cate ceva.

-Nu-i vorba de asta. Capul iti este dat sa-l folosesti, nu sa-l lasi la usa oriunde intri-e vorba de ceva mult mai adanc, mai profund. Cred ca mai este ceva care mi-a atras atentia, insa nu-mi dau seama si nici nu imi aduc aminte ce-ar putea sa fie. Si benedictinele pe care le aveam la o aruncatura de bat de camin in New Jersey, nu prea prezentau interes, asa ca la un moment dat, am renuntat sa mai merg la slujba pana si duminica. Mi se parea ca-mi pierd timpul duminica dimineata. Sau erau iezuite?

-Dar de cate feluri sunt catolicii?

-O sa am raspunsuri cand ma voi lamuri si pe mine.

Discutia nu a mai continuat mult, caci oboseala zilei se simte de ambele parti. Maicuta Moise nu imi mai pune intrebari, stiind ca imi cunosc destul de bine nevoile si are destula incredere in mine incat sa nu intervina decat atunci cand ii solicit acest lucru sau simte ca este cazul.

-Cert este ca vreau sa cunosc cat mai multe din acest rit. Nu este un impuls de moment, asta e sigur. La un moment dat se va observa o schimbare in ceea ce ma priveste. Daca voi fi vreodata intrebata, voi raspunde.

-Fiecare are dreptul de-a alege.

-Intr-adevar, am observat ca fiecare dintre fetele tale a fost lasata sa-si ia propriile decizii. Sfaturi am primit mereu, poate nu ne-au fost utile toate, pe moment sau la un moment dat in viitor, insa cred ca, pe partea asta, acesta imi este drumul.

-Te-ai gandit la o familie sau la un ordin?

-Nici, nici. Cred ca imi este mai bine sa las asta la cum pica, sa spun asa. Cred ca s-a putut observa cat de greu imi este sa las omul sa se apropie de mine, iar daca imi fac prieteni, acestia sunt pe viata.

-Esti un mister total, ma intreci si pe mine in multe privinte.

-Tare as vrea sa nu mai fiu ridicata in slavi. Sunt la fel ca toti ceilalti, in felul meu. Si, foarte rar, s-a intamplat sa aleg varianta simpla.

-Nu ti-a fost greu sa intri in Catedrala, avand in vedere ca vii dintr-un alt rit?

-La cel mai sincer mod cu putinta, nu! Tot ceea ce n-am vazut pana acum este o sinagoga, dar este timp pentru toate. Prejudecatile si altele de genul asta nu intra in aria mea de interes. Gura lumii spune multe si de proasta calitate, nici macar. Oricum, nu am de gand sa ma arunc intr-o astfel de dezbatere, cred ca nu-si are rostul, insa pot spune ca ar fi unele detalii- poate semnificative, poate nu-cu care nu sunt de acord.

-Te deranjeaza subiectul?

-In clipa de fata cam da, este un punct sensibil inca si pentru mine si pentru moment, nu doresc sa discut cu nimeni despre asta.

-Ciudate fete sunteti si tot atatea caractere, insa voi stiti ce este mai bine pentru voi, acum ca sunteti mari.

Ne suna telefoanele in acelasi timp, semn ca undeva e buba mare. Nu e nici prima cand se intampla si nu va fi nici ultima.

-Ce iei, ma intreaba Maicuta dupa ce ne lamurim ca e nevoie de inca doua perechi brate pe baricadele Urgentelor.

-Cezariana?

-Incepi sa iei paine de la gura unei babute mai mult sau mai putin nevoiase, deci?

-Tinerii din ziua de azi! In loc sa bage la cap, ei te scot la pensie…

Ziua se incheie la doua dimineata, cel putin in teorie. Momentele in care apuc sa dorm mai mult de cinci ore pe noapte au devenit extrem de rare, dar am avut si perioade in care nu am inchis un ochi doua-trei zile la rand.

Sa fi simtit o oarecare aversiune dinspre aceasta femeie? S-ar putea sa mi se para, rar s-a intamplat sa maraie, insa cu un anumit motiv bine intemeiat.

Am surprins-o uneori gandind ca asa voi fi mereu, prinsa intre doua lumi si se vor ivi momente in care va trebui s-o sacrific pe una in favoarea celeilalte. Din raspunsurile mele si-a dat seama ca inca nu stiu destule, iar curiozitatea ma roade la cote maxime, asa ca va putea sa-mi puna intrebari cat de curand, caci nu voi avea odihna pana nu voi avea ceva raspunsuri la intrebarile care curg intr-una. Cert este ca nu voi impune nimanui sa creada in ceea ce cred eu sau sa faca, macar in parte, ceea ce fac eu. La intrebari voi raspunde cat voi putea de bine.

Aici imi vine in minte o intrebare pe care am cam ignorat-o de ceva vreme, anume de ce fetele pe care le-am avut langa mine in New Jersey au cam uitat de obiceiurile lor.

-N-ai somn? o iau pe Martha la rost.

-Din cate imi aduc aminte, cineva spunea ca ganditul prea mult dauneaza grav sanatatii si scoate fire de par alb in cap?! Sincera sa fiu, nu prea am somn-Mark m-a sunat si mi-a spus ca vrea sa se insoare cu Sonia in cel mai scurt timp.

-Asta da vestea zilei.

-Da` ce esti asa morocanoasa?

-Eh, la Urgente unul dintre cazurile alea nesuferite cand, la prima vedere, ai de ales pe cine salvezi-mama sau copiii. Ce ziceai de sor`mea si gandurile fratelui tau?

-S-a hotarat alde fra`miu ca Sonia este ceea ce cauta, sfarsitul povestii.

-Dupa 16 ani si-a dat seama de asta? Bine, vreo sase ani Sonia era cam minora pana si aici, la romani, asa ca raman spre 10 ani in care putea s-o ia si s-o lase tot de atatea ori.

-Sa fi fost distanta pe care a luat-o Sonia fata de el atata timp sa fi avut un cuvant de spus?

-Cred ca da, stie ea ce, cand si de ce face anumite lucruri, chiar daca risca enorm. E adevarat ca mai si greseste uneori, greseli pe care si le asuma. Mai stie cineva in afara de mine?

-Acesta este unul din lucrurile care-mi plac la tine-discretia. Raspunsul este nu, insa cred ca se va afla curand, caci intrebarea va fi pusa curand. Tare nu-mi place cand vad ca esti asa obosita, sincer. Imi vine sa te iau de mana si sa te leg de pat pana te odihnesti cum trebuie.

-Inteleg si-ti multumesc pentru increderea pe care mi-o acorzi si grija ce mi-o porti. Sa stii ca mai dau si eu cu bata in balta, nu fac exceptie de la regula.

-Vreun flacau la orizont?

-Nu prea, ma gandeam la surorile de langa caminul din New Jersey. Sa fi fost iezuite?

-Mai mult ca sigur, prea erau active. Si, ai dreptate, Mark a spus ca va trece si pragul bisericii cu mireasa lui.

-Asadar e pe viata decizia, nu gluma. Stii, imi dau seama ca suntem niste cobitoare in crucea noptii.

-Mda, insa m-ai luat de urechi zdravan si ma asteapta o spovada lunga rau si o penitenta pe masura.

-Nu te contrazic. Imi tii de urat?

-Bataie cu perne?

-Nici sa te refuz nu pot…

Asadar Sonia va fi prima. Pe undeva nu ma mira decizia lui Mark, m-ar soca daca ar fi refuzat. Urmarindu-i de-a lungul timpului, puteam sa bag mama in foc fara sa ma ard ca se va ajunge aici.

Vestea s-a imprasitat repede si niciuna din familii nu a avut nimic de obiectat. Interesant a fost ca si celelalte trei surori si-au exprimat dorinta de a-si intemeia familii, asa ca s-a pus la cale o singura nunta pentru toate patru.

S-a stabilit ca locatie New Jersey pentru a fi la jumatatea distantei pentru toti.

Nunta a fost extrem de restransa si au fost invitati doar ce-i apropiati. Nu mi-a fost greu sa inteleg ce-i in sufletul Maicutei Moise sa dea patru fete odata. Nu stiu cum de-am putut sa rezist sa-mi dau toate surorile odata, insa macar ele sunt linistite si fericite. Am prevazut de multa vreme ca asta se va intampla.

-Tu n-ai astfel de planuri?

-Sincer, ferm si vehement, nu categoric. Vazandu-le pe ele, eu nu simt aceasta chemare, nu in felul acesta. Nu cred ca mai trebuie sa amintesc nimanui ca la cei care am tinut mi-au fost luati, insa cel mai mult am tinut la Paun.

-Stiu, a fost o legatura aparte intre voi cum rar exista. Acum incep sa inteleg in ce parte bati si ma mir ca n-am observat asta mai devreme-spinul si alinarea, morga, mereu alaturi langa cei in nevoie si langa cei care pleaca din lumea asta…ce-o fi fost in ochii mei de-am fost asa de oarba?

-Nu te grabi sa tragi concluzii, ii raspund. Pur si simplu am renuntat la durerile mele ca sa le fie bine altora, care au suferinte mai mari ca ale mele. Am trecut eu vreau la ce vor sau au nevoie ceilalti.

-Tu si Kathy, iar Martha e nehotarata, dar cineva trebuie sa vegheze. Eu realizez ca n-o mai fac de mult, intuind ca voi faceti acest lucru mai bine ca mine. Si eu simt ca nu mai pot, am obosit. E timpul vostru. Nu voi pleca prea curand din aceasta lume, insa lumina mea a inceput sa scapete.

-Ma indoiesc ca vei fi data la o parte sau ca ti se va lua ceea si cine esti. Stii prea bine ca Martha si Kathy sunt oameni de lume, in timp ce eu prefer sa stau in umbra chiar daca sunt observata si mai las oamenii fara grai.

31 decembrie 2008

Paisprezece ani-pentru unii o viata de om, pentru altii niste ani de oarecare. Pentru mine, un om al contrastelor, au fost cand alinare, cand spini. Palme au fost destule-pe buna dreptate sau ca tap ispasitor pentru altii dar capul plecat, ca sabia sa nu-l taie.

In cei 6 ani departe de tara natala am gasit linistea pe care mi-o doream cu atata ardoare, m-am pus pe picioare tragand si pe altii dupa mine; intoarsa acasa, in sanul familiei naturale, am inteles ca sunt balanta intre 5 fete si, aparent, niciun baiat.

Dupa inca 6 ani, am inteles ca sunt o fire mult prea interioara pentru mine, dar deschisa celor care au nevoie de ajutor si-l cer, cu de-a sila nu se poate. Uneori am avut tendinta sa ma exteriozez cand am simtit nedreptate sau ceva ce-mi strica balanta interna. Am simtit revolta in diferite situatii insa au castigat autocontrolul si mutenia-graba strica treaba. De altfel, un lucru de care sunt constienta este ca drumul meu merge prin lume, dar nu apatin ei si chiar daca ma atrage umbra din care sa pot observa omul si locul, lumina ma cheama puternic. O prostie? Probabil…

Multi dintre cunoscutii mei si-au gasit linistea, au realizat ceva, lista continua. Pentru mine, punctele cheie au fost momente de cotitura permanent, insa-George s-a nimerit la prima operatie serioasa avuta, Coral mi-a fost alaturi intr-o perioada de neintelegeri crunte intre generatiile Colegiului in care am preferat sa nu ma amestesc ci sa ma gandesc cum s-ar putea repara strachinile sparte sau ciobite si obloji ranile rezultate-nimic nu se intampla fara un rost anume. Cand apele s-au calmat si totul a intrat pe un fagas normal-din tarana ne nastem, in tarana ne intoarcem, de doua ori, la cativa ani distanta. Si nu putem face mofturi, caci viata isi are ciclul ei, iar balanta trebuie sa fie in echilibru.

In tot acest timp, Paun a vegheat asa cum am facut-o si eu de atatea ori, pentru Sonia si Mark pentru Dally si Tudor, pentru Elena si Mircea dar si pentru Antonia si Robert, discret, din umbra, poate cate un ghiont de trezire din cand in cand. Fiecare are un fagas normal, dar al meu care e?

N-am sa spun ca sunt vreo nesuferita care se bucura de raul altuia sau nepasatoare la durerea celor din jur, dar de ce raman mereu cu un gol permanent, care nu se umple niciodata? Sunt constienta ca Maicuta Moise a contruit casuta in locurile dragi mie intelegand macar faptul ca-mi prinde bine singuratatea pentru reculegere si meditatie in special si, in acelasi timp, caut compania oamenilor chiar daca impun anumite bariere.

Am stiut sa fiu in umbra permanenta de la marginea drumului si mirajul desertului, dar dand sentimentul de bine, deci incredere si hotarare. Am inteles-o pe Sonia-distanta luata de Mark avea sa fie un raspuns care il astepta sau nu, riscand o viata, dar amandoi constienti ca ultima clipa va fi a lor.  Nu m-ar mira sa aflu ca daca nu s-au luat, macar ca s-au hotarat sa se ia.  Am vazut mereu in sora mea omul care aduce pe toti in jurul ei si nu-i de mirare ca lucreaza foarte bine cu copiii din centrul social si cei de la gradinita.  Elena poate aduce oile ratacite e drumul cel bun, deci a ales bine sectia de dexintoxicare de orice creaaza dependenta. Dally are rabdarea de-a dezlega lucrurile aparent complicate, asadar preda. Antonia si Maicuta sunt spargatoare de gheata si initiatoare de drumuri….

Aici am ajuns la altul, mereu altul, dar eu? Egoism? Egocentrism? Indiferenta fata de durerile altora? O simpla nevoie de schimbare? Nu stiu cum am ajuns aici, dar timp de doi ani de dat bir cu fugitii de toti si de toate, am reusit sa gasesc un raspuns partial.

E adevarat ca am simtit nevoia unei schimbari, daar aici-buba! Plecarea pe nepusa masa a fost o greseala-am lasat in urma mea multe semne de intrebare, iar sentimentul de a fi a cincea roata la caruta ar fi trebuit sa ma puna pe ganduri, alaturi de prima cadere nervoasa.  Ar fi trebuit sa-mi dau seama ca pana si roata de rezerva are scopul ei, facand totul sa mearga si dand o oarecare siguranta, daca o rotita cade-plasa de siguranta. Am reusit sa aduc unitate, sa aduc siguranta ca nimic nu poate dezbina nucleul inchegat, ca apoi sa dau bir cu fugitii. Veghea s-a simtit, iar balanta a ramas mereu in echilibru, insa cand roata de rezerva lipseste, pana te lasa in mijlocul campului.

Dupa doi ani realizez ca intoarcerea la punctul de origine este inevitabila.

Doua saptamani urmaresc schimbarile petrecute in lipsa mea. Nu voi mentiona unde am dat bir cu fugitii, nu aici si nici acum, nicaieri, chiar daca fuga, oricat de rusinoasa este, sanatoasa, pe undeva, ramane. Era inevitabila aceasta reintoarcere la „Murgul Maicutei Moise” oricat de nestiuta si nestiutoare am vrut sa fiu. Pasii sunt mici, dar siguri. A fost o cadere nervoasa totala, am simtit ca nici in  genunchi nu mai pot  sta in aceasta perioada, ce sa mai zic de ridicat in picioare si mers mai departe?!

Decadere si renastere din propria cenusa, dar pentru cat timp voi mai putea sa fac asta? Vreau sa daram zidul pus intre mine si cei care, in felul lor, s-au bazat pe mine, dar de unde ii iau dupa ce i-am lasat, ascunzandu-ma ca magarul in ceata? Stiu ca azi este ziua in care ingrop totul, dar las sa renasca o parte din mine ce nu poate fi lasata in urma, insa va trebui sa se adapteze la nou. Mi-e dor de razele soarelui primavaratic ce incalzeste pamantul si face ca  totul incepe sa revina la viata.

Daca atunci cand am ales sa ma rup de un mediu care multa vreme m-a bantuit mai rau ca un cosmar, wrestlingul era ceva de nebagat in seama prea tare, in ziua de azi este un adevarat fenomen. Cand si cum a ajuns atat de urmarit? N-am idee! A aparut, alaturi de continuitatea WWE, TNA, insa WCW a fost asimilat de WWE. Nu stiu de ce m-am mirat sa vad in „divizia grea” oameni ca Rick Flair sau Chris Bennoit. Crema–cremelor merita toti banii cand biletele, deloc ieftine la gale, se vand mai ceva ca painea calda, spargandu-se record dupa record de sold-out de la un an la altul. Unii dintre veteranii prinsi activitate in perioada 1995-2000 s-au retras, insa nu toti. E drept ca inca nu am trecut peste moartea lui Owen din luna mai a anului 1999, nici peste faptul ca Chris Bennoit, unul dintre putinii atlteti foarte tehinci ai wrestlingului, a lasat o gramada de intrebari fara raspuns nici in ziua de azi cand a fost gasit mort in locuinta sa, alaturi de familie. Sable si Steve Austin au disparut din lumina reflectoarelor, Mark face ravagii, in continuare, la cote maxime, dar Chris m-a dezamagit intr-o oarecare masura.

Nu pot spune ca o pauza de refacere alaturi de familie este ceva de neconceput, pentru cineva care sta mai mult pe drumuri decat cu familia, insa forma fizica lasa de dorit, mai multe infrangeri decat victorii…nu-l acuz pe Vince ca i-a rupt contractul si i-a aratat partea cealalta a usii. Nu-i bai, a prins o portita deschisa in TNA si vad ca-i merge bine alaturi de altii care fie nu s-au inteles cu Vince ori au vazut usa inchinsa pe dinafara. Nu vreau sa fiu dura, insa elita cere pretul ei oricat nu l-as suferi pe Vince.

Gandindu-ma la inceputuri, cred ca as fi regretat daca l-as fi urmat pe Chris in cariera, desi am invat o multime de lucruri utile de la el. Mark, in schimb, a scos din mine ceea ce putini ar fi crezut posibil, chiar daca buturuga mica rastoarna carul mare. Un fapt care l-a imbogatit pe Ted mai mult decat ar fi sperat vreodata, iar mie mi-a venit ca o manusa. Ce-ar avea in comun un monstruos si morbid „cioclu” de 2 m intaltime si peste 100 kg greutate si o jumatate de masura cam subitirca despre care se crede ca n-ar putea omori nici macar o musca? Ei bine, am reusit sa daram inca o data ca prima impresie nu este, conform prejudecatilor, si cea mai buna.

Cine ar fi crezut ca piticotul este capabil de sadism, brutalitate, ferocitate, duritate si teroare, toate la cote criminale? Cine ar fi crezut ca doar fuga te poate scapa doar cu ceva ochi vinetii, o arcada sparta, o manuta si un piciorus rupte, ca sa nu mai spun de febleata mea-coastele rupte? Pana sa ajung la tactica pusa in practica, am preferat sa vad lumea ringului de pe margine, meditand si perfectionand o tehnica doar a mea, de unde si atentionarea celor de la WWE-„Nu incercati asta (ceea ce vedeti la televizor) acasa!” caci si cei mai antrenati atleti in ale wrestlingului pot s-o pateasca crunt, ba chiar sa-si piarda viata. Bietul Randy Orton, nici in ziua de azi nu m-a uitat, insa revansa nu stiu cand va fi, caci intre wrestling si volei, intaietate a avut mereu voleiul. Mereu am fost ajutata in ring de imprevizibilitate-relaxare in miscari si calm pe chip, insa mesajul a fost retinut multa vreme-pazea la coaste! Si cred ca daca m-as intoarce si in jungla patrata a wrestlingului, nu cred ca s-a uitat cat de sfinte sunt coastele…

Totusi, azi va trebui ca magarusul sa iasa din ceata si stiu ca locul lui va fi casuta ridicata de Maicuta Moise la Poarta Sangerie, langa padocurile vestice si va fi punctul de reintegrare. Am putut observa ca si Pamantul de Mijloc freamata de viata, caci fiecare s-a intors la locul sau, lucru care nu poate decat sa ma bucure. Multe fete noi s-au apropiat de surorile mele in lipsa mea, insa prima vizita va fi la padocuri, imi este tare dor de Blackstar, murgul meu.

Stiu ca trebuie sa ma fi simtit de vreo doua zile, nu-l pot pacali, si imi dau seama ca asa este-pe masura ce ma apropii, aud arhicunoscuta voce a lui nea Gheo certand animalul care, nu stiu cum a reusit dar a sters-o din grajduri si n-are pace in pragul portii de acces. Dar te poti intelege cu animalul care isi simte stapanul si nu-i chip sa te intelegi cu el pana nu are ceritudinea intoarcerii acestuia? Slabe sanse sa convingi un animal ca nu are dreptate.

-Buna seara! Tinem teorie?

-`Na seara, domnita! imi raspunde morocanos si bucuros omul. Credeam ca nu va mai intoarceti-nazdravanul asta batran s-a salbaticit de cand ati plecat si pana acum doua zile era un nazuros si jumatate, apoi a inceput sa nu mai aibe stare. Totusi, azi a fost mai vioi si mai nebun ca niciodata-animal ciudat ce esti, nu te-i potoli odat` ca ti-o venit stapana?

-O fi stiut el ceva, raspund in doi peri.

-Asa cal, asa stapan!

-Sau o fi invers?!

-Urecheala mare, domnita-asta meritati voi doi, nu alta!, dar imi sunteti prea dragi, of! Dar unde-ati disparut in ceata, de ne-au trecut pe toti fiorii?

-Pe ici-pe colo, nu departe, raspund iarasi in doi peri, caci nu sunt sigura daca Maicuta Moise l-a pus sau nu sa dea din goarna daca apar. Toate bune?

-Da, multumim! Ne-au plecat Ionut si Matei cel Batran, insa au venit in locul lor doi flacai la fel de vrednici.

Clar se lasa de-o plimbare, caci altfel nu se poate. Nea Gheo se ofera voluntar sa ma insoteasca, asadar il pot trage de limba. Nu gresesc in ceea ce priveste statutul surorilor mele in casuata de la Poarta Sangerie, niciuna nu s-a casatorit, iar Generatia de Sacrificiu a voleibalistelor este, in continuare, in vacanta. Oare de ce credeam altfel? Nu ma mira nici faptul ca Paun s-a retras la elfi si ca ma asteapta un munte de scrisori la intoarcere, de unde internet in Mijlocul lui Nicarieri?

Acum, ca ne-am facut plimbarea de seara ca in vremurile bune, murgul trage la grajduri singurel, unde nu-i chip sa-l opresti prea curand din mancat si baut, dar s-o satura el. De nea Gheo ma despart ca in vremurile bune si promit sa revin cat de curand la treaba cu doua maini de ajutor puse pe treaba.

Nu ma mira sa-l gasesc pe Paun in prag asteptandu-ma. Pare sa stie ca m-am intors.

-Ganditul dauneaza grav sanatatii si scoate fire de par alb in cap?

-O bataie zdravana iti trebe tie, nesuferito!

-Dar tu ma induri chiar si asa.

-Eh, las bataia la cap pe seama altora. Ma bucur sa te stiu din nou aici, conchide cu un zambet.

Tare i-as mai sari de gat, prea i-am dus dorul!

-Fetele sunt alaturi, la „Murg”, dar trebuie sa revina.

-Cred ca ajung aproape doi ani in care am stricat traditia concertelor de Revelion. Asta daca nu au alte planuri; stiai ca ai sa ma intorc sau gresesc gandind asta?

-Da, am stiut la fel ca si murgul tau, ca vei reveni, insa eu vad in ochii tai ceva care fie era bine pitit, fie a aparut in aceasta perioada.

-Am trecut deja pe la padocuri. Uneori am impresia ca esti un metamorf…

Schimbarea din ochi a fost relativ sesizata de cei cu care am mers de atatea ori la concertele din miezul noptii in care se trece anul, insa a fost pusa pe seama deciziei de revenire.

-Inca mai avem de topit ceva ghetari si banchize polare, dar cred ca de acum voi putea suna adunarea sa vedem ce treaba a facut vacanta voastra prelungita, conchide Maicuta. Nu am de gand sa fac prea multe modificari, insa sunt cateva dintre voi care au hotarat sa nu mai revina la echipa, deci Donna si Robert Stacan vor avea de luat niste decizii. Cred ca asta ar fi noutatea, Nadie-au hotarat sa se ia si chiar sa ne opunem, tot n-ar fi schimbat mare lucru. Au stiut ei cand au decis sa nu faca si cununia religioasa.

-Apropo, bine ai revenit! imi ureaza Antonia.

Ma mira reactia tuturor-nu te scandal, nu tu intrebari…se pare ca esentialul era sa ma intorc.

-Nadie, imi spune Dally doar pentru urechile mele, sa stii ca ti-am simtit lipsa. Plecarea si intoarcerea ta ne-a facut sa intelegem ca in patru nu suntem intregi, suntem ca frunzele toamnei in bataia vantului-ne trebuie secheletul pentru a fi unite si a sta in picioare.

-Totusi, ne-ai aratat de ce suntem in stare, dandu-ne seama ca nu vei fi mereu in mijlocul nostru, intervine si Antonia.

Inteleg, deci, ca in familia noastra, numarul copiilor este impar pentru ca exista o coloana vertebrala care tine totul impreuna si face sistemul sa mearga. Din nou, ma simt vinovata pentru ca am plecat fara o vorba din mijlocul celor dragi mie.

-Stii, daca la inceput am zis ca e ceva la tine care atrage si alunga in acelasi timp, am inteles ca tu ai aflat inaintea noastra ce inseamna sa arati una si sa acunzi alta.

-Dally are dreptate-de cand ai plecat, au inceput sa apara si la noi dezvoltarea de care tu ai avut parte inaintea noastra, dar ceva te racaie, totusi.

-N-am nimic, va asigur! Doar ca ma mira faptul ca nu mi-ati sarit in cap. Nici voi, nici cei atat de apropiati noua. Parca n-am disparut subit doi ani!

Pana ajungem in P-ta Revolutiei pentru portia de Voltaj si foc de artificii la crucea anilor, nu scap de un mic tur al parterului casutei. Aproape ca nu-mi vine sa cred ce-au reusit fetele sa realizeze, dar sunt mandra de ele.

Totusi, stiu ce lipseste-acelasi lucru ce-mi lipseste si mie, insa va fi greu sa implementez acest lucru intr-un mediu total atipic. Ma depaseste-unul din lucrurile care cer indrumare, dar unde s-o gasesc?

Am inteles inca din start ca voi avea de pastorit o turma destul de maricica, hieroglifele cer sa fie traduse in continuare, iar Maicuta Moise realizeaza ca mijlocia va avea in grija alinarea celor multi si Lumea Disparutilor, un lucru dovedit cand fondatorii celor Patru Case au trecut in Lumea Umbrelor.

-Draga mea copila, imi spune femeia cand ne intoarcem de la concert in prima zi a anului 2009, te rog sa ma ierti ca nu am vazut ceea ce esti tu si care este rostul tau. Vei avea multe de infruntat si toate astea singura.

-Stiu. Paun va disparea si el. E batran si stie ca sunt ultima lui oprire inainte de-a lasa aceasta lume.

-De asemenea, am gresit gandind ca stiu ce este bine pentru fiecare fiica a mea, insa in ceea ce te priveste, planurile pica. Esti mult mai capabila decat mine si vei avea tot ce-mi apartine mie. Te rog doar sa fii prudenta si sa nu te schimbi niciodata sau macar prea tare.

-Multe capete vor cadea si tap ispasitor voi fi multa vreme. Stiu ca voi avea multe responsabilitati pe umeri si surorile mele sunt prioritare. Fara ele, nu pot singura.

-O vreme veti fi pe drum impreuna, insa supravietuirea de tine depinde chiar daca tu vei fi pentru toti si nimeni pentru tine. Phoenixul arde si renaste, insa foarte rare sunt cazurile in care are companion pe vecie.

-Poate este si nu este vorba de asta, insa eu voi fi mereu spinul, baza si puntea de legatura.

-Nadie, imi plange inima ca trebuie sa te las pe tine sa tragi totul de una singura, insa nu sunt capabila sa parcurg nici macar alaturi de tine drumul care iti este asternut inainte…fondatorul are, de cele mai multe ori, un spirijin sau pe cineva alaturi, dar tu esti singura impotriva tuturor, iar eu nu-mi pot ajuta copilul care imi tine balanta in echilibru. Ce fel de mama sunt?

Stiam ca se va ajunge aici-mama neputincioasa sa-si ajute copilul oricat si-ar dori. Stiu ca va trebui sa tin familia unita si nu va fi un drum usor, insa nimeni nu este singur, dar cum am ajuns la asta?

2001-2007

-Poate va intrebati de ce v-am adunat pe toate, cu toate ca unele dintre voi sunteti in timpul programului, incearca sa ne lamureasca Maicuta Moise. Acum, ca s-au afisat rezultatele fnale la Bacalaureat, voi, Generatia de Sacrificiu, va veti reintoarce la antrenamente. De la 1 octombrie vor incepe cursurile universitare, caci s-a mai atins un barem, anume acela ca toti absolventii de liceu sa nu se scufunde cu Bacul. Si vad ca ati facut treaba buna. Deocamdata voi merge pe burse, insa de la anul se va intra si in sistem examen de admitere. Cred ca v-au ajuns 6 luni fara antrenamente…sau mai vreti vacanta?

Clar nu mai vrem vacanta, ne e prea dor de antrenamente si competitii si nu cred ca am uitat finala, dar macar am trecut peste socul initial.

Ne mai spune ca bursa va fi disciplina de studiu principala, restul optional si ne roaga sa ne gandim fiecare la ce vrem sa ne alegem si sa nu fie la plesneala.

-Ma uimesti din nou, Nadia. De ce ti-ai ales inca doua categorii de optionale atat de diferire?

-Stiu ca atestatul de antrenor ma va ajuta foarte mult pe partea de volei, asadar vor fi doar antrenamentele, raspund dupa cateva clipe de gandire. Apoi, imi place foarte mult munca la pediatrie si cu Montasii-Masupiali, dar si padocurile imi sunt dragi. Chiar si asa, stiu ca imi trebuie si ceva cunostinte de management, administratie, sociologie si psihoglogie, iar istoria antica si mitologia nu cred ca mai au nevoie de vreo explicatie.

-Nu gandesti rau, asadar nu te contrazic. Asadar mintea colegei voastre poate indura si bio-chimie, fizica, anatomie, botanica, istorie antica si mitologie si sunt sigura ca nu le-ai ales la intamplare.

Simt privirile fetelor asupra mea neintelegand unde bate Maicuta Moise, insa sunt constiente ca n-ar avea rost sa piseze la cap pe mine sau pe dansa pentru a afla ce este in capul meu si de ce, de cele mai multe ori, Maicuta Moise nu are nevoie de prea multe explicatii din partea mea ca sa inteleaga unde bat sau de ce fac anumite lucruri sau iau unele decizii care dau impresia potrivirii nucii in perete.

Ne intram repede in mana, dupa ce ne organizam putin programul de lucru. Cantomententul de reacomodare tine pe toata durata lunii august-doua saptamani la munte in Victoria, Canada, si alte doua saptamani pe malul oceanului in Victoria texana a Statelor Unite. Ma bucur ca nu s-a ales New Jersey, evident, din motive pe care doar eu le stiu. Se pare ca nu ne-am pierdut prea mult din forma fizica sau din reflexe. Pana la inceputul anului universitar, deja eram pe picioare.

In decembrie suntem avertizate ca va trebui sa ne impartim intre examene si primele meciuri, din a doua jumatate a lui ianuarie. N-ar fi prima oara cand am face asta, insa cele 6 luni de pauza isi vor spune, cu siguranta, cuvantul.

De Craciun aflu ca ma pot muta in casuta din aripa de vest, langa padocurile atat de dragi mie, iar nea Gheo, seful grajdarilor, va fi o companie placuta.

Intreb daca ma insoteste careva, insa stiam raspunsul negativ inca de le inceput-e ceva care sperie pe toti avand parca o aura ciudata cam prea intunecata si care pe cei multi ii sperie. Nimeni nu trece de o anumita linie a padocurilor. Paun este singurul care se ofera voluntar sa ma urmeze. Nici nu credeam ca ma va lasa singura.

-Banuiam ca vei veni doar tu cu Paun, imi spune Maicuta. M-am gandit sa fac la parter o clinica medicala cu tot cu Primire Urgente. Nu cred ca trebuie sa-ti spun, totusi, ca aici vor veni 99% Montasii-Marsupiali-in spitalul mare nu prea mai sunt departe de ochii curiosilor, deci nu mai sunt in siguranta. Tot la parter, este si un centru pentru copii orfani sau abuzati si inca unul pentru persoanele aflate in dificultate. La primul etaj este un living, biblioteca si inca vreo cateva camere pe care sa le amenajezi dupa cum ai nevoie. Si exista si al doilea etaj unde sunt camerele pe care intr-o zi surorile tale le vor ocupa intr-o zi cu toate dotarile necesare si nu vor fi doar ele, va vor urma si altii care isi vor gasi rostul langa voi. Pentru tine si Paun am pregatit podul si mansarda.

Stiu, stiu nu trebuie sa-mi spui ca in mare parte am intuit la ce te gandesti. Te-am urmarit tot anul si am inceput sa inteleg ce fel de om esti, insa nu te pot intui in totalitate. Pana si pe mine ma poti intui mai usor, insa tu esti un zid de netrecut. Lucrul asta l-au putut observa Sonia si Elena, ca sa nu mai spun ca dai de inteles exact cat trebuie, nimic mai mult, iar daca simti ca sunt semne de intrebare, abia atunci intervi. M-am gandit la clinica nu numai pentru siguranta celor care ii vor trece pragul, ci si la f aptul ca lucrezi mai bine cu ei decat mine sau Dally si ai mereu cele mai dificile cazuri-intotdeauna trag la tine aceste cazuri si sunt sigura ca nimic nu iese de la tine cat se cere discretie maxima, nici macar. Copiii si cei aflati in nevoie stiu ca mereu trag la tine mai inainte de-a ajunge la mine si mai stiu ca esti foarte cautata pentru un sfat sau o vorba buna, iar pentru asta stiu ca trebuie sa-ti multumesc, imi usurezi enorm munca. Ar mai fi de spus ca mai sunt unele finisaje pe care ti le las tie in grija, iar cu asta incheiem discutia.

Stiu ca imi va fi dor de mai mult decat compania lui Paun si de zumzetul permanent atat de specific „Murgului”, cat si Colegiului, dar rostul meu este in alta parte.

Am putut observa de-a lungul pauzei de 6 luni, cat si de-a lungul primului an de studentie ca nu doar Maicuta Moise a fost neiertatoare cu generatiile care ne vin din urma, dar asta nu se va opri aici, se va mai trage mult si bine si asta nu peste mult timp.

Patru ani trec intr-o clipita impartindu-ma intre cursuri, antrenamente, cantonamente si concursuri prin toate colturile tarii si ale lumii, in timp ce parterul casutei este un furnicar permanent; printre picaturi, dau o mana de ajutor si la padocuri, ca o relaxare.

In iulie 2005, trec peste primele certificari si licentieri, insa mai raman cursurile pe parte medicala. In perspectiva, n-a fost rea studentia, insa au fost momente in care n-a fost totul chiar roz, insa obinuita sa inghit de toate, am preferat sa plec capul pentru a nu fi taiat de sabie. In Pamantul de Mijloc am avut ocazia de nenumarate ori sa ma strecor, sa leg o prietenie frumoasa cu elfii si nu numai. Am gasit locuri unde sa ma pot refugia, nestiuta de nimeni, pentru scurte momente de reculegere si meditatie, insa presimteam ca urma sa cad urat de tot si ca aceasta cadere va fi departe de ochii celor multi si va produce o schimbare drastica in mine.

Am inceput sa simt ca un mare gol incepe sa se formeze in mine si nu am cu ce-l umple. E adevarat ca in penultima zi a anului 2000 ingropasem un om care a reusit sa-mi atraga atentia incat as fi facut un pas destul de important la un moment dat. A urmat si al doilea care m-a scos din amorteala, insa a fost si el inghitit de pamantul din care a fost creat. Am inghitit si acest nod, insa aveam sa regret daca m-as fi casatorit cu vreunul dintre ei. In permanenta, Paun a vegheat asupra mea, fara sa ceara niciodata mai mult decat strictul necesar.

Curand a venit si 2006, an in care am incheiat socotelile cu anii de studentie. De masterat nu ne-am atins niciuna pentru moment. Maicuta Moise avea sa ne dea din nou o pauza de vreo 6 luni caci cele care veneau din urma se cam culcasera pe-o ureche parand sa uite ce diavol poate fi Maicuta.

La mijlocul lui decembrie, am fost anuntate oficial ca suntem in vacanta.

-Nu vreau sa va mai vad la fata in toata aceasta perioada, asa ca fiti potarnichi dragute si imprastiati-va, iar asta e valabil si pentru tine, Nadia. Nu vreau sa te mai vad muncind la clinica, nici la padocuri si nicaieri in alta parte pe baricade. Ti-ai format o echipa capabila in care am incredere, iar nea Gheo stie ce treaba faci cand este chemat in alte parti, ti-ar putea lasa oricand padocurile pe mana si sa plece fara grija, asa cum ti-am lasat eu casuta pe mana.  

Mustacesc, dar stiu ca are dreptate. Daca nu s-ar ratoi la mine pe un ton asa bland, putin ingrijorat si rugator nu m-as da dusa. E adevarat ca am tras de mine fara pauza, cu placere. Pe undeva, imi dau seamsa ca nu m-am uitat prea des in oglinda si gol din sufletul meu a crescut pe nesimtite. Se hotaraste sa facem Craciunul si Revelionul impreuna, apoi fiecare va pleca in vacanta, pentru o vreme.

-Stiu ca va trece multa vreme pana cand o s-o revedem pe Nadia.

-De unde stii?

-Pai, isi cam face curatenie pentru o lipsa indelungata, iar Paun vad ca o sa cam stea la elfi. De ce unul stanga, altul dreapta?

Asadar, surorile mele banuiesc ceva. Nu ca ar fi prima oara cand fac o astfel de curatenie, insa nu am disparut subit, lucru pe care intentionez sa-l fac acum. Vreau sa ma comport normal, Paun a mai fost plecat la elfi. Oare ce-ar putea sa ma tradeze intr-un asa mod incat sa fie aceasta banuiala batuta in cuie? N-are rost sa ma agit, le las cum pica toate. N-am de gand sa trec pe la familia adoptiva, nu vreau sa-mi vad fratele. Dar de ce imi sare tandara? Asta e un semnal de alarma ca putina sihastrie nu-mi strica…inca 6 ani frumosi trecuti pe nesimtite…

Phoenix

Timp de un an, niciuna dintre noi nu a mai atins o minge de volei ca sa nu mai spun de antrenamente. N-o comdamn pe Maicuta Moise pentru aceasta decizie, desi mi s-a parut ciudat. Ce  urma sa facem cu timpul liber, mai ales noi, cele care mai aveam inca un an de asteptat pentru a putea sa profitam de bursele primite la CIPS „Saguna”?

A venit si raspunsul cat de curand-se pare ca fiecare dintre noi aveam  si alte talente destul de utile de care nu eram constiente la vremea respectiva. In ceea ce ma priveste, stiam ca am telent la limbi straine deoarece mereu am avut note mai mari la asa ceva decat la limba materna, reusind sa-mi perfectionez engleza in timp record, franceza la fel cu toate ca am stat destul timp intr-o tara vorbitoare de engleza. De asemenea, am fost printre putinii care au reusit sa invete germana. Apoi, Maicuta a vazut in mine cat am stat internata in spital ca am un simt destul de ascutit in a observa oamenii de la distanta si a-i studia pe masura ce deschid gura. Chiar daca uneori nu am starea de spirit necesara, am totusi rabdarea si calmul sa ascult oamenii, uneori reusind sa-i ajut doar prin acest lucru, fie doar printr-o vorba buna, fie prin a actiona din umbra. Cu toate ca imi place umbra, departe de ochii curiosilor. Am reusit sa ma implic intr-o multime de lucruri trecand peste oroarea de-a sta in mijlocul oamenilor. Asadar mi-a dat de treaba-alergare dimineata si seara, s-o ajut la clinica pediatrica aripa oncologica, dar s-o ajut si la diverse traduceri…si asta a fost doar inceputul.

Am reusit sa-mi organizez timpul in asa fel incat sa le pe face pe toate pe indelete si bine. Cel mai mult mi-a placut sa bantui pe coridoarele „Murgului Maicutei Moise” si sa studiez hieroglifele fara a fi baraita de cineva, iar in noptile linistite, pe cele externe. Cred ca in perioda asta am inceput sa traduc, mai intai incostient, apoi n-am mai putut rezista curiozitatii acestei povesti care pare fara sfarsit. In clinica, am inceput sa invat si alte lucruri care mi-au facut cu ochiul insa nu am reusit sa le aprofundez in voie.

-Nadia, imi spune intr-o seara Maicuta, as vrea sa iei un curs de antrenorat in volei, apoi sa te uiti peste anatomia cangurilor australieni. Nu-mi pune intrebari, nu-ti voi raspunde pentru ca vei stii tu singura despre ce-i vorba. Cum de reusesti sa pricepi atatea lucruri doar din ochi?

-Banuiesc ca asta este secretul meu. Unul dintre multe secrete care ma invaluie, o frantura a aurei ciudate si enigmatice care ma inconjoara.

-Iti dau totusi, un pont-stiu ca ai putut observa ca fiecare dintre voi 5 este diferita in felul ei, desi sunt trasaturi care va sunt comune.

-Cate Case sunt intre Cei Stravechi?

-Ai inceput sa traduci din hieroglife?

-Da, desi nu stiu cum reusesc, pur si simplu le inteleg, dar nu pot sa invat si pe altul, cel putin nu acum. Nu stiu daca voi putea vreodata sa fac asta.

-Tot ce trebuie sa retii, pentru moment, este ca ai in tine puritatea sangelui celor Patru Case-Gargui, Florari, Guld si Gargui-Florar, dar in tine mai zace si altceva, dar nu-mi dau seama ce. Nu stiu daca am vazut vreodata pe cineva care sa cada si sa renasca asa ca tine, desi nu stiu daca te-am vazut mai mult de doua ori cazand si renascand. Prima data ai cazut cand te-ai despartit de Bunul tau si ai reusit sa te ridici singura cand ai hotarat sa te rupi de mediul atat de nociv pentru tine, iar a doua oara a fost sfarsitul finalei de la Jocurile Sagune. Nu stiu cum reusesti sa te tii atat de bine, insa ceva se simte, copiii simt ca esti tu si nu prea, insa autostapanirea de care dai dovada ii linisteste. Nu te vad genul de om care sa-ti descarci prea usor sufletul.

-Nu prea, sincer! Prefer sa intorc pe toate fetele datele problemei, uneori gasesc solutii pentru probleme altora, practic imi rod nervii la cote maxime si, dupa ce i-am facut sa vibreze bine de tot de incordare, sunt pregatita sa merg mai departe si sa inghit tot ceea ce pe altii i-ar scoate din fire la modul cel mai crunt.

-Cu reusesti? As vrea sa pot face si eu asta si sa-mi ies din fire sau sa cedez nervos asa de rar.

Privirea Maicutei este destul de ingrijorata cand ma intreaba pentru ca stie la fel de bine ca si mine ca dintr-o cedare nervoasa poti sa devii dependent de calmante dintre cele mai puternice si sa nu mai fi om toata viata, insa stie ca nu m-as pune in pericol de una singura, caci pana si copacii cu cele mai puternice radacini se inclina pana la pamant pe furtuna.

-Imi amintesti de trestiile de pe malurile lacurilor, imi spune. Esti la fel de mladioasa ca ele. Ca sa nu mai lungesc vorba, te pun sa faci un pic de zoologie pe langa munca de la clinica deoarece vreau sa-ti dau pe mana niste raritati care sunt tainuite destul de bine peste tot, nu doar aici…daca tot vorbim de zoologie, raritati si renasteri-oare de ce iti aminteste asta din mitologie?

-Cred ca de pasarile Phoenix? Daca tin minte bine minte, la un anumit numar de ani, se autoincendiaza si renasc din propria cenusa. Sau, cel putin, asta se spune despre ele.

-Exact asta faci si tu in anumite conditii, mai ales cand cazi in genunchi sau esti ingenunchiata de cineva sau de circumstante-te ridici si mergi mai departe. Aici te invidiez, pur si simplu. Stiu, secret…

Nu s-a gandit rau Maicuta sa ne dea de treaba. Meditand la acest aspect, nu cred ca am fi putut sa mai punem vreuna mana pe vreo minge prea curand, fie ea de baschet, fotbal sau macar pe vreun balon derugby. Orice altceva, dar nu minge si nimic rotund sau oval!

Curand dupa ce m-am pus pe treaba, am primit pe mana drept pacienti niste personaje destul de ciudate de unde si lectiile de zoologie despre canguri-aveam sa aflu despre cele Patru Case ca au niste specimene numite Montasi-Marsupiali. Cei mai multi au fost vanati de-a lungul timpului de „rautatile” Garguilor si Gulzilor, majoritatea ornanentali pe Catedrala Notre-Dammes din Paris, fiind luati ca robi si al caror rol este si in ziua de azi strict reproductiv, scutindu-le stapinii de multe batai de cap.

-Nadie, uite de ce ti-am pus sub nas atatea lucruri care nu par sa aiba logica la prima vedere si nici ca s-ar lega una cu alta mai mult decat nuca in perete. Iti dau pe mana un Montas-Marsupial care, uimitor, a scapat neatins pana acum. El si fratii lui au fost cumparati cu bani grei de Doamna lor si i-a lasat liberi, asa cum s-au nascut. Dintre ei , doar Paun a cerut sa ramana in slujba dansei, benevol, cu posibilitatea de-a pleca oricand.  Mi-as dori sa ai mare grija de el…

Dar deja n-o mai ascult pe Maicuta decat cu o singura ureche-desi sunt tripleti care seamana leit unul cu celalalt, ochii si atitudinea fireasca il tradeaza pe Paun. Cuminte, tacut si abia perceptibil chiar daca iti sta dinaintea ochilor, pare la fel de enigmatic ca si mine. As zice ca inca din prima clipa a fost ceva profund intre noi care avea sa ne uneasca intr-o prietenie pe care doar cu Mark am reusit s-o leg, o prietenie profunda, bazata pe incredere reciproaca si nu doar atat. Rari sunt oamenii cu care ma inteleg din ochi si ii simt chiar daca nu sunt langa mine. El, in schimb, avea sa-mi fie mereu aproape in cele mai negre momente si sa apara de nicaieri exact cand era haul mai mare, sa ma aprecieze pentru felul meu de-a fi si nu pentru cum vor altii. Daca Mark a reusit sa ma inteleaga intrucatva, Paun a reusit sa vada in profunzime. In acelasi timp, el a primit sa fie cobaiul noviciatului meu si sa ma ajute sa ma descurc in misterul care ma inconjoara fara a ma pierde si sa aflu multe lucruri utile despre care habar nu aveam atunci si pun pariu ca nici acum nu le stiu pe toate.

Imi aduc aminte ca in 2001, dupa ce „Generatia de Sacrificiu” a CIPS „Andrei Saguna” a dat Bacul, Maicuta s-a orientat ce locuri scoate la bataie ca studii superioare, conditiile fiind, din nou, atinse-niciun picat. N-am simtit anul stat departe de lumea sportului si a scolii pana cand au fost afisate rezultatele si promisa casuta a Maicutei in vestul „Murgului” a fost ridicata in picioare cu tot ce-i trebuie. Chiar daca m-am simtit bine intre zidurile impresionantei cladiri simteam ca ma sufoc.

-Asadar, ne parasesti, imi spune Sonia in ziua cand s-a dat verdictul ca este locuibila casuta.

-Poti sa-i spui si asa, daca vrei.

-Cred ca si eu as lua o asa decizie, daca as fi trecut prin ceea ce ai trecut tu in ultima perioada. Nu stiu cum poti sa fi asa-ma ingrozesti si ma linistesti in acelasi timp.

-E valabil pentru toate, Sonia!

-Sa stii ca Martha are dreptate, dar sigur vrei sa te muti acolo, singurica? Nu te sperie? Numai cand ma uit, locul imi da fiori reci pe sira spinarii, bajbaie Rowena o oarecare explicatie.

-Nu voi fi singura, Paun m-a intrebat daca poate veni cu mine si puteti veni si voi, cand v-oti lasa atitudinea de mata fricoasa acasa.

-Nu stiu de unde le scoti, dar eu una nu stiu cum stai in picioare, sincer!

-Se vede ca sunteti surori voi trei, concluzioneaza Kathy. Daca are destula incredere ca poate sta singurica cu bau-bau in casa si doar cu Paun cine stie pe unde sa n-o salveze…asta este, ne resemnam.

-Sunteti rele, le spun plecand ochii. Cred ca m-am obisnuit prea mult cu New Jersey si tare imi aduce aminte de nea Billy. Oare ce-o face?

In acea perioada, aveam nevoie de liniste mai mult ca oricand, insa nu puteam refuza pe cine ar fi vrut sa ma urmeze sau sa se cazeze mai tarziu, fie si temporar. Vestea reunirii voleibalistelor consacrate a fost ca un fel de bomba pentru toate. Ne-am amintit de meciul finalei insa nu ne-a mai durut atat de mult ca atunci, deci puteam sa dam regruparea.

Stiam ca in prima noapte nu voi putea dormi, iar Paun invata mereu ceva nou despre mine, zi de zi, din prima clipa in care ni s-au intersectat drumurile. N-a comentat nimic cand i-am zis ca as prefera sa urc sus, in ceea ce ar vrea sa fie pod si mansarda, in acelasi timp. A intuit bine Maicuta ca voi trage spre singurul loc unde lumea nu prea are tragere de inima sa vina benevol, ci mai mult de nevoie.

-Incearca sa te odihnesti macar putin, imi spune Paun inainte de-a se retrage. Ai adunat destule.

Are dreptate, nu-l pot contrazice. Daca fizic si psihic m-am recuperat dupa operatia suportata in 1999, finala de la Jocurile Sagune si pierderea lui Gabi, la finele lui 2000, inca erau rani mult prea putin vindecate. In parte, Maicuta Moise a inteles asta si a grabit constructia si finisarea casutei cat a putut. Paun a inteles si el ca nu sunt genul de om care sa primeasca alinare in  momentele de suparare si cadere pana nu se linisteste si nu cere in mod expres acest lucru. I-am invata pe cei din jurul meu sa ma citeasca intr-o oarecare masura in diferite stari de spirit. Distanta pe care o tin fata de cei din jurul meu, barierele isi au rostul lor. Rar s-a intamplat sa las ceva sa se vada la suprafata in momentele de furie oarba, de parca as fi fost o fiara furibunda inchisa intr-o cusca ingrozindu-i pe cei din jurul meu, la propriu. Adica ar putea crede cineva ca ingerasul cu zambetul pe buze si ochisorii curioasi si plini de viata s-ar putea supara vreodata? Ar putea spumega de furie? Ar cadea din picioare cand ajunge la epuizare vreodata? Nu, nu el! Dar si cand se dovedeste contrariul, de unde incepi si unde termini? In mare parte, solutia este sa te dai deoparte, oricat de mare ar fi neputinta si chinul neputintei sa nu poti misca un deget, sa induri privind ceea ce era odata un om radiind in jurul sau bucurie, incantare, pofta de viata pravalindu-se in chinuri ale iadului pe care doar el le stie.

Am realizat ca am devenit dintr-un om tacut in razvratirea lui fata de mediul in care traieste, omul la care doar indrazneam sa mai visez din cand in cand traind printre oameni cu care sa ma inteleg vorbind aceeasi limba si vorba sa fie vorba. Am ramas surprinsa de faptul ca timp de 12 ani nu am facut vreo tampenie mult mai mare decat sao  pot duce, am avut nebunul curaj sa-mi infrunt temerile sarind peste multe etape firesti ale vietii renuntand in mod constient si la multe altele realizand ca fara sacrificiu nimic nu este posibil. In 6-7 ani petrecuti departe de casa am reusit sa invat supravietuirea printre straini, sa recuperez intr-o oarecare masura ceea ce pierdusem, dar sa ma formez ca om, chiar daca au ramas si ceva lacune ce vor fi, poate, umplute la un moment dat…Pe undeva, Maicuta Moise nu a fost singura care mi-a spus ca sunt cadere si renastere, iar drumul meu merge mereu inainte…

%d blogeri au apreciat asta: