Posts from the ‘Uncategorized’ Category

Goodbye Piper

https://lonelykeyboards.wordpress.com/2017/07/28/goodbye-piper/

Photos from Bangladesh: A Campaign with World Vision Canada

https://dawnofacentuary.wordpress.com/2017/08/14/photos-from-bangladesh-a-campaign-with-world-vision-canada/

Recomandări de cărți pentru zile ploioase!

http://wp.me/p4BxZM-1AC

Moștenire

https://umbreinamurg.wordpress.com/2017/07/30/mostenire/

Generatii II

Schimbare

-Nadia și veteranele, atâtea câte au mai rămas la lot, își au rostul lor, tuna vocea Madalinei în liniștea mormantala după ce spiritele și-au vărsat oful. Când fetele acestea au început sa joace volei noi eram în scutece, fie nu eram nici măcar în proiect. Cea pe care o voi o muscati cel mai tare este singurul libero-coordonator al echipei și, ironia sortii, niciuna dintre noi nu avem abilitățile necesare pentru a intra în pregătire pentru a ii lua locul în momentul în care ii va veni și ei vremea să se retragă.

Nu vorbesc de sora mea, ci vorbesc de piticul care tine vreo 2-3 echipe singura în carca și banuiesc ca spera sa poată pregăti pe cineva înainte de a se retrage și ea. Gândiți-va ca a plecat la drum cu un handicap de câțiva ani fata de restul colegelor și acest lucru în conditiile în care antrenoarea ei de atunci a intuit ca este un om capabil chiar dacă a pus mana pe o minge de volei aproape de 13 ani.

Și ce-a făcut când a prins ideea și mana rostul jocului?

În mai puțin de un an, a salvat o echipa de la desfiintare, a pus-o pe picioare și la Jocurile Olimpice/Sagune din 1996, a lăsat o lume întreaga cu gura căscată dând peste nas celei mai bune echipe de volei a Colegiului și asta în conditiile în care echipa Nadiei a venit din calificari, nestiuta de nimeni.

-Nu am făcut decât sa joc mingea de la început pana la final și am știut ca în fata mea se afla adversati și nu 2 dintre surorile mele, Mada, chitai mica din coltisorul meu.

-Nu ma întrerupe, ca nu am terminat. Și patru ani mai târziu, în 2000, înainte de a se întoarce în țara natala, a demonstrat ca nu a fost un mic accident cele petrecute în trecut.

Apoi ce-a făcut?

A revenit în țara cu trei sferturi din echipa plus antrenor la pachet, adică cu Donna, a creat o punte intre cele nou sosite și fetele deja existente la lot, iar antrenorii, Robert și Donna, au ridicat împreuna cu fetele voleiul la rang de artă-au învățat fetele ca voleiul nu se învârte doar în jurul mingii. Și fetele au înțeles acest lucru-cine a rezistat, a rămas, cine nu a putut face fata, a plecat benevol.

Acum, munca lor de aproape 30 de ani, ne revine noua, caci tre sferturi în Generația de Sacrificiu s-a retras, iar cele ramase au greua misiune de-a ne da baza și de-a ne slefui aptitudinile, înainte de a ne reveni întreaga moștenire pe urmeri și de a o duce mai departe cu capul sus. Nu va fi ușor, însă de noi depinde dacă putem face mai departe ceea ce au făcut fetele astea atâta amar de vreme și doar ele știu cum au tras pe branci pentru a ajunge în vârful piramidei și a rămâne acolo atâta timp. Va mai zic ca ele își primeau vacanțe bine meritate, în timp ce noi eram scoase pe tusa? Rezultatul? Am ajuns la lotul mare-ele nu au știut niciodată sistemul de selecție prin care am trecut noi ca sa ajungem aici pentru ele fiind totul normal să se întâmple așa. Și ele au sacrificat mai multe ca noi la vremea lor!

Din coltisorul meu în penumbra, o urmăresc pe Madalina cum le bate din picior ca un adevărat căpitan de echipa.Situatia este de așa natura ca în afara de mine, singura intre toți libero-coordonator care nu-și are rezerva măcar. Restul fetelor vor trebui să se obisnuiasca cu codite cărora sa le transmita mai departe ceea ce ele au învățat pe pielea lor. Eu sper doar ca va rasari și invatacica mea și ca va avea rabdarea sa învețe ceea ce eu am luat de la zero și am ridicat la grad de artă, sa aibă puterea sa duca mai departe și sa învețe, la rândul ei, alta invatacica.

Nu va fi ușor, dar știu ca antrenorii noștri nu vor ierta pe nimeni, vor implenta sistemul și cine va reuși sa reziste, va merge mai departe, cine nu, se va retrage.

Schimbari am observat și eu de-a lungul timpului, caci asta face mereu-trece și aduce schimbari, iar antrenorii au înțeles acest lucru, însă voleibalistele noastre trăiesc în vremurile lor de astăzi, nu în vremurile în care am crescut noi și ne-am făcut mari. Știu ca îmi va reveni greaua sarcina de-a da fetele pe brazda. Știu cam sunt o norocoasa deoarece am sprijinul fetelor vechi și vor pune și ele osul la treaba pentru a duce munca la bun sfârșit.

Sunt constienta ca acomodarea fetelor nu se rezuma la acomodarea de care am avut noi parte în trecut, ci la o acomodare intre generații cu diferente maricele de vârsta și modul de gândire care de noi este total diferit-e ceva sa ajungi la lotul mare, zic. La noi a fost ceva firesc și nu am avut prea multe opțiuni. Acum, cele care nu au reușit sa reziste la lotul mare, au ajuns la echipe de club ale Romaniei și nu de puține ori am dat nas în nas la diferite competitii de-a lungul timpului.

Știu ca Donna și Robert vor aranja ierarhia într-o luna de cantomanent.

Mark îmi întrerupe sirul gândurilor. De aceasta data, nu mai stăm într-o tăcere plină de intelesuri pe malul oceanului ascultandu-i ritmicitatea valurilor spargandu-se de mal, ci privim din vârf de deal în vale luminitele Nopții Luminii de dincolo de Poarta Sangerie. Știu ca Martha ne va tine puțina companie, acum ca spiritele s-au calmat.

-Mi-a plăcut de Mada cum le-a bătut din picior. Se vede ca e sora ta,

-Eu știu, Martha? Pe undeva are dreptate, dar la fel de bine ma cunoști prea bine. Munca e munca, distracția e distracție. Va trebui să ne adaptam și noi la ele cum ele se vor adapta la noi, zic. Nu a fost, nu este și nu va fi ușor. Vremea noastră începe să se apropie de final și dacă voi va veți retrage firesc, la mine vor fi semne de întrebare dacă nu o voi face odată cu voi. Aparentele? Pe banca tehnica aș rezolva-o pentru o vreme, apoi nu știu.

-Eu zic ca știi, zice Donna. Am văzut și am înțeles multe lucruri de când te-am urmat în țara natala. Nu mi-a părut pentru o clipă rău ca ma luat aceasta decizie, însă tu ai drumul tău pe care deja pășești și care îți va fi deschis dincolo de Poarta în momentul în care vei lasa în urma echipa de aici. Un lucru mai ai de învățat cât vei mai fi alături de noi, fie ca jucatoare, fie ca antrenoare: sa ai rabdarea antrenorului cu elevii săi. Iar tu vei porni de la zero, așa cum m-ai învățat pe mine cu atatia ani în urma și tot tu m-ai învațat câte se pot adapta voleiului din ale sporturi, cu sau fără minge.

Linistea care nu anunta furtuna

Colindand prin Curtea interioara a Piramidei „Murgului” imi dau seama cat de prinsa am fost cu treburile avute dincolo de Poarta Sangerie.

Pasii inca isi cunosc drumul, dar ochiul stie ca a pierdut culorile toamnei si asa destul de darnice cu noi in acest an.

Ascult tacerea lasata peste harmalaia tipica unei scoli alaturate unei cladiri care adaposte liceul si inca unei cladiri unde studentii isi tocesc coatele si neuronii. Caminul, care ii cazeaza pe toti cei care nu sunt din Bucuresti, este si el linistit, caci multi au plecat acasa. Cate o fereastra luminata ici-colo imi aminteste de vremea petrecuta in New Jersey, cand ramaneam in caminul scolii-aceeasi liniste domneste si aici, in caminul Colegiului „Andrei Saguna”.

Liniste este si printre angajatii nostrii, caci multi au plecat la familiile lor departe de nebunia Capitalei, iar cei ramasi, au primit si ei liber, iar noi ne descurcam. Un mic zumzet intalnesc la Orfelinat si la Casuta Centru Poarta Sangerie unde copilasii fac ultimile pregatiri pentru a-l primi pe Mosu cum se cuvine. Le e dor de mai toata lumea deja, insa stiu ca fiecare dintre cei care au grija de ei intregul an au si ei pe cineva care ii asteapta acasa. Stiu ca ii macina gandul ca mai exista si oameni ca aceia care i-au abandonat sau care le-au dat viata, insa nu pot avea grija de ei asa cum se cuvine si atunci au fost nevoiti sa-i dea.

Am simtit bucuria lor sufleteasca atunci cand am intrat incarcata de cadouri. Le simt mereu bucuria in suflet cand vin pe la ei si peste an. Au fost cativa mai marisori care au vazut unele ramasite ale bataliei in ochii mei, au vazut oboseala adunata si au simtit oboseala adunata in suflet.

Severus, desi de serviciu in aceasta vacanta de iarna la Hogwarts, a fost inlocuit de colegi si trimis acasa pentru a sta cu familia. Stiau cei de acolo de cele petrecute la Poarta si de ghidusiile mele. I-au taiat-o din scurt ca pentru 2-3 elevi care raman in vacanta nu are rost sa stea departe de ai lui. Nu a comentat nimic pentru ca este constient ca sunt mereu atenta peste tot unde am Phoenicsi si ca am simturile puternice si ascutite. Si chiar daca nu am Phoenicsi, oricare membru al familiei este atent supravegheat, discret.

La padocuri, nea Gheo a ramas cu cativa dintre grajdari care nu au familii si nici nu ii asteapta nimeni acasa. Au primit cu draga inima cu colindul, un vin fiert cu scortisoara si o oala aburinda de sarmale abia luate de pe foc. In schimb, m-au primit cu cozonac facut in casa. N-au chitait niciunul secretul celui care s-a inhamat la asa o trebusoara atat de migaloasa si dificila, in acelasi timp. Parca mai ieri ma intorceam acasa de peste ocean si faceam cunostinta cu ne Gheo si oamenii lui si ce greu mi-a fost sa ma desparte de el cand a venit vremea sa se pensioneze!

Acelasi sentiment l-am avut cand s-au spart randurile in „Generatiei de Sacrificiu.” recunosc ca imi este dor de acele vremuri si inca nu am reusit sa ma acomodez cu noile coechipiere si imi dau seama ca si in cazul surorilor mele mai mici nu imi este usor. Stiu ca toate cer timp, insa nu mereu stau bine cu rabdarea.

De altfel, stiu ca va trebui sa invat obiceiurile celor din Pamantul de Mijloc.

Sunt prea putine lasate scris in urma, dar presupun ca se poate invata.

Sa fiu sincera, imi este dor de vechea formula-Luana a spart gheata, a urmat Misha si o nepoata, Keilani, a doua zi. Lor le-au urmat Cristina sau Neri, cum a ramas poreclita de la prea multe Crsitine, alaturi de Diana Sandru, pe scurt Dia.

Urmatorii sarbatoriti vor fi Cristi si Dorina, care vor implini 16 ani in prima zi de Craciun. Vom voi toti in jurul lor, cu mic cu mare, insa din a doua zi de Craciun, sarbatoritii vor trebui sa se obsinuiasca cu ospitalitatea si randuiala celor din Rohan si Gondor, caci in aceasta perioada au si ei de sarbatorit.

De altfel, stiu ca imi va cadea in sarcina sa povestesc despre obiceiurile de dincoace de Poarta Sangerie. Nu m-as declara experta, dar din putinul pe care il stiu, mereu l-am impartasit cu altii. Robert nu se mai oprea, la un moment dat, din povestit despre traditiile familiei in care a crescut. Billy poveastea si el o gramada la un moment dat. O schimbare am simitit la Severus care a avut si el o familie gazda poate putin mai breaza ca a mea, dar a invatat sa se dea pe brada binisor si, la fel ca mine, nu ii lipsesc momentele tensionate si neintelegerile dintre gazdele care ne-au crescut. Cumva, aceste cateva aspecte comune ne-au unit tacit si mereu mi s-a parut ca nu am nevoie de prea multe sa ne intelegem.

Aceasta plimbare m-a relaxat, simtind nevoia sa fiu eu cu mine, departe de balamucul meu obisnuit.

Un moment de solitudine care mi-a prins bine. Inconstient, aveam nevoie de acest moment.

La intoarcere, am fost primita cu caldura de toti ai casei.

Am observat ca Andrei s-a saturat de vorba cu Beorn si Anna, Paun s-a saturat de vorba cu Torn, Bujor si Cami s-au integrat foarte bine intre cei ai casei. Stiu ca va trebui sa invat si obiceiurile dwarfilor din toate neamurile, la fel ca si obiceiurile elfilor din toate neamurile, insa limitile impuse de organism, de structura oaselor vor trebui si ele ascultate.

Stiu ca fiecare a vazut ca am si eu limitele mele, insa s-a inteles faptul ca nu ma plang niciodata. Trag de mine cat pot, dar cand ajung la limita si nu mai pot, cad din picioare fara avertisment. In ultima clipa, mezinii familiei trag semnalul de alarma, insa toti ce poti face este sa speri ca imi revin.

Una peste alta, chiar daca m-am obisnuit ca sarbatorile sa fie motiv de scandal si sa nu tin prea mult la ele, acestea au devenit o ocazie de studiu de caz, de-a intelege pe fiecare cu traditiile pe care le are si ca ma pot reculege in liniste fara a mai fi nevoita sa suport orice, sa vad si cealalta parte a medaliei.

%d blogeri au apreciat asta: