Astazi am avut parte de o plimbare placuta in Parcul Carol I din Capitala. Am uitat cum arata parcul de cand am calcat ultima oara acolo si, totusi, mi-am adus aminte cate ceva de cand am avut ultimul drum per pedes la primul concert Placebo din Bucuresti, pe cand inca tobar era Steven Hewitt, restul drumurilor fiind cu acces auto la diferite evenimente.

Azi, in schimb, am avut o a doua filmare la emisiunea „Batrani si nelinistiti.”

Primul contact cu acesta emisiune de care nu am auzit pana in iarna acestui an, a fost in februarie. Mi-aduc aminte ca era un frig de-ti inghetau oasele bocna oricata lana aveai pe tine, insa azi am avut parte de o portie (ne)sanatoasa de caldura de indata ce ieseai de sub coroanele bogate si inca verzi ale copacilor.

Pot spune ca a fost destul de distractiv sa vezi cum s-ar putea distra un grup de pensionari cu prea multa energie in conceptia unor producatori, de unde „Batrani si nelinistiti.” Nu stiu daca ideea este un fel de parodie sau are vreo legatura cu interminabilul „Tanar si nelinistit,” dar poate ma ajuta cei care se uita la emisiune cu vreun pont.

Sincera sa fiu, mi-a placut mai mult ideea sponatana din februarie cand am fost nevoita sa-mi pun mintea la contributie sa inteleg ideea venita pe loc producatorului. Aici, contextul a fost dinainte stabilit asadar n-am gasit prea mult farmec, insa n-a fost rau.

Am avut ca partenera de scena o pustoaica cu ceva trac. Nici eu nu sunt mare rau, n-am ce zice, insa mi-as dori ca uneori sa nu fi fost chiar atat de mare ca varsta. Nu cred ca mi-as dori sa fiu in randul adolescentilor din zilele noastre, nu mi-as gasi locul printre ei la modul cel mai sincer.

Un alt lucru care mi-a dat de furca pe langa caldura si cadrul tras, a fost asteptarea-cred ca a fost un alt test de forta. Cred ca au fost ceva probleme de rabdare din partea mea. E adevarat ca nu-i usor mereu sa te descurci cateva zile la rand cu 2-3 ore de somn pe noapte sau chiar deloc, insa pot spune ca am avut norocul sa dau peste o figura cunoscuta. Asa a mai trecut timpul, chiar daca ni s-au lungit urechile.

Oricum ar fi, raman la parerea mea-e mai interesant sa vezi din spatele scenei efortul depus si cum se filmeaza, decat produsul finit.