MOTO: Nu tot ce zboara se mananca si a citi printre randuri este o arata, spun cateva vorbe din popor. Reamintesc ca stilul meu de a scrie cuprinde atat lucruri reale, cat si fictive asadar rog mare atentia in a trage concluzii pripite.

Se pare ca anul 1992 va fi pentru mine anul de referinta la care ma voi intoarce intotdeauna. Este anul in care am lasat copilaria in urma in mod brutal si definitiv, am sarit peste adolescenta si problemele ei, ca sa ajung mai devreme decat ar trebui-adult. Dezvoltarea brusca atat a aspectului uman, cat si a Phoenixului ascuns sub chipul omului in acelasi timp a atras dupa el si dezvoltarea unor puteri prea mari pentru un copil de numai zece ani care a constientizat mult prea devreme ca puterea mintii este foarte periculoasa-cea mai mica ezitare, greseala sau clipa de neatentie pot fi fatale in primul rand pentru posesorul ei indiferent de scopul in care este folosita. Cei multi ii zic magie in lipsa unui alt termen cu care ar putea fi definita.
Bucurandu-ma totusi de anumite atuuri, pot spune ca am reusit sa-mi controlez mintea cu ajutorul instinctului si istetimii in asa fel incat sa nu fiu propriul meu inamic si pericol inainte de a-i pune in pericol pe cei din jurul meu.
Anul 1996 m-a pus in fata Bataliei Sangeroase, batalie care a dat si denumirea Portii Sangerii sau Sangerande, situata langa Casuta Centru. Personal prefer prima denumire. In acel an, am primit in grija Lumea Mortilor. Am trecut printr-un oarecare soc cand am vazut cate vieti pot fi curmate intr-o clipa, dar avea sa ma pregateasca psihic pentru ceea ce avea sa urmeze de-a lungul timpului.
A urmat doi mai tarziu Batalia de la Hogwarts. Prima. Daca Batalia Sangeroasa, prima serioasa la care am luat parte o intuisem destul de bine, aceasta a doua batalie o vazusem cu ochii mintii. Aveam sa aflu unde este situat castelul-scoala in clipa bataliei, in seara zilei de 1 mai 1998, caci unora dintre aparatorii scolii nu le era sortit sa treaca in Lumea Mortilor, ci sa stea in asteptare, in timp ce trupurile lor dormeau intr-o stare de coma mai mult sau mai putin profunda in aripa spitalului sub privirile ingrijorate ale tuturor, asteptand cu teama clipa in care pacientii aveau sa moara sau aveau sa se trezeasca, sa se ridice si sa umble din nou. Daca Albus Dumbledore se afla deja in aceasta stare de asteptare si de coma in mormantul sau, Lupin, Tonks, Alistor Mad Eye Moody, gemenii Weasley sau Severus Snape erau si ei sortiti asteptarii. Dintre ei, Severus a fost cazul cel mai grav, caci Nagini trebuie sa fi fost tare insetat de sange cand si-a infit adanc in carnea lui coltii plini de venin. L-am prins pentru o clipa treaz inainte de-a cadea in coma profunda. Chiar si starea in care se afla, putea sa se opuna Oclumantiei, dar nu a facut-o.
-Nu stiu cum ai reusit sa treci de la spectatorul-martor in randul apartorilor castelului intr-un timp atat de scurt, mi-a spus.
-Am nevoie ca scoala si profesorii ei sa ramana acolo unde le este locul si in stare de functionare, chiar daca profesorii vin si pleaca, unii ies la pensie in timp ce altii le iau locul. Am inca multe de invatat pentru a putea sa-mi controlez cum trebuie mintea si trupul ori nu pot sa ma ajut singura mai mult decat am facut-o pana acum.
-Oare ce puteri zac in tine?…si s-a cufundat intr-o coma foarte profunda.
Din acel moment si pana in martie 2009, nu am mai calcat la vedere in Hogwarts, ci am preferat sa ma strecor nevazuta si sa asist nestiuta in clasele cu coltisoarele cele mai intunecoase din castel.
M-am bucurat sa observ cum fiecare pacient aflat in coma incepe sa se trezeasca, sa se ridice si sa se indrepte fie spre catedra, fie sa-si reocupe locul intre elevii scolii. Severus a ramas ultimul. Multa vreme toata scoala a venit pe rand la capul patului sau si sa intrebe pe Madame Pamfrey ce sanse are cel mai urat si temut profesor al scolii sa se trezeasca. Nu cred ca as fi vrut sa fiu in sosonii bietei femei si sa fac febra musculara ridicand aproape zilnic din umeri nestiind ce sa mai raspund aceleiasi intrebari. Am continuat sa-l veghez din ungherele mintii si sa-l vizitez pe ascuns ori de cate ori am avut ocazia. In ziua in care s-a trezit, vegheam din coltul cel mai intunecat al camerei pe care o ocupa la infirmerie, caci Minerva McGonagall, Alistor Moody si Albus Dumbledore se aflau la capul lui ingrijorati ca e de prea mult timp in aceasta stare si totusi refuza sa decida daca alege moartea sau torturarea actualilor si viitorilor elevi ai scolii.
S-a trezit brusc strigandu-mi numele, in timp ce ma cauta frenetic cu mintea, speriindu-ma chiar si pe mine, mereu prezenta in umbra gandurilor lui. Nu m-am aratat niciodata de cand mi-a permis sa-i intru in marea gandurilor pe care le purta la momentul caderii in coma. Am avut ocazia sa-l cunosc asa cum este el de fapt si de drept, de ce este temut si urat de elevi, de ce se poarta intr-un fel sau altul. Am reusit sa aflu ce este de retinut si unde ar trebui sa-mi vad de oala mea, am reusit sa ma punct la punct cu Potiunile, Aparare impotriva Magiei Negre si cate altele.
Vrand nevrand, am fost nevoita sa ies la lumina, caci nu s-a putut opune lui Dumbledore.
-Asadar, noi suntem domnisoara Nadia, gandeste cu voce tare Albus.
-Da, eu sunt Nadia…Moise, ma prezint cu o oarecare teama vizavi de numele de familie. Sunt in custodia Maicutei Moise pana la implinirea varstei de 18 ani moment in care imi pot schimba numele de familie daca doresc fara a fi nevoie sa ma marit pentru acest lucru.
-Oare ce se ascunde intr-o minte atat de puternica intr-un corp aparent firav care isi ascunde varsta reala atat de bine? se intreaba cu voce tare Moody. N-as trage concluzii de oricare fel ar fi ele daca n-as cunoste-o pe Maicuta Moise destul de bine sa stiu cam ce-i poate pielea si as indrazni sa spun ca nu te-am vazut cand ai intrat in castel, concluzioneaza Moody.
Pe undeva ma simt incoltita, insa rezist privirii lui Dumbledore si pot observa ca profesoara McGonagall intuieste ceva, dar nu are siguranta asupra gandurilor pe care le nutreste. Stie bine sa-si pazeasca gandurile.
-Eu zic sa nu tragem concluzii pripite si sa luam in calcul profetia celei de-a Cincea Case, spune femeia cu voce tare.
-Si eu m-am gandit la asta, Minerva. Dar sa luam loc si sa povestim putin, propune directorul scolii, un refuz nefiind recomandat.
Aflu ca o profetie legata de scoala spune ca va fi o copila venita din  partile „Murgului Maicutei Moise,” masteranda la Colegiul International cu Program Sportiv „Andrei Saguna,” Bucuresti, cu sau fara vreo legatura aparenta cu Maicuta Moise care va aparea de nicaieri in momentul in care se va trezi ultimul cazut in coma in Batalia de la Hogwarts. Acesta fata ce inseala toate aparentele va fi fondatoarea Casei Phoenix, a Cincea Casa a scolii si va face multe din umbra mai mult sau mai putin simtita in  folosul castelului si tot ea va fi cea care va reusi la fondarea propriei case sa atinga record dupa record la examinari. Va fi iubita si temuta atat intre elevi, cat si intre profesori. Va fi mereu acolo unde trebuie si misterul va fi scutul ei de nepatruns. Chiar daca va invata multe din mers alaturi de cei carora le va preda, nu va inceta sa uimeasca oriunde va fi prezenta chiar daca va fi mereu pusa in situatii limita carora nici cei mai experimentati abia daca le pot face fata. Severus tace si asculta cu atentie.
La randul meu, i-am permis sa-mi patrunda in amintiri, asa cum sunt ele de fapt si de drept. Este foarte atent la ceea ce afla, insa nu reuseste sa vada anumite lucruri pe care nici eu nu am siguranta concreta si nici ca umbra este aliatul meu de nadejde. Sunt anumite lucruri pe care fiecare dintre noi prefera sa le tina doar pentru sine insusi.
In prima saptamana a lui martie 2009  am insotit alaturi de Maicuta si Misha (sau Strainul cum mai este cunoscut), un grup de apropiati care au dovedit ca au puteri prea mult timp tinute sub tacere. In acel moment, profetia a inceput sa se contureze. Am fost examinata la sange, atat practic, cat si teoretic. Daca NOV-urile si examenele finale au fost facute in asa fel incat sa transpir un pic si sa ma doara capul, la partea practica, am avut mult de furca mai intai cu Dumbledore si Moody, in timp ce Severus nu m-a iertat deloc. Era si normal, caci el a fost in mare parte cel care m-a invatat cele mai multe despre magie. Nici profesoara McGonagall nu s-a lasat mai prejos avand in vedere eu insami sunt un patronus, plus inca alti patru pe care ii pot produce fara probleme in acelasi timp; subscriu pentru Phoenix, caprioara, gargui, vultur si pantera. Am lasat o multime de oameni fara grai si inca era loc de mai mult.
Cu Severus am facut un adevarat specatol care, insa, ne-a bagat pe amandoi in spital timp de o saptamana. Am ramas suprinsa de cat de profunda este Magia Neagra, ce poate face si, mai ales, ce poate face mintea omului. La un moment dat am dat impresia ca ne vom omori unul pe altul, in timp ce in duelul cu Alistor Moody am folosit blesteme dintre cele mai urate, inclusiv Abracadabra, Imperio, Cruciatus si altele care mai de care mai temute si cam strict interzise de parca era in toi Al Treilea Razboi Mondial.
-Doresc sa-i felicit pe toti care au fost examinati astazi, ati trecut cu brio examenele si, dupa ce se va face o noua sortare a tuturor elevilor datorita celei de-a Cincea Case, vom sarbatori cum se cuvine, spune cu voce tare Albus Dumbledore. Ar fi fost de ajuns si o vorba in soapta in linistea mormantala care se asternuse timpul examinarii practice. Nadia si profesorul Snape sunt rugati sa predea armele la infirmerie abia dupa masa festiva in cinstea noilor elevi si a fondatoarei noii Case, asta daca este cu putinta, evident. Sfatul medicului este rugat sa astepte, multumesc, Madame Pomfrey!
Trebuie sa recunosc ca in acea zi m-am surprins si pe mine de ce pot face. Am putut citi uluirea celor din jurul meu, am putut sa ma vad prin ochii lui Severus in lupta, l-am vazut pe el cat poate trage si de ce este in stare, Moody stiam ca va veni sa ma verifice ca pe un Auror autentic dupa intamplarea din ziua trezirii din coma a lui Severus, McGonagall a avut si dansa felia ei deoarece pot transfigura cei patru Patronusi mobili in animale respectiv pasari reale si inapoi in starea initiala, iar Dumbledore este printre putinii care pot face vraji fara bagheta, ori bagheta cam lipseste dintre rechizitele mele si, respectiv, armanentul din dotarea unui vrajitor. Mi-a fost pus in vedere faptul ca s-ar putea ivi posturi de asistenti sau lectori la diferite materii si, daca as fi interesata, as putea fi intrebata de sanatate.
Mi-a suras ideea de-a ma reintoarce la Hogwarts din cand in cand pentru cateva luni de relativa liniste pe an.
Anul 2010 mi-a adus un dus cald, altul rece si tot asa. In prima parte a anului, am primit diaconatul in ramura catolica a celtilor, ramura ce are la baza Biserica Veche Catolica avand si o tenta de reforma fata de Biserica Catolica a zilelor noastre. Multa vreme am fost singura crestina intre 16 frati si 2 parinti, botezata si miruita la ortodocsi, dar fara prea mare tragere de inima spre cele sfinte vreme indelungata. Nimeni nu a avut nimic impotriva, insa mereu a trebuit sa fiu atenta datorita a ceea ce sunt si ce ascund sub chipul omului.  A doua jumatate a anului a adus 2 decese-spre sfarsitul  lunii august s-a stins singura bunica pe care o stiam, iar 2 luni jumatate mai tarziu s-a stins din viata si un unchi, frate mai mic cu mama adoptiva. De fiecare data am fost anuntata, insa am preferat sa ma rezum doar la politeturile de rigoare.
Am inceput sa simt ape tulburi si nisipuri miscatoare sub talpi. Urat sentiment este nesiguranta zilei de maine si ce-ti aduce. In octombrie am inceput sa frecventez cursurile unei scoli biblice romano-catolice in apropierea casei parintilor adoptivi, insa am mentinut tacerea. M-am prezentat ca un om normal, cu o viata normala, cu ceva ape tulburi, ca tot omul. Am inceput sa simt incantare si placere fata de aceasta ramura catolica, insa nu am uitat niciodata cine si ceea ce sunt.
Am intrat nelinistita in 2011. Prima parte a anului a fost plina de incantare si voie buna-din ianuarie si pana in aprilie, am avut parte de pregatire catehica, a urmat Duminica Floriilor unde s-a putut vedea cu ochiul liber incantarea ce-o purtam in suflet, a inceput Saptamana Patimilor in care am avut parte de prima Spovada urmata de prima Impartasanie, apoi a venit si Noaptea Invierii si a trecut si Pastele. Tot in aceasta perioada, odata cu terminarea primului an scolar, am avut parte de hirotonire ca preot. In prima parte a lunii august, patru dintre surorile mele au facut nunta: Dally cu Tudor, Elena cu Mircea, Antonia cu Robert si, cireasa de pe tort, Sonia cu Mark.
Inainte de a-i putea cununa, au fost nevoiti sa treaca prin Botez, Mir, Spovada si Impartasanie. Aceasta ocazie ne-a unit pe toti cei 16 copii ai Maicutei si ai lui Misha Moise. Cred ca aceasta era ultimul semn de intrebare care plana asupra celor doi de multa vreme, insa nu multa lume a avut urechi sa auda acest lucru. Un pic tragi-comica situatia insa am avut timp sa ne acomodam unul cu altul intr-o saptamana si sa gasim o modalitate de-a tine mai usor legatura. Mda, asta da tupeu sa crezi ca tata are numai fete…multa vreme am ras pe tema asta cu Dally, Sonia, Elena si Antonia ulterior.
Din a doua parte a anului, norii de furtuna ancorati in sufletul meu au devenit atat de numerosi incat era noapte in plina zi. In acea perioda am inceput sa ma inchid in mine si sa dispara orice urma de incantare pe care o aveam la inceput de an. Si nu erau doar probleme avute cu familia adoptiva. Mai era ceva ancorat in intuneric si nu-l puteam vedea sub nicio forma!
Stiam ca este acolo, dar parca orbisem.
Luna decembrie ne-a gasit pe toti la „Murgul Maicutei Moise” cu aceleasi planuri la final de an, dar si cu mici modificari ici si colo; Diana Sandru si Cristina Neriador cu zi de nastere pe 21, urmate de Dorina si Cristi cu zi de nastere pe 25, pe 26  decembrie gemenele Tanase, pe 27 Stefania Endall, pe 28 gemenele Anemona, pe 29 Kathy Chamberline si pe 30 o zi de relaxare pentru a putea sarbatori pe Dally si inceputul noului an cum se cuvine.
Totusi, ultima zi a anului 2011 nu va fi uitata prea usor: micuta petrecere tinuta de Dally intr-un mediu foarte retrans a fost tulburata de Maicuta Moise aratand foarte ingrijorata.
-Hogwarts este pentru a doua oara sub asediu, Cap-de-Mort si Sauron s-au aliat in mod inexplicabil si fac prapad la castel.
-Asta inseamna ca ne va afecta si pe noi in mod direct, spun pe un ton foarte serios. Poarta Sangerie si Casuta Centrul nu sunt doar un punct de trecere intre cei vii si cei morti sau intre Lumea Omnului si Pamantul de Mijloc, sunt si un punct de legatura intre Incuiati sau Non Magici si Magie.
In aceste clipe mi s-a aratat in fata ochilor o victorie grea si scump platita, insa socul avea sa vina in prima zi a anului 2012, zorii zilei aducand cu sine multe cutite adanc infipte in inimi care au dus familii intregi la un pas de destramare.
Pentru prima oara de cand ma stiu am avut parte de un soc atat de puternic incat am pierdut pentru o clipa contactul cu realitatea…ii vedeam pe Tudor, Mircea, Robert in pragul usii dintre Lumea celor Vii si Lumea Mortilor asteptandu-ma. Li s-au alaturat destul de curand Andrei, Iosif si Norbert, alaturi de Brigitta si Bianca si nu realizam ce cauta cei trei cumnati, trei frati si doua surori acolo pana nu mi-am vazut cele trei surori ramase vaduve plangandu-si sotii, o mama plangandu-si copii cazuti in lupta, un tata disperat ca nu este capabil sa faca fata propriei dureri  si ca este incapabil sa-si sustina familia in aceste momente, alaturi de ceilalti frati si surori ramasi in viata, plangandu-si mortii. Ma uitam in lumina rasaritului de soare si ma gandeam ca este doar un vis urat din care voiam sa ma trezesc cat mai repede, dar nu puteam. Madalina, una dintre surorile mele cele mai mici, a reusit sa ma readuca cu picioarele pe pamant:
-De ce ii plangi pe cei plecati din aceasta lume cand ii poti vizita in alta lume oricand?
Asadar ii trebuia un astfel de soc pentru a iesi la iveala darul sau nenorocul de-a pendula intre doua lumi diametral opuse. Pe langa mortii familiei, am mai pierdut inca 15 persoane apropiate mie, insa trei dintre ele au facut cat pentru ceilalti 12-dupa moartea Dashei Domnitzu, din 2002, Constin Gheorghe-sau Coco cum ii spuneam-alaturi de Lissa si Robert Domnitzu mi-au devenit foarte apropiati, considerandu-i ca si cum am fi frate si sora. Mi-am dat seama ca nu degeaba am tras atat cu diferite obiceiuri din tot atatea confesiuni cate gasesti in curtea cimintirului „Anubis” din incinta „Murgului Maicutei Moise” si de ce am primit ca parohie biserica de acolo. Mi-a fost greu sa slujesc singura in fata altarului fiecarui decedat in ritul sau, pe limba sa, in fata unei multimi de oameni care a facut biserica neincapatoare, la fel si curtea cimintirului, blocand un sfert de Bucuresti pe ambele sensuri. Au venit de la rude si apropiati pana la colegi, profesori, cunostinte, au venit oameni dornici sa fie sprijin indoliatilor daca le este permis…o adevarata nebunie!
Nu stiu cum am reusit sa-mi ingrop mortii cu picioarele taiate si cu o voce care  abia daca o puteam stapani…dar stiu ca dupa inmormantare, Maicuta a albit de tot, a slabit intr-atat incat nu o mai recunosti si pare ca face parte din peisajul „Murgului” in timp ce Misha incearca sa-si revina eroic.
-As aprecia daca poti lua pentru o vreme treburile mele si ale mamei tale pe umeri macar pana unul dintre noi isi va reveni cat sa te putem ajuta.
-Doar nu va ganditi sa-mi lasati toata munca voastra de o viata pe maini! In astfel de momente nu este cazul sa luati o asa decezie, dar va pot da o mana de ajutor macar pana se mai linistesc apele. Toti cei aflati in scoala vor merge la Hogwarts?
-Absolut toti veti fi inscrisi la Hogwarts, fiecare dupa nivelul scolar la care este inclusiv tu, Dally, Elena, Sonia si Antonia. E mai bine asa pentru mama voastra. Sper sa nu o luam razna cu totii! Madalina cum se descurca?
Tu in ce stadiu esti cu masterul?
-Invata incet-incet. O las in ritmul ei, stiu mie cat mi-a luat sa invat si nu vreau sa o fortez. In ceea ce priveste masterul pot spune ca deja ma incadrez la asistent sau lector, deci predau. Astept sa vad unde voi fi incadrata.
-Bine, dar sa stii ca „Murgul Maicutei Moise” si Colegiul International cu Program Sportiv „Andrei Saguna” si tot ce tine de ele sunt ale tale din clipa in care te-ai nascut, incheie tata discutia fara drept de apel.
Nu mi-a ramas decat sa incerc sa-mi fac un plan de bataie si sa ma inham la un jug mai mare decat pot duce sperand ca voi reusi sa duc totul la bun sfarsit. Am avut totusi nevoie de aproximativ o luna de pauza si am ales sa plec vreo 3 saptamani departe de Bucuresti, anume in Morteni, Dambovita Am realizat pe 26 martie, cand am venit in Bucuresti si am avut timp sa particip la o bucatica din slujba de Buna Vestire, ca nu pot sta pe termen lung departe de Capitala. Aproape ca am izbucnit in plans la o portiune de cantica atat de draga mie…si care mi-a lipsit mai mult decat credeam.
Si tot nu m-am intors in Casuta Centru, oprindu-ma in apropiere pentru o vreme la cineva in gazda, pe strada Agricultorilor. Nu voi zabovi multa vreme aici. Nu-mi place felul de a fi al gazdei si cu cat o iau mai repede din loc cu atat este mai bine. Nu mi se pare normal sa platesti niste bani de care nu prea beneficiezi de mare lucru, in conditiile in care sunt bani munciti. Poate ar fi cazul sa ma intorc inapoi in coltul meu de lume si sa ma ocup de ceea ce am de facut.
Mi-am gasit totusi mama si tatal mai bine, mai impacati, in timp ce familia incepe sa se adune unul cate unul. Este semn ca fiecare incepe sa accepte piederile suferite si sa se intoarca unde ii este locul. Timpul le rezolva pe toate mai devreme sau mai tarziu.
Acum am reusit sa inteleg de ce Paun a ramas in preajma mea o vreme chiar si dupa ce-a luat decizia sa ia o pauza de odihna dupa atatia ani, in timp ce Severus mi-a fost mereu alaturi cu gandul.
-Esti un adevarat balsam pentru ranile adanci care par a nu se vindeca niciodata. Sper ca vei gasi in drumul tau pe cineva care sa te merite si sa aiba acelasi efect asupra ta precum ai tu asupra altora, mi-a spus inainte de-a parasi eu Bucurestiul. De asemenea, nu cred ca mi-as permite macar sa visez…
-Speram sa nu te lovesti de culoarea albastra a sangelui care imi acorda statutul de Domnita. Stiu ca n-am ce-i face si nu prea pot s-o intorc din condei, dar iti spun sincer ca prefer sa fiu un om normal cu un comportament normal. Am preferat sa raman omul din umbra care actioneaza doar la nevoie, altfel doar priveste, intelege si actioneaza in functie de situatie dupa ce trage conclziile de rigoare.
-Cand te voi vedea din nou? ma intreaba respectandu-mi dorinta de a pleca o vreme departe de tot acest cosmar care pare ca nu se mai termina.
-Stii prea bine ca ti-am fost mereu alaturi din 1998 incoace indiferent de situatie sau de starea mea de spirit.
-Altul este sensul intrebarii…
-Banuiam asta, insa vad ca nu-mi merge sa fiu rautacioasa cu tine. Vei stii singur momentul in care voi putea indura prezenta cuiva in jurul meu altfel decat pentru un sfat sau altfel de probleme. Te-as ruga sa inveti sau sa furi de la Paun cat poti si sa te gandesti bine. Viata alaturi de mine nu este tocmai usoara-ai observat ca sunt o fire solitara, tacuta in cea mai mare parte a timpului si nu iti pot cere sa te inhami la ceea ce mi-a fost lasat sa administrez temporar sau imi va fi mostenire.
-Bine, daca tu consideri ca este mai bine asa, asa vom face.
Am fost surprinsa ca n-a ripostat, insa pot spune ca un om ca el mai rar gasesti in zilele noastre si a fost un elev foarte bun fata de Paun. A constientizat de-a lungul timpului ca este capabil sa-mi fie alaturi: a inteles ca am supravietuit cancerului de 3 ori-o boala care poate reveni oricand si ma poate ucide fara drept de apel, am avut parte de o dezvoltare integrala si deodata, trebuie sa port permanent o masca fata de oameni, ca ma indrept vertiginos spre a ramane cu o legenda in administrare si ca sunt o fire care am renuntat de multa vreme la mine, imbatranind incet dar sigur din februarie 1991-la aproape 9 ani, mi-am pierdut bunicul din partea tatalui adoptiv, practic luandu-ma cu el in mormant. Cam la un an distanta, am inceput sa ma dezvolt prea brusc si prea rapid…mintea unui adult incepea sa fie pe masura trupului de copil in plina dezvoltare. Au urmat multe episoade care m-au imbatranit peste masura si totusi nu am cedat…am devenit o batranica in trupul unei tinere care, mental, este prea batrana pentru a se mai incadra intre tinerii de-o varsta cu ea. Bineinteles ca timpul nu este pierdut sa renunt la „baba-batrana” cum imi place mie sa zic, insa trebuie sa si vreau acest lucru…
Un scurt survol deasupra Hogwarts si „Murgul Maicutei Moise” mi-a dat de inteles ca viata incepe sa-si reia cursul normal, insa mormintele celor care m-au deramat psihic prin disparitia lor dintre cei vii sunt cutite infipte in rani inca in deschise si dureroase. O data in viata va trebui sa fiu putin egoista si sa-mi fiu propriul balsam…

Anunțuri