Timp de un an, niciuna dintre noi nu a mai atins o minge de volei ca sa nu mai spun de antrenamente. N-o comdamn pe Maicuta Moise pentru aceasta decizie, desi mi s-a parut ciudat. Ce  urma sa facem cu timpul liber, mai ales noi, cele care mai aveam inca un an de asteptat pentru a putea sa profitam de bursele primite la CIPS „Saguna”?

A venit si raspunsul cat de curand-se pare ca fiecare dintre noi aveam  si alte talente destul de utile de care nu eram constiente la vremea respectiva. In ceea ce ma priveste, stiam ca am telent la limbi straine deoarece mereu am avut note mai mari la asa ceva decat la limba materna, reusind sa-mi perfectionez engleza in timp record, franceza la fel cu toate ca am stat destul timp intr-o tara vorbitoare de engleza. De asemenea, am fost printre putinii care au reusit sa invete germana. Apoi, Maicuta a vazut in mine cat am stat internata in spital ca am un simt destul de ascutit in a observa oamenii de la distanta si a-i studia pe masura ce deschid gura. Chiar daca uneori nu am starea de spirit necesara, am totusi rabdarea si calmul sa ascult oamenii, uneori reusind sa-i ajut doar prin acest lucru, fie doar printr-o vorba buna, fie prin a actiona din umbra. Cu toate ca imi place umbra, departe de ochii curiosilor. Am reusit sa ma implic intr-o multime de lucruri trecand peste oroarea de-a sta in mijlocul oamenilor. Asadar mi-a dat de treaba-alergare dimineata si seara, s-o ajut la clinica pediatrica aripa oncologica, dar s-o ajut si la diverse traduceri…si asta a fost doar inceputul.

Am reusit sa-mi organizez timpul in asa fel incat sa le pe face pe toate pe indelete si bine. Cel mai mult mi-a placut sa bantui pe coridoarele „Murgului Maicutei Moise” si sa studiez hieroglifele fara a fi baraita de cineva, iar in noptile linistite, pe cele externe. Cred ca in perioda asta am inceput sa traduc, mai intai incostient, apoi n-am mai putut rezista curiozitatii acestei povesti care pare fara sfarsit. In clinica, am inceput sa invat si alte lucruri care mi-au facut cu ochiul insa nu am reusit sa le aprofundez in voie.

-Nadia, imi spune intr-o seara Maicuta, as vrea sa iei un curs de antrenorat in volei, apoi sa te uiti peste anatomia cangurilor australieni. Nu-mi pune intrebari, nu-ti voi raspunde pentru ca vei stii tu singura despre ce-i vorba. Cum de reusesti sa pricepi atatea lucruri doar din ochi?

-Banuiesc ca asta este secretul meu. Unul dintre multe secrete care ma invaluie, o frantura a aurei ciudate si enigmatice care ma inconjoara.

-Iti dau totusi, un pont-stiu ca ai putut observa ca fiecare dintre voi 5 este diferita in felul ei, desi sunt trasaturi care va sunt comune.

-Cate Case sunt intre Cei Stravechi?

-Ai inceput sa traduci din hieroglife?

-Da, desi nu stiu cum reusesc, pur si simplu le inteleg, dar nu pot sa invat si pe altul, cel putin nu acum. Nu stiu daca voi putea vreodata sa fac asta.

-Tot ce trebuie sa retii, pentru moment, este ca ai in tine puritatea sangelui celor Patru Case-Gargui, Florari, Guld si Gargui-Florar, dar in tine mai zace si altceva, dar nu-mi dau seama ce. Nu stiu daca am vazut vreodata pe cineva care sa cada si sa renasca asa ca tine, desi nu stiu daca te-am vazut mai mult de doua ori cazand si renascand. Prima data ai cazut cand te-ai despartit de Bunul tau si ai reusit sa te ridici singura cand ai hotarat sa te rupi de mediul atat de nociv pentru tine, iar a doua oara a fost sfarsitul finalei de la Jocurile Sagune. Nu stiu cum reusesti sa te tii atat de bine, insa ceva se simte, copiii simt ca esti tu si nu prea, insa autostapanirea de care dai dovada ii linisteste. Nu te vad genul de om care sa-ti descarci prea usor sufletul.

-Nu prea, sincer! Prefer sa intorc pe toate fetele datele problemei, uneori gasesc solutii pentru probleme altora, practic imi rod nervii la cote maxime si, dupa ce i-am facut sa vibreze bine de tot de incordare, sunt pregatita sa merg mai departe si sa inghit tot ceea ce pe altii i-ar scoate din fire la modul cel mai crunt.

-Cu reusesti? As vrea sa pot face si eu asta si sa-mi ies din fire sau sa cedez nervos asa de rar.

Privirea Maicutei este destul de ingrijorata cand ma intreaba pentru ca stie la fel de bine ca si mine ca dintr-o cedare nervoasa poti sa devii dependent de calmante dintre cele mai puternice si sa nu mai fi om toata viata, insa stie ca nu m-as pune in pericol de una singura, caci pana si copacii cu cele mai puternice radacini se inclina pana la pamant pe furtuna.

-Imi amintesti de trestiile de pe malurile lacurilor, imi spune. Esti la fel de mladioasa ca ele. Ca sa nu mai lungesc vorba, te pun sa faci un pic de zoologie pe langa munca de la clinica deoarece vreau sa-ti dau pe mana niste raritati care sunt tainuite destul de bine peste tot, nu doar aici…daca tot vorbim de zoologie, raritati si renasteri-oare de ce iti aminteste asta din mitologie?

-Cred ca de pasarile Phoenix? Daca tin minte bine minte, la un anumit numar de ani, se autoincendiaza si renasc din propria cenusa. Sau, cel putin, asta se spune despre ele.

-Exact asta faci si tu in anumite conditii, mai ales cand cazi in genunchi sau esti ingenunchiata de cineva sau de circumstante-te ridici si mergi mai departe. Aici te invidiez, pur si simplu. Stiu, secret…

Nu s-a gandit rau Maicuta sa ne dea de treaba. Meditand la acest aspect, nu cred ca am fi putut sa mai punem vreuna mana pe vreo minge prea curand, fie ea de baschet, fotbal sau macar pe vreun balon derugby. Orice altceva, dar nu minge si nimic rotund sau oval!

Curand dupa ce m-am pus pe treaba, am primit pe mana drept pacienti niste personaje destul de ciudate de unde si lectiile de zoologie despre canguri-aveam sa aflu despre cele Patru Case ca au niste specimene numite Montasi-Marsupiali. Cei mai multi au fost vanati de-a lungul timpului de „rautatile” Garguilor si Gulzilor, majoritatea ornanentali pe Catedrala Notre-Dammes din Paris, fiind luati ca robi si al caror rol este si in ziua de azi strict reproductiv, scutindu-le stapinii de multe batai de cap.

-Nadie, uite de ce ti-am pus sub nas atatea lucruri care nu par sa aiba logica la prima vedere si nici ca s-ar lega una cu alta mai mult decat nuca in perete. Iti dau pe mana un Montas-Marsupial care, uimitor, a scapat neatins pana acum. El si fratii lui au fost cumparati cu bani grei de Doamna lor si i-a lasat liberi, asa cum s-au nascut. Dintre ei , doar Paun a cerut sa ramana in slujba dansei, benevol, cu posibilitatea de-a pleca oricand.  Mi-as dori sa ai mare grija de el…

Dar deja n-o mai ascult pe Maicuta decat cu o singura ureche-desi sunt tripleti care seamana leit unul cu celalalt, ochii si atitudinea fireasca il tradeaza pe Paun. Cuminte, tacut si abia perceptibil chiar daca iti sta dinaintea ochilor, pare la fel de enigmatic ca si mine. As zice ca inca din prima clipa a fost ceva profund intre noi care avea sa ne uneasca intr-o prietenie pe care doar cu Mark am reusit s-o leg, o prietenie profunda, bazata pe incredere reciproaca si nu doar atat. Rari sunt oamenii cu care ma inteleg din ochi si ii simt chiar daca nu sunt langa mine. El, in schimb, avea sa-mi fie mereu aproape in cele mai negre momente si sa apara de nicaieri exact cand era haul mai mare, sa ma aprecieze pentru felul meu de-a fi si nu pentru cum vor altii. Daca Mark a reusit sa ma inteleaga intrucatva, Paun a reusit sa vada in profunzime. In acelasi timp, el a primit sa fie cobaiul noviciatului meu si sa ma ajute sa ma descurc in misterul care ma inconjoara fara a ma pierde si sa aflu multe lucruri utile despre care habar nu aveam atunci si pun pariu ca nici acum nu le stiu pe toate.

Imi aduc aminte ca in 2001, dupa ce „Generatia de Sacrificiu” a CIPS „Andrei Saguna” a dat Bacul, Maicuta s-a orientat ce locuri scoate la bataie ca studii superioare, conditiile fiind, din nou, atinse-niciun picat. N-am simtit anul stat departe de lumea sportului si a scolii pana cand au fost afisate rezultatele si promisa casuta a Maicutei in vestul „Murgului” a fost ridicata in picioare cu tot ce-i trebuie. Chiar daca m-am simtit bine intre zidurile impresionantei cladiri simteam ca ma sufoc.

-Asadar, ne parasesti, imi spune Sonia in ziua cand s-a dat verdictul ca este locuibila casuta.

-Poti sa-i spui si asa, daca vrei.

-Cred ca si eu as lua o asa decizie, daca as fi trecut prin ceea ce ai trecut tu in ultima perioada. Nu stiu cum poti sa fi asa-ma ingrozesti si ma linistesti in acelasi timp.

-E valabil pentru toate, Sonia!

-Sa stii ca Martha are dreptate, dar sigur vrei sa te muti acolo, singurica? Nu te sperie? Numai cand ma uit, locul imi da fiori reci pe sira spinarii, bajbaie Rowena o oarecare explicatie.

-Nu voi fi singura, Paun m-a intrebat daca poate veni cu mine si puteti veni si voi, cand v-oti lasa atitudinea de mata fricoasa acasa.

-Nu stiu de unde le scoti, dar eu una nu stiu cum stai in picioare, sincer!

-Se vede ca sunteti surori voi trei, concluzioneaza Kathy. Daca are destula incredere ca poate sta singurica cu bau-bau in casa si doar cu Paun cine stie pe unde sa n-o salveze…asta este, ne resemnam.

-Sunteti rele, le spun plecand ochii. Cred ca m-am obisnuit prea mult cu New Jersey si tare imi aduce aminte de nea Billy. Oare ce-o face?

In acea perioada, aveam nevoie de liniste mai mult ca oricand, insa nu puteam refuza pe cine ar fi vrut sa ma urmeze sau sa se cazeze mai tarziu, fie si temporar. Vestea reunirii voleibalistelor consacrate a fost ca un fel de bomba pentru toate. Ne-am amintit de meciul finalei insa nu ne-a mai durut atat de mult ca atunci, deci puteam sa dam regruparea.

Stiam ca in prima noapte nu voi putea dormi, iar Paun invata mereu ceva nou despre mine, zi de zi, din prima clipa in care ni s-au intersectat drumurile. N-a comentat nimic cand i-am zis ca as prefera sa urc sus, in ceea ce ar vrea sa fie pod si mansarda, in acelasi timp. A intuit bine Maicuta ca voi trage spre singurul loc unde lumea nu prea are tragere de inima sa vina benevol, ci mai mult de nevoie.

-Incearca sa te odihnesti macar putin, imi spune Paun inainte de-a se retrage. Ai adunat destule.

Are dreptate, nu-l pot contrazice. Daca fizic si psihic m-am recuperat dupa operatia suportata in 1999, finala de la Jocurile Sagune si pierderea lui Gabi, la finele lui 2000, inca erau rani mult prea putin vindecate. In parte, Maicuta Moise a inteles asta si a grabit constructia si finisarea casutei cat a putut. Paun a inteles si el ca nu sunt genul de om care sa primeasca alinare in  momentele de suparare si cadere pana nu se linisteste si nu cere in mod expres acest lucru. I-am invata pe cei din jurul meu sa ma citeasca intr-o oarecare masura in diferite stari de spirit. Distanta pe care o tin fata de cei din jurul meu, barierele isi au rostul lor. Rar s-a intamplat sa las ceva sa se vada la suprafata in momentele de furie oarba, de parca as fi fost o fiara furibunda inchisa intr-o cusca ingrozindu-i pe cei din jurul meu, la propriu. Adica ar putea crede cineva ca ingerasul cu zambetul pe buze si ochisorii curioasi si plini de viata s-ar putea supara vreodata? Ar putea spumega de furie? Ar cadea din picioare cand ajunge la epuizare vreodata? Nu, nu el! Dar si cand se dovedeste contrariul, de unde incepi si unde termini? In mare parte, solutia este sa te dai deoparte, oricat de mare ar fi neputinta si chinul neputintei sa nu poti misca un deget, sa induri privind ceea ce era odata un om radiind in jurul sau bucurie, incantare, pofta de viata pravalindu-se in chinuri ale iadului pe care doar el le stie.

Am realizat ca am devenit dintr-un om tacut in razvratirea lui fata de mediul in care traieste, omul la care doar indrazneam sa mai visez din cand in cand traind printre oameni cu care sa ma inteleg vorbind aceeasi limba si vorba sa fie vorba. Am ramas surprinsa de faptul ca timp de 12 ani nu am facut vreo tampenie mult mai mare decat sao  pot duce, am avut nebunul curaj sa-mi infrunt temerile sarind peste multe etape firesti ale vietii renuntand in mod constient si la multe altele realizand ca fara sacrificiu nimic nu este posibil. In 6-7 ani petrecuti departe de casa am reusit sa invat supravietuirea printre straini, sa recuperez intr-o oarecare masura ceea ce pierdusem, dar sa ma formez ca om, chiar daca au ramas si ceva lacune ce vor fi, poate, umplute la un moment dat…Pe undeva, Maicuta Moise nu a fost singura care mi-a spus ca sunt cadere si renastere, iar drumul meu merge mereu inainte…

Anunțuri