-Domnisoara, am planuri mari cu tine, da? Pai, ce facem? Facem minuni in cantonament, apoi picam din picioare? aud  vocea Donnei, mai mult ingrijorata decat suparata. Uf, ce sperietura ne-ai dat de la o cadere de calciu! Habar n-am ce planuri are Ted cu voi trei, dar eu una am planuri mari cu tine, in special, care promiti o gramada, dar pe picioare.  Eh, acum  cred ca ma pot duce sa vad daca mai sunt fetele intregi.  Mark, am rugamintea sa manance ceva si sa se odihneasca bine, maine va scot pe amandoi la alergat.

Mark incuviinteaza in tacere. Dupa plecarea Donnei, apare nea Billy, cam abatut si el, insa nu vine singur, ci insotit de un ghemotoc de blana printre ghete care pare deja familiarizat cu camera, desi abia se tine pe labute.

-V-ati revenit, conita! Amu, am trecut sa va vad si sa va dau scrisorile astea de la nea Mike-au venit peste vara.

-Si sa ma intrebati daca am alergie la parul de animale? Nu, n-am probleme dintr-astea. Inteleg ca deja ati vorbit cu fetele, din moment ce ghemotocul asta de blana este mult prea familiar cu camera.

-Da, am vorbit deja cu fetele si medicul caminului si nimeni nu a avut nimic impotriva.  Asadar, il pot lasa in seama voastra?

-Cred ca da, atata timp cat pedagoga nu afla de el.  Atunci chiar ar fi probleme.

Ramane stabilit sa-l duca la veterinar sa-i faca actele si-l va trece pe numele fermei, asta pentru orice eventualitate. Ma vad oarecum nevoita sa-l botez-Shaggy este un nume potrivit. In afara de nea Mike si medic, poate ii mai spunem si Donnei, insa cred ca va afla oricum.

Intr-un final, imi pleaca toti musafirii, asa ca raman doar cu Mark. Este mult prea tacut-chiar si cand este obosit si flamand, tot gaseste ceva de comentan intr-un mod foarte haios. Clar, l-am speriat rau de tot, dar ce pot face? Sunt si eu om pana la urma! Poate n-a fost bine ca i-am invatat pe toti sa am mereu zambetul pe fata, ochii luminosi si plini de viata, sa fiu mereu alaturi de cei in suferinta, iar pe mine sa ma las ultima sau chiar sa ma neglijez.

-Ce-i cu tine? rupe  Mark tacerea dintre noi.

-A refulat paharul-de obicei, ma exprim zgomotos, insa se intampla foarte rar. Adun, adun, gandesc ca trece, dar cand nu mai trece…apare ceva care sa ma faca sa explodez din senin pentru un lucru aparent minuscul. De data asta, cred ca s-au adunat prea multe si, pana sa ma exprim, am cedat nervos.

Mai mult nu sunt intrebata. Ma hotarasc sa ma dau jos din pat si ma indrept spre frigider-am pofta de o salata de fructe, care sa-mi potoleasca foamea si setea. Mark nu ma opreste din idee, asa ca ii intind si lui un castron pe masura stomacului. Cum afara este soare, de parca nici n-a fost furtuna peste noapte, iesim pe veranda dinspre ocean, stiind ce efect poate avea aerul oceanic pentru cineva care aproape ca s-a sculat din morti.

Nu terminam bine de mancat, ca-mi apar colegele de camera, insotite de restul colegelor de echipa. Evident, Donna nu le-a mai putut tine la antrenament prea mult. Se linistesc cand vad indeaproape ca mi-am revenit. Nimeni nu ramane mai mult decat este cazul si fiecare pleaca spre camera sa.

Aflu ca in primele 2-3 saptamani de scoala, la inceput de sementru nu prea exista teme, dar imi notez totusi ceea ce s-a predat. Fetele nu forteaza nota cu prea multe intrebari despre cum a fost acasa-presupun ca le-au descusut binisor pe Elena si Sonia. Ce–as putea sa le spun mai mult decat ca am stat foarte putin in casa parinteasca si mai mult pe la rudele din partea mamei pe care nu le-am vazut de-o vesnicie? Ca am incercat pe cat posbil sa ma relaxez?

Nu stiu cand vine seara si curand ne indreptam spre paturi.

Chiar daca Donna m-a „amenintat” cu o fugareala buna a doua zi, nu pot sa adorm si cred ca multa vreme voi sta treaza cu toate ca ma resimt inca. Nu reusesc sa scap de sentimentul ca e ceva care nu e bine, deloc. Respiratia fetelor imi spune ca dorm neintoarse deja, asa ca ma dau jos din pat, ma echipez corespunzator si ies pe veranda dinspre ocean cu „Istoria Wrestlingului” intr-o mana si cu scrisorile in cealalta mana. Observ ca lampioanele au fost schimbate deja pentru Halloween si-mi inchipui ca este ideea lui Mark.  Ma asez pe pragul usii si incerc sa-mi adun gandurile.

Imi dau seama ca trebuie sa fie ceva la mijloc legat vizita mea acasa si de faptul ca doua saptamani din luna petrecuta acasa le-am stat la „Murg”, unde Maicuta mi-a spus ca daca vreau, pot sa stau la dansa daca nu vreau sa dau cu ochii de ai mei. Apoi imi vin in mintele cuvintele Elenei inainte de incheierea anului scolar precedent-cum de ai mei au fost de acord sa fiu transferata la „Saguna”? As mai adauga si faptul ca atmosfera din casa in care am crescut a fost extrem de rece-ochii tradau altceva decat zambetul si asa-zisa bucurie de pe chipuri. Singurul care mi s-a parut cel mai natural a fost fratele meu mai mic. Pana si verii mi s-au parut putin dubiosi in comportament, chiar daca ne-am vazut destul de rar de-a lungul timpului. Colac peste pupaza, bunicii materni au fost si ei un pic altfel-aici, marturisesc ca mi-am dat seama ca m-am cam obisnuit cu atmosfera de aici si cele trei zile petrecute in batatura casei mi s-au parut interminabile, cu mai nimic la indemana. Rusinica mare! Chiar si asa, nu stiu de ce ma mir ca m-am simtit mereu straina de familie si nu cred ca e de vina doar firea mea. Totusi, nu pot sa nu-mi retin un zambet pe fata cand mi-aduc aminte cum mi-au sarit in cap toti verii odata sa le povestesc despre fiecare poza in parte, toate detaliile de la cum mi-am petrecut ziua de nastere si nu numai. Oare la cat timp le-or fi spus ai mei rudelor ca mi-a dat drumul din colivie si cu ce ganduri? Nu cred ca mai conteaza foarte mult, firicelul de ata s-a rupt in momentul in care s-a luat hotararea sa fiu lasata sa plec. Poate e mai bine asa…

-Nu poti lasa pe maine, ce poti face azi?

-Nu prea, Mark. Sincer! Ma tot macina unele lucruri de acasa si daca stam sa ne gandim ca am dormit toata noaptea si jumatate din zi, mi-am cam incarcat bateriile.

-Cum crezi, te las-vad ca n-ai apucat sa deschizi scrisorile venite peste vara, imi spune cu o voce care-l tradeaza.

-Cred ca daca au asteptat atat  timp, mai pot astepta inca vreo zi sau doua si spun asta pentru ca, chiar daca nu am deschis niciuna, am putut observa ca unele adrese sunt diferite la acelasi destinatar, deci trebuie sa vad ce si cum.

Dupa o scurta tacere, ne asezam pe cate un sezlong, ca doi prieteni vechi care nu s-au mai vazut de multa vreme si stau la un pahar de vorba.

-Stiu  ca Elena si Sonia ti-au spus ca am fost calul de bataie care a spart gheata la examen si ca am aflat rezultatul pe loc, un lucru foarte rar la astfel de examene. Sunt constienta ca daca nu invatam, plecam acasa secunda doi. Sper ca si fetele s-au descurcat.  Apoi, din cate am vazut in „Istorie”  termenii nu sunt foarte expliciti, chiar daca e mai stufoasa ca „Teoria” si sa stai sa inveti de doua ori aceleasi notiuni, parca nu e prea de acasa. Eu, una, n-as face lucrul asta nici in ruptul capului, clar! Ori stiu, ori nu stiu.

Acasa, in schimb, am gasit cam aceiasi oameni pe care i-am lasat in urma; ceva s-a rupt si nu se va mai innnoda niciodata. Poate o vizita scurta si cam atat. Nu cred ca mi-ar parea foarte rau daca am dreptate-singurul om pe care n-as fi avut inima sa-l las in urma a murit in urma cu 4 ani si m-a cam luat cu el in mormant. Pur si simplu am renuntat la copilarie si am vazut cu alti ochi casa in care traiesc-certuri si scandaluri la ordinea zilei, unul este disperat sa aduca bani in casa si altceva nu prea stie, in timp ce celalalt isi lasa copilul de zece ani sa se joace cu chiriturile si sa-si arda mainile facand mancare in loc sa-si faca lectiile si sa se bucure de activitati specifice varstei, imi continui ideea. E adevarat ca in fiecare familie se fac compromisuri, insa parca unele lucuri nu se fac. Daca gresesc, te rog sa ma corectezi. Oricum, stiu ca multa vreme de acum incolo o sa fiu mai mult pe fuga si o sa am prea putin timp sa stau prea mult in vacanta, ca sa nu mai spun de Craciun, Revelion si Paste.

Mark intelege unde bat, e posibil sa fi trecut si el prin asa ceva.

-Asadar, concluzionez, nu prea ma mai trage nimic inapoi in casa in care am crescut si pace!

Mark nu are prea multe sa-mi spuna pentru ca am tinut legatura cu Martha prin e-mail, ceva foarte rar in Romania, dar existent in „Murg” si stiu ca a fost destul de ocupat.

Observ pe antebratul drept un tatuaj de la care nu prea imi pot lua ohcii usor-un Demon Ganditor. Il studiez fara sa vreau: un chip de om chinuit, cu ochi ganditori si fara vreun punctulet pe intinderea alburie,  are lunghii lungi netaiate de-o eternitate, bratele tradeaza ca a fost in putere candva insa ceva la incovoiat intr-atat incat parca nu se mai poate ridica dintre florile si iarba ce-l inconjoara. Ma face sa ma gandesc la cate etape ale vietii am fost „ajutata”  sa sar si inca mai sunt destule peste care voi sari de-acum incolo, insa Mark stie cel putin la fel de bine ca mine un lucru care pare sa ne uneasca-chinul singuratatii.  Pe undeva sunt constienta ca voi avea parte si de bucurii, desi putine in comparatie cu ceea ce, se pare ca ma astepta, daca se va implini.

-Eu ma bag la somn si te-as sfatui sa faci acelasi lucru. Precis Donna nu va fi iertatoare cu noi, imi spune brusc.

-Stiu, crede-ma. Si stie deja cam ce-mi poate pielea, asa ca nu o sa mai stau nici eu mult. Nu stiu cat as putea frunzari din „Istorie”.

Ma bucur ca Mark se retrage. Simt o chinuitoare dorinta de-a ramane singura cu gandurile mele. Nu-mi da pace deloc ceea ce m-a facut sa stau in pat pana spre ora pranzului astazi. Chiar daca am citit gandurile lui Mark si stiu cat de mult i-a dus dorul Soniei, preferand sa nu-i dea niciun semn de viata, nu ma simt in stare sa analizez starea de spirit a tuturor cand eu nu sunt in stare sa ma descurc cu mine. E timp, caci am luat cunostinta de cateva detalii care mi-au starnit interesul, pur si simplu.

Involuntar mi-a revenit in minte ca la un moment dat am inceput sa visez-constientizez ca a fost fel de vis, dar foarte ciudat si nu stiu daca sa-l iau ca o premonitie sau ca un cosmar care te paralizeaza pur si simplu. Cert este ca mi s-a parut foarte real si incredibil de normal sa ma trezesc intr-o camera de han…mult prea antica pentru zilele noastre si chiar pentru Romania. Sunt lucruri si miscari care nu-mi apartin. Inclin sa cred ca sunt in Egiptul Antic, insa piramida care o vad pe geam imi este extrem de familiara…CIPS „Andrei Saguna” si „Murgul Maicutei Moise” intr-o singura bucata. Tare ciudat arata asa, din perspectiva omului care  stie parimadele…doua bucati. Familiaritatea este data de un murg cioplit si forma portii principale, dar aici par mai noi si chiar daca nu-i tipenie de om la vedere, se vede ca cineva se ingrijeste marcar  de partea din fata. N-as putea spune daca peretii par mai noi decat ii stiu eu sau heroglifele mai stralucitoare si mai citete. Ma simt cam nelalocul meu si-mi trec prin minte ganduri care nu sunt ale mele.

Simt ca am luat, cu greu, o decizie la un moment dat am ajuns aici si ca in clipele urmatoare urmeaza s-o iau din loc pe un drum fara intoarcere, greu, cu si mai multe sacrificii decat acceptarea unei chemari si ruptura de caminul atat de confortant…ei bine, ceva chiar nu se potriveste-camin reconfortant, familie de care imi este greu sa ma despart…nu in cazul meu, clar! Si nici scrisul de pe bilet nu este al meu, ci al Maicutei. Nu ma panichez, ceva imi arata.

Dupa iesirea din han, in loc sa ma indrept spre poarta principala mult prea pustie pentru cum o stiu eu si am aflat de la Elena chiar si in timpul vacantelor scolare, ma indrept spre partea vestica. In poarta de aici, un murg cat se poate de real asteapta. Extrem de familiar si acesta la infatisare-imi amintesc ca l-am mai vazut la un moment dat…exact, alaturi de Dorina Ionescu! Ne indreapta pasii spre ferma care exista si acum in inima Capitalei si de care sunt prea putini care stie. Nu dau prea mare atentie detaliilor pe care deja le stiu si am avut ocazia sa le vad de aproape in acesta vara. Odata ajunsi la staule, incepe sa se simta ceva miscare, insa nu se vede tipenie de om.

-Ai adus-o, deci, se aude o voce in spatele nostru. Tresar putin cand vad in spatele meu un gargui arhitectural cat se poate de viu si plin de flori, din cap pana in picioare. Vino, nu te teme…

Brusc, ajung intr-o camera in care dorm cinci fetite. Trei par triplete, iar una dintre ele pare mai firava decat celelalte. Brusc, aceasta se trezeste. Ochisorii tradeaza inca de pe acum interiorizare, meditatie-un caracter care in timp s-ar putea sa fie neinteles si sa-i dea mult de furca in mediile in care se va invarti. Oamenii vor avea tendinta sa o judece mai mult sau mai putin pe buna dreptate si va avea mari probleme in spune ceea ce o chinuie sufleteste, chiar daca se va vedea pe chipul ei ca ar fi ceva care o supara, fizic sau psihic. Asta parca vine mai de acasa, imi pare.

Un alt salt in timp…

-Va multumesc tuturor ca ati venit in acesta seara, se adreseaza Maicuta Moise, asa cum o stiu, unui grup mare de oameni intr-un din amfiteatrele „Andrei Saguna”. Dupa cum stiti, acest prim an al Colegiului este experimental si tovarasii de la conducerea tarii trebuie sa fi fost in toane incredibil de bune si rare sa-mi dea liber, fie si pentru un an, la acest proiect.

Ceea ce as dori sa va spun din start, isi continua ideea pe acelasi ton cu care se adreseaza tuturor, este ca mi-as dori sa lasati copiii sa invete in ritmul lor. Nu ar ajuta cu nimic sa-i fortati sau sa le impuneti stiu eu ce. Interesul nostru, al tuturora, este sa avem pentru fiecare in parte media anuala 9 si 10 la purtare, ca sa mergem mai departe. Daca nu se va intampla acest lucru, anul va fi recunoscut la nivel international si, astfel, copiii vor putea intra direct in anul urmator de studii, in functie de fiecare sistem scolar din tara de origine.

-Testarea de la sfarsitul clasei a III-a? intreaba un parinte.

-Acea testare se adreseaza in special elevilor de la anumite ramuri sportive care se incep devreme si nu dureaza prea mult timp, gen gimnastica, balet, inot etc. altfel se respecta structura dupa care am facut si noi scoala-admitere la liceu, treapta, bacalaureatul. Totusi, trebuie sa atrag atentia ca se va invata inca de la clasa I in doua semestre, profesorii cu care incep, cu acestia vor termina clasa a XII-a, iar la facultate vor avea alti profesori, in functie de cerinte…insa anul acesta asa va fi, profesorul si materia.

-Profesorii? intreaba alta voce.

-Profesorii sunt proaspat licentiati si verificati la sange, nici cei cu experienta la catedra, fie si apropiati de varsta pensionarii, nu au scapat de verificari.

Mai mult de o ora Maicuta nu-i tine in sedinta pe parinti. Asadar, generatia care a inceput scoala in toamna anului 1989, din care fac si eu parte, avea sa fie un sacrificiu mai mult decat s-ar fi crezut….oare de ce vad aceste lucruri prin ochii altcuiva?

A urmat apoi alt salt, intr-o lume in care mai devreme sau mai tarziu ajungem toti, iar aici, parca m-am simtit in largul meu…o lume care te sperie atunci cand te cheama…

-E tarziu, Nadie! Macar s-apuci cateva ore de somn, abia daca aud vocea lui Mark.

Stiu ca are dreptate, in felul lui.

Chiar daca o luna am cam stat pe bara cu antrenamentele, trebuie sa marturisesc ca sunt si eu uimita de schimbarile care au avut loc in mine. Ca sa nu mai spun ca dupa doar cateva luni de antrenament, mi-am dat destul de repede drumul la mana, postul de coordonator si libero venindu-mi ca o manusa. Intuiesc ca Donna a vazut ca pot mai mult decat arat, asa ca n-are sa ma ierte prea curand si prea usor, iar la cum pare sa fie Maicuta, cred ca deja isi face planuri si dansa.

 Desi e a treia zi de scoala, inca mai apar fete noi pe holuri, ca sa nu mai spun ca in camin, holurile sunt un adevarat furnicar. Nou venitii nu-si cunosc inca drumul pe dinafara, s-au schimbat colegii de camera si lista continua, asa ca, fete bune ce suntem, dam o mana de ajutor. Nu ne e chiar usor sa nu radem pe sub mustati de pedagoga si sa schimbam priviri pline de subinteles cu nea Mike, insa avem grija sa nu care cumva s-o suparam pe biata femeie, asta daca se va intampla ne observe. Donna nu s-a lasat pana n-a scos untul din mine la alergare, insa cat am stat la „Saguna” nici Maicuta nu ne-a prea lasat sa somam-alegare pe pista, ceva antrenament cu ganterele, nelipsita febra musculara si alte „banalitati” demne de un incepator.

-Anul asta e mai furnicar decat atunci cand am venit noi, constata Martha. S-or fi inmultit bursele?

-Sau poate s-au inmultit copilasii, in general.

-Sarcastico!

-Ei, nu va certati, avem toate nervii intinsi! intervine  impaciuitoare Rowena. Am avut toate o zi grea.

Donna s-a hotarat sa particpe la Jocurile Sagune si nu-i treaba usoara, stim toti sportivii care, in urma unor selectii draconice, vor fi selectati. In doar 7 ani, CIPS „Andrei Saguna” a devenit o adevarata forta, atat pe plan scolar, cat si pe plan sportiv. Din pacate, daca pe plan scolar putem sa ne luptam cu ei invatand, pe plan sportiv, nici Elena nu ne poate da vreo mana de ajutor prea mare. Chiar daca am avea vreun ajutor, tot nu ne-ar fi de folos, in teren suntem doar noi, adversarul, mingea, fileul si regulile jocului.

-La cum se intrevad lucrurile, pot spune ca iar vei fi cea care va duce greul,  imi spune Kathy. La fel ca si tine, mi-am dat seama ca sunt altfel si rareori ma insel in ceea ce priveste omul. Asa o fi si pe lumea cealalta?

-Nu prea ma grabesc sa aflu, ii raspund. As fi tare curioasa ce strategii vom pune la cale sa nu zburam acasa inca de la primul meci. Este un pic dureros pentru  ca echipa are oameni noi, care inca nu sunt foarte stapani pe ei si nu au experienta competitiilor mari. Oricat ne vom descurca la meciurile „mici”, nu stiu cat ne vor tine nervii, dar va trebui sa aflam, pana la urma, ce ne poate pielea, nu?

-Cam da, spune Sonia. Dintre toate trei esti cea care s-a ridicat cel mai mult si mai tii si doua posturi in echipa. Pe Elena o cred cand spune ca nu ne va fi usor, iar in ceea ce te priveste, pare ca ai resurse si le vei arunca in lupta cand va veni timpul, iar intuitia imi spune ca vei stii ce sa faci atunci cand te vei lovi de o situatie foarte incurcata.

-Mda, asa o fi, nu te contrazic, insa stiu ca sunt altii mai buni ca mine. S-a stabilit data la „Istoria Wrestlingului”? Cred ca asta am ratat-o…

-Da, va fi in saptamana dintaintea Pastelui. Uf, abia astept sa terminam cu asta. Stii ca ai luat cel mai mare punctaj la „Teorie”?

-Nu, zau?

-Ei bine, da. Parca ai facut cu comisia raspunsurile, insa ne-am calificat toate mai departe. Au fost si cativa cazuti, insa vor mai avea o sansa odata cu „Istoria”, altfel-fedeles acasa cu funda de care vrei tu.

Simt ca innebunesc cand ma lauda toata lumea-aproape tot ceea ce fac ma scoate din anonimatul in care prefer sa ma ascund. Si chiar daca n-as face nimic interesant, tot as fi remarcata, oriunde m-as ascunde. Acum chiar sunt curioasa cum ma voi descurca cu toate pe cap, caci antrenamentele, alaturi de orele de la scoala ma vor epuiza fizic si psihc. Primul implus este sa trag de mine, dar daca am cazut asa rau odata, voi fi in stare sa fac gata la o noua cadere, acum cand toti din jurul meu au inceput sa aibe pretentii…

Anunțuri