Posts tagged ‘Galadriel’

Tăcere

„Îşi foloseşte izolarea ca pe un scut pe care nimeni nu vrea să-l depăşească”… „Dintre toţi copiii Măicuţei pe care îi mai are în viaţă, copila aceasta pare incapabilă de a se ataşa şi de a iubi, însă puţini sunt cei care înţeleg că puterea ei de sacrifciu, indiferenţa ei izvorăsc din puterea ei a-i iubi pe ceilalţi mai mult decât îşi închipuie până şi cei care cred că o cunosc îndeajuns…O copilă care şi-a înţeles drumul şi l-a acceptat înainte de vreme, alături o copilandră care este conştientă, la rândul ei, că va fi umărul de sprijin pentru sora ei mai mare…”  prind din zbor gânduri ale celor prezenţi deşi nu cercetez ale cui sunt.

Ştiam că părinţii mei se îndreaptă spre casă alături de musafirii pe perioadă nedeterminată, intuiţie confirmată de o solie a lui Elrond care s-a oprit pentru o noapte de odihnă la Centru, iar, în urma lui, o altă solie din Loth-Lorien care s-a oprit cu un puiet de brad  de la hotarele de nord cadou de la elfii lui Galadriel, mi-a adus veste că grupul măricel vizitează Pământul de Mijloc cu destinaţia Poarta Sângerie.

De la cele două solii nu reuşesc să aflu un număr exact al musafirilor, aşadar mă întreb unde anume să-i cazez având în vedere că vor rămâne o perioadă îndelungată de timp. Încerc să scotocesc prin memorie ce anume ne-a povestit Măicuţa despre familia ei, dar nu reuşesc să-mi amintesc prea multe.

Sunt stresată şi memoria nu mă ajută prea mult în astfel de situaţii. Presupun că trebuie să mă relaxez şi, în acest fel, poate voi reusi să-mi amintesc mai multe.

Nu ştiu dacă voi reuşi-curând se apropie sărbătorile de iarnă şi se împlineşte anul de când mi-am îngropat morţii. Chiar dacă am privilegiul, alături de Mădălina, să-i vizităm ori de câte ori vrem, rana provocată de pierderea atâtor oameni mă doare încă, este deschisă ca în prima zi şi îmi provoacă o durere sfâşietor de vie; în vară, de Sfântul Ioan, apoi de Sân Petru mi-a revenit în somn, cu o claritate de care m-am speriat şi eu, momentul în care Măicuţa a năvălit ca o furtună  spunându-ne că Hogwarts este sub asediu propriu-zis şi, nu în ultimul rând, momentul îngropării morţilor. Am retrăit cu intensitate suferinţa mea şi a altora aievea. A treia oară visul a revenit când am simţit că grupul s-a pus în mişcare; în mai puţin de o săptămână, soliile au trecut la 3 zile una de alta.

Când m-am trezit din somn respirând sacadat tremurând de la nervii vibrând la maximum şi care s-ar fi rupt la cea mai mică atingere precum o coardă de vioară, Mădălina era lângâ mine alături de Dally, amândouă cu feţe îngrijorate.

Se pare că Mădă a simţit sau a văzut cu ochii minţii că  visez urât, a încercat să mă trezească şi, dacă a văzut că nu reuşeşte, a chemat-o pe cea mai mare dintre surori, nu pe Sonia, nu pe Elena-surorile mele gemene cu care s-ar presupune că am o relaţie aparte având în vedere că semănăm ca trei picături de apa.

Mădălinei i se citeşte groaza în ochi, iar Dalliei o teamă cum nu a mai trăit niciodată  până în momentul respectiv.

Mă fulgeră gândul că aş fi putut fi la un pas să deschid poarta dintre lumea celor vii şi celor morţi, dar este mult prea linişte în jur, toţi dorm împăcaţi.

Tăcerea încărcată este ruptă de Dally care este extrem de curioasă: ceea ce aş fi putut visa cu atâta intensitate de am reuşit s-o sperii pe Mădă atât de rău încât să vină tocmai în „Murg,” în pijamale, suflând greu şi transpirând mai rău decât dacă ar fi alergat fără pauză la două maratoane consecutiv cu groaza întipărită pe chip. A tras micuţa de ea atât de tare încât aproape că a târât-o până la uşa camerei sale cu o forţă parcă venită din altă lume.

Din nou o linişte încordată şi stânjenitoare se aşează între noi.

Termin de analizat atmosefera din Centru şi Piramidă-se pare că în afară de Mădă, nimeni altcineva nu pare să fi simţit zbuciumul meu interior. În Pământul de Mijloc, în Lumea Morţilor este, de asemenea. linişte. Elrond, Galadriel şi încă vreo doi sau trei par să fi simţit o adiere a neliniştii mele, dar nimic mai mult decât un geam dat de perete de vântoasa de afară-îl închizi şi te laşi furat, din nou, de mrejele somnului.

-Nu cred că te-am văzut vreodată aşa şi nici pe tine, suriroară, atât de îngrozită, ni se adresează cu o voce joasă, sugrumată de parcă s-ar teme să deranjeze pe cineva deşi sunt singură în colţişorul meu-izolarea acestuia faţă de restul Centrului este atât de bine gândită încât nu s-ar auzi nici dacă aş da concert cu volumul la maximum de parcă s-ar fi în aer liber. Sinceră să fiu, nu ştiu ce să mă fac cu voi într-o aşa situaţie. Până şi surorile tale gemene, Nadie, n-au simţit nimic din chinul tău. Sau ce te-o măcina într-o asemenea măsură.

-Nici Măicuţa noastră ori Misha nu ar ştii ce să-mi facă. Nici tu Mădă, nu vei ştii cum să te descurci cu alţii în asemenea condiţii-vei ştii să te descurci doar ascultându-te şi urmându-ţi instinctul. Este una din situaţiile în care fiecare se ajută singur chiar dacă sunt alţii în jurul lui care pot înţelege prin ceea ce treci, aşa, ca noi două. Dar nu te pot ajuta decât să fie lângă tine la nevoie. Uneori ajută doar simpla prezenţă a cuiva.

Mădălina pare să înţeleagă, dar se simte la fel de neputincioasă ca sora noastră cea mai mare.

-Propun o ciocolată caldă după un duş fierbinte. Nu mai pot dormi deşi am în faţă o altă zi dificilă sezonul rece dând la fel de mult de furcă la fel ca perioadele caniculare de peste vară. Este doar o altă rană pe care o voi purta peste un veche de peste 20 de ani şi nu ştiu dacă se vor închide vreodată, dar voi supravieţui ca şi până acum.

Dally se gândeşte dacă Mădălina va face faţă, la fel ca mine. Dacă va fi la fel de puternică şi nu va da înapoi pe măsură ce creşte şi va înţelege ceea ce o aşteaptă, dacă va păşi cu încredere, înţelepciune şi forţă pe drumul care mie mi s-a aşternut înainte la o vârstă mult mai fragedă decât a ei şi pe care i-l bătătoresc cu grijă. Pe undeva, Măicuţa m-a îndrumat la fel cum o îndrum eu, dar în felul dânsei. Din nou, încerc să-mi dau seama ce ştiu despre Măicuţă, dar nici jetul de apă fierbinte nu mă ajută prea mult să-mi limpezesc mintea de ultimile gânduri tulburi care nu-mi lasă minte să se odihnească. Nu-mi rămâne decât să mă gândesc la ziua care se aşterne mult prea devreme înainte-mi şi să-mi organizez ziua de mâine în funcţie de cea de astăzi când aceasta din urmă va ajunge la final.

Nu ar fi prima oară când mi-aş face sinţită prezenţa în puterea nopţii în aripa medicală la căpătâiul bolnavilor ori în aripa căminului de bătrâni. Nu ar fi prima oară când aş lasă angajaţii să aţipească pentru o clipă în puterea nopţii în vreme ce le fac rondul, n-ar fi prima oară când m-ar găsi zăbovind la căpătâiul celor care trag să moară, lângă copiii de orice vârstă internaţi la pediatrie sau din orfelinat. Încet-încet au început să se obişnuiască cu mine şi cei din „Murgul Măicuşei Moise” permmnent, iar pe Măicuţă şi Misha să le fie doar vizatori, însă cei doi le vor fi mereu ca nişte îndrumători asemănători cu părinţii pe care unii îi  au, în timp ce alţii nu i-au avut niciodată, dar şi i-au dorit. Nici în „Şaguna” prezenţa mea altfel ca elev sau student nu mai este o noutate. Hogwarts este, totuşi, o altă poveste aici fiind atât învăţăcel, cât şi profesor chiar dacă nu la normal întreagă.

-Ce ţi-au zis soliile? Ajung ai noştri de sărbători? Cam cât de mare este grupul?

-Deocamdată am înţeles că musafirii noştri sunt plimbaţi prin Pământul de Mijloc pe ici pe colo şi că ar lua în calcul varinata Porţii Sângerii ca punct de acces, dar presupun că vom fi anunţaţi din timp. Ar fi binevenit acest lucru pentru că, evident, nu vor sta în camerele oaspteţilor ocazionali aşadar le vor trebui camere în care să locuiască permanent indiferent cât înseamnă acest permanent, replică la care nu sunt contrazisă pentru că timpul, în ceea ce mă priveşte, trece altfel uneori părând că stă în loc.

Mă trezesc că paşii m-au îndreptat spre biroul în care Măicuţa ne-a strâns pe toţi cei şaisprezece copii ai dânsei alături de alţii ca noi şi ne-au spus ceea ce ar trebui să ştim, dar ceea ce priveşte rufele familiei-acestea au fost întotdeauna tratate cu discreţie în faţa urechilor străine indiferent cât de apropiate ne sunt persoanele posesoare ale acestor urechi, iar instictul ne-a spus fiecăruia în parte unde trebuie să ne oprim chiar şi în faţa celor mai apropiaţi prieteni. În cazul meu, Păun a ştiut dintotdeauna destule fără să i le mai spun eu. Măicuţa nu a obiectat nimic în ceea ce-l pirveşte, cunoscându-l de când se ştie. Este conştientă că este ca al doilea Buni pentru mine.

Cimintirul, acoperit de zăpada de sub care ies o cruce, o piatră funerară, un înger sau o mamă care îşi plânge morţii pare mai trist ca niciodată-undeva în zare se văd mormintele celor trei fraţi şi două surori care îţi dorm somnul de veci alături de cei câţiva prieteni pe care familiile i-au îngropat aici. Lor îmi uşor să-i veghez, dar mi-am neglijat bunicul pe care nu l-am mai vizitat de foarte multă vreme, aşadar ar fi cazul să fac acest lucru cât de curând.

Nu am reuşit să înţeleg niciodată de ce oamenii vin la morţii lor doar în perioadele sărbătorilor cu duiumul şi foarte rar peste an. Nu cred că ar trebui să-i judec, dar întrebarea râcâie-de ce?

Visul care m-a trezit din nou în puterea nopţii pentru a treia oară în decursul anului nu mi-a mai adus surorile la căpătâi. Porbabil nu a mai fost atât de intens încât Mădă să se trezească. Însă Măicuţa ştie că sunt trează.

-Suntem la Elrond în vizită, îmi spune la telefon. Ne vom mai opri o zi sau două în Loth-Lorien ca apoi să venim acasă prin Poarta Sângerie. Oaspteţii noştri vor locui în aripa Mayaşă sau Atltantidă, dar nu este sigur. Asta le-ar surâde, dar până când nu vor fi la faţa locului şi până vor decide, cred că avem destule camere libere dintre cele de oaspteţi mai mult sau mai puţin permanenţi pentru a-i caza.

-Presupun că Elrond a ştiut el că sunt trează în puterea nopţii, încerc să par glumeaţă.

-Nu, nu a fost Elrond, ci Păun.

Nu mă miră, dar nu comentez. Când Păun zice câte ceva şi Măicuţa constantă, nu mai ai nimic de zis.

-Aşadar m-am gândit bine că oaspeţii vor sta o perioadă îndelungată de timp. Totuşi voi lua în calcul şi Aripa Aztecă.

-Să ştii că nu gândeşti rău. Ar fi cazul să te odihneşti mai mult. După voce, am o vagă presimţire că nu prea eşti prietenă cu somnul. Ne facem griji pentru tine toţi cei care te cunoaştem îndeajuns, credem noi, încât să ne putem da, mai mult sau mai puţin, cu presupusul.

Îmi simte destul de bine durerea, zic eu-este una din puţinele persoane care nu poate fi păcălită de calm, mişcări calculate şi ochi vioi. Nu cred că Dally i-a spus ceva de visele tulburi din miez de noapte, însă poate că Mădălina, chiar dacă tace, o fi trădat ceva prin comportament…

-Pământul către Nadia! mă trezeşte din gânduri Misha. Este a treia dintre primii gemeni pe care   Maria i-a adus pe lume, continuă prezentările în timp ce gemenii Antoniei se tot plimbă de la o rudă la alta studiindu-le şi aşezându-se când în poala unuia, când în poala altuia. Nu întrebaţi de ce este cea mai scundă dintre toţi cei prezenţi pentru că nu am ştii să vă răspundem însă prin ea s-a fondat Casa Phoenix şi chiar dacă a avut cel mai mult de tras dintre copii, n-a cârnit niciodată. Un alt lucru care ne-a surprins atât pe noi, cât şi pe cei care au reuşit să-i câştige prietenia şi, mai ales, să i-o păstreze ca unul din lucrurile cele mai de preţ este că s-a descurcat să pună pe picioare bunul mers al Centrului „Căsuţa Porţii Sângerii” şi am mai lăsat-o să se ocupe de „Murg” şi „Şaguna.” Nu ştim ce-a putut învăţa şi, respectiv, fura de la noi, părinţii ei, dar am găsit la întoarcere mereu lucrurile ca unse şi chiar unde ne loveam ca nuca în perete a reuşit să pună lucrurile la punct. Când am hotărât s-o lăsăm să-şi ia moştenirea în primire a considerat că este prea devreme, în schimb cei care au lucrat cu ea ne-au spus că este pregătită de multă vreme şi mereu a reuşit unde noi ne-am împotmolit. Sincer să fiu, mă uimeşte fata aceasta încă din clipa în care am întâlnit-o. Nu seamănă foarte mult nici cu mine, nici cu Maria, pot observa că se aruncă puţin în neamul vostru, însă eu sunt singur pe lume de când mă ştiu.

Un lucru pe care nu îl ştiam despre tatăl meu, dar pe care l-am simţit ca pe o singurătate aparte mereu prezentă în el.

Continuă prezentările într-o oarecare ordine a vârstei a celor prezenţi, apoi îndreaptă atenţia tuturora în direcţia unei fotografii destul de mari înrămate deasupra căminului aceluiaşi birou n care ne-am strâns în urmă cu 4 ani înainte de-a pleca la Hogwarts pentru prima oară în grup. Sunt uimită: cearcănii negrii îmi trădează oboseala acumulată, dar din interior eman o linişte cum rar este dat cuiva să vadă. Sinceră să fiu, rare sunt perioadele în care într-adevăr sunt odihnită şi liniştită. Că muncesc prea mult uneori este adevărat, dar nu reuşesc să-mi amintesc când a fost făcută fotografia respectivă şi nici de unde atâta linişte interioară. Dacă nu aş avea imaginea în faţa ochilor, aş zice că nu este adevărat. Lapsus nesufeirt!

Cât se dau detalii despre cei care nu mai sunt printre noi, rămân în colţul meu. Mădălina mi se alătură. Aruncă un ochi pe fereastră şi se uită cu un ochi la mine-ştiu ce gândeşte, dar alt loc nu-mi face cu ochiul şi nici nu cred că ar fi mai confortabil vreun alt pervaz. Poate doar cel din căminul în care am stat în perioada şcolii generale şi liceului. Şi doar pentru că sunt aproape la fel gândite de, poate, doi arhitecţi diferiţi. Deşi este  întuneric, în cimintir este încă lume-se aprinde o luminiţă aici, alta dincolo. E frumos să te uişi de sus chiar dacă e greu să ignori utilitatea spaţiului.

Cum doar părinţii o pot face, nu sunt iertaţi niciunul de laudele de rigoare faţă de reuşitele atât şcolare, cât şi cele pe plan sportiv; Mădălina o ascultă cu atenţie pe Becca cum povesteşte întâlnirea tripletelor din aeroport, feţele amuzate de situaţie.

-Şi nu uita că şi astăzi, la 18 ani distanţă, continui să-mi rup gâtul uitându-mă la voi dacă nu am vreo scară la îndemână.

-Şi una destul de solidă încât să te ţină.

-Cu tot cu pietrele de moară din buzunare şi încălţări să nu te sufle vântul!

Puţin haz nu strică nimănui, chiar dacă nu prea îmi arde. Mădălina se întoarce la locul ei alături de Daniel, loc ocupat odată de Bianca şi Norbert.

Micuţii gemeni se întorc alături de mama lor, obosiţi de atâta plimbat şi studiu. Tony iese să-i bage la somn, căci le este ora de somn.

-Dar tu eşti mereu aşa tăcută, Nadia?

-Cred că da.

-Aşa este felul ei, mai retras. Dar când are ceva de spus, îţi spune verde în faţă, completează Matia. Şi nu cred să aibă prefenţialisme. Cu toşi se poartă la fel de când o ştiu de la cel mai mare la cel mai mic.

Se lasă din nou tăcere. Pot observa că fiecare a luat forma în care simte cel mai bine. Sunt din toate Casele, mai puţin Phoenix. Dintre copii, doar Mădălina şi Matia par să le curgă ceva sânge din Casa  mea chiar dacă la Hogwarts sunt destui care au fost sortaţi în cea de Cincea Casă.

Există o oarecare stânjeneală între Măicuţă şi rudele ei ca urmare a îndelungatei lipse a celei dintâi din sânul familiei. Au recuperat pe drum puţin pe drum în momentele în care Misha era dus cu treburi pe ici-colo, dar vor mai recupera pe parcurs, acum că Măicuţa nu mai are atâtea griji pe cap.

-Cred că ar trebui să te duci la grajduri, îmi spune Tony când se întoarce de la treburile ei de mamă. Se pare că Murgul face iarăşi nazuti şi nimeni nu-i de de cap cu teoria. Parcă l-am văzut şi pe Păun, dar nu sunt sigură.

-Două ore fără bătăi de cap?

-Cam aşa, Dally. Presupun că nu a luat foc pe nicăieri şi din acest motiv am reuşit să stau locului o vreme, răspund.

Pe Păun n-ai cum să ţi se pară că nu-l vezi. Agitaţia am putut s-o intuiesc de ce să mint, dincolo de ziudurile cimintirului, dar dacă nimeni na chiţăit nimic, atunci presupun că este datorită musafirilor.

E posibil ca faptul că sunt a doua care este nevoită să-şi rezolve treburile, e posibil ca adunarea să se spargă şi Măicuţa să-şi  îndrepte  rudele spre Aripile unde ar putea să se cazeze pe întreaga perioadă de şedere la noi. Îmi prinde bine puţin aer liber pentru că simt cum mintea îmi ia foc. Sunt spionată din toate părţile şi voi fi studiată îndelung-în timp ce muncesc, la antrenamente, în competiţiile care vor veni, în timpul examenelor, în puţinele momente de relaxare, dar şi în momentele în care  mă voi retrage în vreun con de umbră în care să-mi trag puţin sufletul. Se pare că li s-a spus că sunt o persoană ciudat de matură pentru anii mei, mult prea tăcută în anumite momente, că studiez subtil, dar şi făţiş, dar cum de pot ştii ce gândeşte unul sau altul, acest lucru este încă nelămurit. Şi gândesc bine, căci în urma mea aud ieşind pe uşă prorpunerea de-a vedea pe unde îţi găseşte fiecare colţişorul său, căci curând vine vremea cinei şi călătorii noştri au încă de recuperat odihnă după călătoria îndelungată.

Prind din zbor o frântură de imagine. O porţiune de pădure, dealuri, munţi la orizont, apă şi o aşezare. Presupun că îmi va ocupa mintea o vreme eliminând pentru o scurtă perioadă de timp gândurile sumbre.

Nu ştiu ce să spun despre rudele mele din partea mamei. Este una din puţinele clipei în care intuiţia mea este redusă la tăcere sau, mai bine spus, mai e ceva de studiu până la prima impresie concretă. Consider, totuşi, că este la mijloc şi faptul că pe Măicuţă foarte rar o „citesc.” Presupun că dacă în cazul dânsei nu îmi permit prea multe, la fel se aplică şi acestor Florari, Gargui, Gulzi şi Hibrizi. Am simţit în mulţi dintre ei că au o vârstă destul înaintată şi o experienţă de viaţă destul de mare, dar curiozitatea va învinge la un moment dat şi, în funcţie de ceea ce voi descoperi în fiecare, voi „scana” rând pe rând, un personaj după altul.

La grajduri, agitaţie este destul de măricică. Păun este lângă Whitestar care, nervos, frământă pământul sub copite, aparent, fără vreun motiv anume.

-Nu  ştiu ce este cu el, îmi spune Păun gânditor. A început să se comporte aşa după ce a plecat nea Gheo de la grajduri. A trecut în vizită. Ar dori să te vadă când te eliberezi puţin.

-A zis unde se duce?

-Nu chiar, dar  a luat-o spre „Căsuţă” iniţial. De acolo, personalul nu ştie încotro s-a îndreptat, dar a luat-o, oarecum, spre „Murg.”

-Oarecum? Cum vine asta?

-Sunt derutat şi eu.

O situaţie bizară aş zice. Nea Gheo mereu spune unde se duce şi exact acolo îl găseşti. De data aceasta, vine la grajduri, îmi sperie animalul prin plecarea lui, ajunge la destinaţie, iar când pleacă din nou, pare a merge pe un drum care duce şi nu prea spre o altă destinaţie sigură. Nu ar fi prima oară când se duce la „Murg.” Dacă ar avea probleme de sănătate, de exemplu, aş ştii, căci la pacienţii casei, fişele există în dublu exemplar, atât la spitalul clinic, cât şi la mine în Centru. Este un lucru inteligent aş spune având cazuri în care pacientul nu ar fi rezistat să fie transportat doi paşi distanţă şi, prin cunoaşterea istoricului medical la situaţia dată s-a putut lua o decizie sau alta. Nea Gheo are, în continuare o sănătate de fier cu câte probleme inevitabile specifice vârstei. Sun la spitalul din „Murg” şi întreb dacă omul le-a trecut pragul. Mi se răspunde negativ. Ar fi trebuit să aibă vreo întrevedere cu medicul său primar? Nu. Atunci?

Din câte se ştie, nu are, în afară de câţiva nepoţi la Colegiu în diferiţi ani de studiu pe nimeni în această parte de curte, iar morţii nu-i are îngropaţi la noi. Sunt uimită de fiorii reci pe care mi-i  această întorsătură a lucrurilor pe sira spinarii. Pe Nea Gheo n-ai cum să-l confunzi-este una din figurile atât de vechi în această curte veche de când lumea zi sau noapte, iar animalele au încredere oarbă în el chiar dacă a fost şi dur cu ele câteodată. N-am ştiut niciodată cum de-a reuşit să se facă înţeles de orice animal care i-a intrat pe mână şi ne-a învăţat pe toţi să mergem pe mâna şi stilul lui chit ca i-am trecut pragul ca musafiri sau ca angajaţi mai mult sau mai puţin permanenţi. Interesant cum şi-a lăsat angajaţii să se dea cu capul de pragul sau să se împiedice de cel de jos pentru a-i da dreptate în multe cazuri. Un alt lucru interesant la acest omuleţ este că niciodată nu i-au plăcut angajaţii temporari şi el însuşi este un exemplu veritabil al permanenţei-de la 15 ani a lucrat în aceste grajduri şi a ieşit, cu greu, la pensie după 50 de ani de muncă dintre care 45 de ani ca grajdar şef peste care nimeni nu s-a băgat în calcule şi socoteli, iar veterinarii l-au ascultat mereu cu atenţie când le-a vorbit de vreun animal bolnav sau veniţi doar în vizită de lucru la termenul stabilit pentru control medical. Şi în cazul acestora din urmă, pot spune că mergând pe mâna omului, le-a fostmult mai uşor, la care se adaugă faptul că şi aceştia sunt aceiaşi veterinari, iar dacă vreunul iese la pensie, mereu se asigură din timp că lasă în urma lui un om capabil. Or fi ele animale, multe sau puţine, dar sunt tratate ca şi cum ai trata un om.

Aşadar, enigmaticul grajdar-şef pensionar ne-a băgat pe toţi în spaimă afundându-se într-o ceaţă densă lăsată peste ochii noştri. La „Centru” nu este, în „Murg” nu a ajuns-lucru confirmat în urma câtorva telefoane date, iar la grajduri nu s-a mai întors. N-aş vrea s-o sun pe Măicuţă până nu terminăm cu musafirii ca la cartre. N-am vrea să-i speriem de la început când se da mobilizare generală pentru o problemă sau alta. În Hogwarts n-a pus picior niciodată, nici măcar în vizită,  iar Pământul de Mijloc nu a călcat decât la solicitare şi însoţit de mine sau vreun grăjdar dintre cei buni şi de încredere trimis să-l ia în prinire pe durata şederii ca apoi să-l „restituie” după ce şi-a terminat treaba.

Trimit un gând, dar răspunsurile pe care le primesc sunt negative cu elfii lucrând cel mai mult.

Să se fi întors omul în curtea Piramidei? Să se fi răzgândit în ceea ce priveşte domiciliul său după pensionare? L-aş înţelege să vrea dorescă să se mute înapoi unde a trait o viaţă de om, dar pentru asta ar face o întrebare mai întâi chiar dacă va avea mereu un locuşor al său pus deoparte.

-Unde s-ar putea duce? întreabă Păun. Presupun că nu s-ar duce să-şi vadă nepoţii la ora asta chiar dacă nu ar fi în vacanţă acasă. La medici nu este, la grajduri nu. Alte variante pentru care să bagi mâna în foc că-l găseşti?

-Măicuţa sau Misha n-au avut nicio reacţie vizibilă în ceea ce priveşte faptul că sunt la grajduri când s-a întors Antonia. Ce ciudăţenie! Să se evapore omul aşa, dintr-o dată. Dacă s-ar fi întâmplat ceva cu el pe drumul de legătură dintre cele piramidă şi Centru ar fi fost găsit, alt drum mai drept şi mai scurt nu este şi nu cred că s-a apucat să sară mai repede decât să ocolească. La ce ar face un aşa lucru? Din câte ştiu, Nea Gheo este un om normal nu vreo zburătoare.

Ceva îmi spune că este bine şi că este încă în incinta acestei curţi enorme. Acest lucru mi se confirmă de către starea de spirit a fraţilor şi surorilor mele, dar şi de telefonul lui Dally. Iată un alt lucru care îmi va da ceva bătăi de cap o  vreme. Să fie Nea Gheo altul decât cel pe care îl cunoaştem? Liniştesc panica stârnită de dispariţia subită a omului şi mă îndrept spre grupul care se plimbă dintr-o Aripă într-alta pentru a se hotărî unde se va stabili. Ceva îmi spune că Aztecii vor câştiga „alegerile” şi, într-adevăr, aşa este. Un ochi aruncat în studiu la adăpostul întunericului îmi spune că toate sunt bine, aspectul este îngrijit şi mai trebuie îndreptat pe ici pe colo câte ceva.

Se pare că acest colţ nu va mai fi atât de pustiu de acum încolo pentru că în momentul în care s-a făcut alegerea, presupun că nu se vor mai răzgândi şi, la primăvară, după ce se va fi topi zăpada şi se va fi încălzit îndeajuns, vom aveam ceva de treabă, căci n-ar vrea să strice rânduiala făcută de nişte mâini harnice şi iscusite. Nu zic nimic pentru că se subînţelege mâna cui a fost la mijloc. Măicuţa a povestit episodul în care i-am dat de înţeles că-mi cunosc destul de bine curtea casei şi chiar elfii şi-au dat seama că a pus cineva osul la treabă la modul cel mai serios cu mult înainte ca ei să se reîntoarcă.

-Te-am speriat binişor, Nadie, mi se adresează Nea Gheo zâmbitor.

-Pot eu să nu iert un om bătrân? întreb cu o privire pişicheră.

-Ei, domniţă!

-Am făcut cunoştinţă cu mult timp în urmă când am vorbit cu Maria de i-am cerut un om priceput la animale, spune unul dintre fraţii Măicuţei, Matei parcă.

Tinerii musafiri trecuţi de  vârsta la care părinţii nu mai stau toată ziua cu gura şi ochii pe ei acordându-le ceva mai multă încredere, se grupează în aşa fel încât să nu deranjeze nici pe cei mai în vârstă, nici pe cei mai mici. Din sementrul II vor merge la „Şaguna” toţi cei care au vârsta şcolii sau liceului. Niciunnul nu a ajuns la vârsta necesară facultăţii drept dovadă că părinţii noştri nu sunt singurii care au avut copii la o vârstă înaintată sau, cum zice gura lumii, ne-au „adoptat.”

O lăsăm aşa. N-are rost să facem valuri mai mult decât trebuie, astfel că toate întrbările au un oarecare răspuns.

Se pare că părinţii noştri i-au pus în temă cu ceea ce pot face odrasele lor şi nu prea, aşa că nimeni nu este surprins când bagajele apar de nicăieri.  De acest aspect, al mutatului bagajelor ne ocupăm noi, cei mari, căci cei sub 17 ani mai au ceva aşteptat pentru a putea să-şi utilizeze rarul lor talent. Tineretul ar mai sta la o vorbă-două, însă oboseala drumului este vizibilă aşa că după o gustare rapidă de seară, fiecare se retrage în colţul său.

Mi se pare puţin ciudat că luna de vacanţă a trecut deja şi sunt conştientă că Măicuţa va lua la pas toată curtea în inspecţie, chiar dacă şi-a cedat locul. Mă bucur totuşi că părinţii mei „adoptivi” sunt acasă, iar prezenţa lui Păun mă face să conştientizez că mi-a lipsit mai mult decât am crezut iniţial.

Mă găseşte privind departe spre latura vestică şi ezită să mă deranjeze din gânduri. Îl simt, dar îl las pe el să facă primul pas; este conştient că sunt într-un moment din cele care studiez problema, cântăresc şi studiez datele, mai arunc un ochi asupra unui lucru sau altul şi încerc să cunosc mai îndeaproape subiectul pentru a începe să trag o concluzie preliminară.

-Ai putea, măcar pentru o clipă să te rupi de gânduri? mă tachinează.

Îi răspund cu un zâmbet calm şi ştiu că ochii mei trădează o oarecare teamă. Teamă faţă de nişte creaturi despre care Măicuţa a vorbit şi nu prea.

-E ceva ciudat cu oamenii ăştia, iar faptul că Nea Gheo îi cunoaşte îmi ridică puţin părul pe ceafă. De fapt, nu cred că acest lucru m-a pus pe gânduri, ci faptul că s-a comportat ciudat. Nu i-a stat în fire niciodată să dispară fără să spună nimic, chiar şi după ce s-a pensinat şi a mai rămas o vreme să-şi ajute oamenii cu noul grăjdar şef.

-Aşadar ciudăţenia a fost că a pornit spre un loc, a ajuns în altul şi asta în condiţiile în care a acţionat  altfel decât de obicei.

-Iar acest lucru denotă că în perioada asta sunt vulnerabilă.

-Eşti prea dură cu tine. Chiar dacă ai o responsabilitate enormă pe umerii tăi, ai tot dreptul, şi stângul dacă vrei, să ai şi tu momentele tale în care să-ţi permiţi să te orientezi spre propriul interior. E adevărat că ai momente în care eşti foarte încordată şi ai de ce, dar de fel eşti foarte liniştită şi asta te ajută în cele mai tensionate situaţii. Sunt multe lucruri care se văd din afară aşa cum procedezi şi tu adesea, dar în clipa de faţă aceste personaje, care au intrat în viaţa ta la scurt timp după ce Măicuţa şi Misha şi-au încheiat misiunea aproape în totalitate, te-au pus pe jar. E normal şi din punct de vedere al faptului că ai instinctul protejării a ceea ce ai şi a celor din jurul tău, ca o mama cu copiii ei.

-Sinceră să fiu pot spune că prefer cel mai adesea să am mintea ocupată cu altceva decât cu propria-mi persoană mai departe de o anumită limită. Dincolo de aceasta este mai mult decât pot duce şi prefer să mă descurc cu alţii decât cu mine preferând ca acolo unde eu nu pot să las timpul să-şi facă treaba cum ştie el mai bine. Şi cum adică „aproape”?

-Ce ţi-aş mai lungi urechiuşile alea mititele dacă m-ar ajuta să nu mai auzi chiar totul.

Ştiu că încearcă să mă liniştească, dar aceşti primordiali mă sperie cumva. De cele mai multe ori au puteri nebănuite de care sunt conştienţi, dar sunt şi puteri care zac adormite în ei. Uneori se trezesc într-un context sau altul, alteori rămân adormite pentru totdeauna. Este unul din lucrurile care m-au pus pe gânduri, dar, în acelaşi timp, mi-au ps mintea la contribuţie descoperind lucruri noi acolo unde am considerat că este loc de mai mult. Chiar şi acolo unde totul pare clar, mai răsare câte ceva.

M-a pus pe gânduri faptul că se poate vedea dincolo de aparenţe. Ori sunt telepaţi, ori stăpînesc Oclumanţia ori au nasul foarte bun. De cele mai multe ori prefer să las totul la voia întâmplării-poate este adevărat ce vede o persoană uitând-se la mine, poate este doar  impresie-întotdeauna „poate”, niciodată „este sau nu este aşa.”

A doua zi, se vede ce poate face un somn odihnitor, adunarea se dă în jurul orei 10 în Grădina Aztecă şi se vede cu ochiul liber că toţi au dormit buştean. Adierea vântului aduce un iz de sarmale puse la făcut de cine şite pe unde şi apar primele întrebări după uzuala „cum aţi dormit.” Aşa se află despre mâncarea tradiţională de Crăciun, cam ce să se aştepte când va veni Paştele şi tot aşa.

Părerea mea? Până nu trăieşti momentul, nu poţi înţelege despre ce este vorba.

-Cum ziceam, fata mea este singura care nu prea doarme, deşi m-aş fi aşteptat la aşa ceva din partea Antoniei, dar copilaşii ei sunt tare cuminţi, după cum aţi putut observa..

-Crezi că putem face un brad să fie chiar aşa pustiu la noi? Asta dacă se poate fără a tăia vreunul.

-Sunt destui la ghivece. Nu ştiu dacă le va prinde bine pământul de aici, aşa că nu am plantat niciunul, preferând să aducem plante cu tot cu pământul în care au crescut. Adaptarea le-a fost mai uşoară, iar iernile s-au învăţat să le reziste eroic, răspunde Măicuţa.

-Iar n-ai dormit? mă ia Misha la rost, în glumă. Vede el Păun!

-Şi tu acuma! Ştii bine că biata creatură nu are nicio vină, îi iau apărarea.

-I-am promis că într-o zi o să-i fac lungesc urechile, se apră, dar pentru moment are încă auzul foarte bun, deci nu risc.

S-ar pune ea întrebarea dacă nu mă mărit, dar se pare că sunt conştienţi că nu ar fi nici cazul, nici momentul cu astfel de lucruri care încă sunt răni deschise. Curioşi, cei cinci trecuţi în Lumea Morţilor scot un năsuc. Pot vedea câţiva că se înfioară de parcă ar fi un ger să-ţi îngheţe sufletul în tine.

-Obosită,  obosită, dar şi tăcută?

-Aşa îmi este felul-dorm puţin sau chiar deloc, mă macin mult, se mai întâmplă să vorbesc mai mult ca de obicei. În general, prefer să stau retrasă, să observ în jurul meu, rumeg informaţiile primite şi abia apoi îmi fac simţită prezenţa. Dar nu mă caracterizează să vorbesc prea mult, ci să las faptele. Chiar dacă sunt ridicată în slăvi şi chiar dacă par uneori acidă, ironică sau sarcastică, prefer, de cele mai multe ori să stau în bancă mea.

Nu mai e nevoie de niciun cuvânt în plus pentru că se pare că oaspeţii noştri au venit, cumva, cu temele făcute de pe drum aşa că nu mai este nevoie de vreo lămurire în plus sau în minus.

Mă retrag în umbra-mi caracteristică. Încerc să-mi fac o imagine de ansamblu, dar oricât aş încerca abia cu trecerea timpului voi putea să merg mai departe cu o concluzie cât de mică. Nu-mi scapă din ochi cei oaspeţii nevăzuţi de cei mulţi şi după multă vreme, o văd pe Mădălina comportându-se ca toţi adolescenţii de anii ei. Până seara, deja încep să se lege prietenii, fiarve la început, dar câte voi dănui în timp, se va vedea.

Cu coada ochiului îl observ pe Severus, alături de Minerva şi Dumbledore. Aproape am uitat că i-am rugat pe profesorii de la Hogwarts să vină în vizită câteva zile de Crăciun cu elevii care vor dori să vină la „Murg.”

Severus mă priveşte cu alţi ochi de când am avut discuţia din rezerva spitalului. Am ajuns să ne înţelegem doar din priviri. De asemenea, apar şi „generaţia lui Potter” alături de copii, plus încă multe feţe cunoscute. Cel mai haios va fi Moody, de deaprte. Aşadar sunt nevoită să mă rup din nou de musafiri. Nu e nevoie să mai motivez faptul că sunt nevoită să mă rup de grup. Sunt puţin ciufulită pentru că nu dorm cât îmi trebuie, dar motivez arătând spre grupul numeros situat nu departe.

-Ei bine, atunci eşti motivată, spune Moody. Dar nu ştiam că ai aşa multe rude.

-Sunt doar cele din partea Măicuţei, Misha spune că nu-şi cunoaşte rudele. Mărturisesc că Măicuţa a menţionat ceva, dar nu foarte multe. Măicuţa, de altfel!

Mai apare în urma lor ultimul grup de elevi care nu a plecat acasă de Crăciun cu ultimii profesori lăaând în urma lor Dementori să păzească castelul-şcoală. Intuiţia îmi spune că va fi mare balamuc şi se vor lega prietenii care se vor păstra în funcţie de fiecare în parte.

Pe undeva, îmi amintesc de sărbătorile pe care le-am petrecut în căminul din New Jersey-ne adunam câţiva la un loc şi ce nebunie era, dar Nea Mike  s-a învăţat repede cu noi. Puştani, dar cuminţi. Mintea continuă să-mi zboare în trecut, dar îmi cunosc prea bine regulile de gazdă aşa că îmi pastrez amintirile pentru mine, când voi avea o clipă de linişte. Chiar şi cu Păun prin preajmă.

Uneori mă simt bine în această postură încă nouă pentru mine chiar dacă povara este şi mai  mare decât înainte.

Faptul că pot vizita întregul spaţiu al Piramidei pe jos alergând ee colo dincolo cu diferite treburi îmi este, uneori mai uşor să  observ chiar şi din fugă cu colţul ochiului care, poate, de sus, îmi scapă.

Nu-mi dă pace ideea că acest Crăciun, respectiv Revelion, va fi altfel decât până mai anul trecut. Deja am intrat în luna decembrie, o lună relativ încărcată de sărbătoriţi. Oare cât de amară va fi cireaşa de pe tortul lui Dally? Mereu a fost înconjurată de fraţi şi surori, prieteni, anul acesta va fi înconjurată de ceea ce i-a mai rămas din cei mai tineri, Tudor nu-i va mai fi alături, dar vor fi rudele dint partea mamei, tinerii de-o vârstă cu noi, nepoţii din partea Antoniei…se pare că gândul celor lipsă dintre noi, începe să găsească acceptare. Nici Msha, nici Măicuţa Moise nu prea s-au împăcat cu gândul acesta, dar sper că vom încerca să păstrăm anumite lucruri aşa cum au fost şi sper să se reuşească pentru că în astfel de momente tulburi, multe se pot strica chiar şi după atâţia ani.

Pentru musafirii de la Hogwarts am preferat Aripa Atlantidă. În această perioadă este liberă. Vara este plină până la refuz cu rezervări făcute cu mult timp înainte. Unul din misterele pe care nu cred că le voi dezlega niciodată. Îndrept musafirii spre camerele lor şi le mai spun un lucru sau două despre partea locului şi alte câteva obiceiuri, apoi îi las să se cazeze liniştiţi şi să cerceteze împrejurimile, căci e prima oară pentru cei mulţi când vin în vacanţă la „Murgul Măicuţei Moise.”

Ce va fi, vom vedea, cert este că am în memorie zilele de naştere ale lunii-mai mult sau mai puţin apropiat sărbătoritul zilei, dar am în plan şi concertul nopţii dintre ani, alături de o vizită la caterală.

Lăsându-mi şi ultimii musafiri să se gestioneze în linişte, îmi îndrept paşii tăcută spre Aripa Aztecă, nu departe de cea Atlantidă. La Mayaşi este linişte. Tot acolo unde i-am lăsat îi găsesc pe toţi.

Au mâncat, aşadar urmează o plimbare de siestă pentru a vedea la lumina zilei-cât a mai rămas din zi-ceea ce şi-au ales ca reşedinţă.

Din loc în loc se opresc pentru o mai bună observaţie a unui loc sau lucru. Unii absorb din ochi ceea ce văd, alţii merg tăcuţi contemplând. Din nou, se pare că au temele făcute în ceea ce priveşte aspectul uman şi ceea ce ascund sub el în văzul lumii la lumina zilei.

Nu scap de întebările oaspeţilor proaspăt sosiţi.

Nu scap nici de întrebările legate de Căsuţa Centru pe care vor să o vadă neapărat când aceasta poate primi oaspeţi. Iscoditoare, Măicuţa vede şi alt substrat al întrebărilor, dar nu zice nimic. Nu dau răspunsuri cu mai multe detalii decât trebuie. Pur şi simplu, răspund scurt şi la obiect, iar dacă se cer mai multe detalii, abia atunci lungesc puţin răspunsul.

-Dar ştiu că eşti zgârcită la vorbă, îmi spune unul dintre tineri, George. Nu degeaba am fost avertizaţi de ceea ce vom găsi şi cam cum este în mare fiecare dintre voi.

-Ştie ea Măicuţa ce are la uşă chiar dacă unii dintre noi am stat o perioadă mai lungă sau mai scurtă departe de aripa protectoare a familiei. Bun şi rău acest aspect, dar uneori şcoala vieţii te învaţă mai multe decât ceea ce înveţi din cărţi, îi răspund. În altă ordine de idei, dacă la un moment dat eram foarte guralivă şi neastâmpărată, viaţa mi-a confirmat că este bine, de cele mai multe ori, să cântăreşti un răspuns de exemplu. Nu am avut niciodată tangenţe cu filosofia prea multe, dar pot spune că psihologia mi-a plăcut mai mult şi, poate, din acest motiv am mai făcut mici modificări în caracter. Cu timpul, am început să înţeleg şi filosofia într-o oarecare măsură, dar aici încă mai am de muncă. În fine, nu este cazul să ne aruncăm în astfel de discuţii acum.

Bătrânii imi dau dreptate şi încep să curgă întrebări după întrebări legate de una sau  de alta, dar ne spun, la rândul lor poveşti despre cultura mayaşă. Unii dintre ei sunt atât de bătrâni, încât coboară foarte mult în negura timpului dându-mi, inconştient, foarte multe date care îmi lipsesc despre această cultură care, printre alte câteva, au uimit lumea prezentă contemporană. Nu ştiu de ce, dar povestesc în aşa fel încât îmi dau fiori pe şira spinării şi îmi dau de înţeles că Măicuţa le-ar fi dat o idee că unul din copiii dânsei ar fi tradus deja hieroglifele întortocheate şi amestecate atât din exterior, cât şi din interior. Mă gândesc cu oarece groază cât îmi displace să fiu în centrul atenţiei cât timp nu prea cunosc omul! Mă salvează telefoanele sosite din Centru şi din „Murg”-ba naşteri simultane, ba urgenţe care mai de care, oameni p drum la muncă şi încă neajunşi la destinaţie, ce mai, balamuc total.

-Este unul din momentele în care le veţi vedea pe cele două înhămate la mai multe decât pot duce, apuc să-l mai aud pe Misha în timp ce şi Măicuţa îşi suflecă mânecile pentru a lua în piept, pentru a câta oară?, iureşul piramidei. De la grajduri alte telefoane şi Nea Gheo îşi suflecă şi el mânecile.

În aceste momente, mobilizarea este generală, căci fraţii şi surorile mele se împart care unde se pricepe mai bine pentru a da o mână de ajutor, iar între rude se începe o împărţeală a unde fiecare poate da o mână de ajutor unde ar putea să se priceapă mai bine după un mic studiu al obiceiurilor casei…

 

Alte decizii

   -Imi pare bine sa te revad si in alte circumstante, mult mai pasnice, mi se adreseaza Elrond.  De multa vreme vorbeste de tine, iar Maicuta Moise este cea care iti poarta cel mai mult de grija.-Stiu si nu este singura, ii raspund in timp ce-i strang mana. Are si de ce, in ultima vreme m-am cam ratacit si asta se vede cu ochiul liber si  ii ingrozeste pe cei multi.

Imi face semn spre un foisor umbros unde ne asteapta Gil Galad, Cirdan, Thandruil cu Legolas, Celeborn si Galadriel, Gimli si Gandalf. Chipul lui Galadriel este cel mai serios intre toate fetele zambitoare ale celorlalti. Stiu ca poate citi omul din cap pana in picioare, dar sunt un ghetar de netrecut-pur si simplu nu intereseaza pe nimeni prin ceea ce trec in aceste clipe.

-Esti de nepatruns! Uimitor de-a dreptul, remarca Galadriel. Ciudati sunteti voi cei care incadrati in doua lumi.

-Probabil, intervine Elrond. Am cerut sa vii deoarece sunt printre toate neamurile elfilor din ce in ce mai multi care seamana celor Cinci Case de dincolo de Poarta Sangerie-copii, tineri si batrani in egala masura. Maicuta Moise te-a recomandat in urma rezultatelor pe care le-ai avut cu precedenta pregatire, insa ne poti refuza.

-Nu cred ca pot face asta. Mi s-a acordat incredere pe baza unui rezultat precedent, insa consider ca Maicuta este mult mai calificata ca mine sa faca acest lucru.

-Maicuta Moise nu a putut traduce hieroglifele, nu a putut readuce piramida la ceea ce a fost odata si nici nu a putut face ceea ce ai facut tu la Poarta Sangerie.

-Nu contrazic, insa daca pot forma, as avea o mica problema la capitolul spiritualitate. Inteleg spiritualitatea elfa, dar si pe cea umana intr-o oarecare masura.

-Stiu, mi s-a adus la cunostinta ca mergi pe o cale pe care noi, elfii, nu o impartasim, insa ne asumam acest risc.

-N-as indrazni sa ma avant pe un teren care nu este de competenta mea.

-Eu am auzit ca si femeile pot face asta, intervine Gil-Galad.

-Exista, intr-adevar, un rit care accepta acest lucru, insa nu si ritul la care eu m-am convertit. Ritul de care vorbesti ar putea aparea la Dwarfi, altfel sunt tratate femeile in cultura lor.

Dupa o scurta pauza in care reusesc sa-mi studiez interlocutorii fara a ma face simtita mai mult decat un oarecare disconfort, imi dau seama ca nu am prea multe variante. Va trebui sa ma apuc de treaba cat de curand, tara cam arde, iar baba nu prea are timp sa se pieptene.

-Asadar ai un plan de bataie?

-Partial. As avea nevoie sa stiu mai multe despre elfi decat ceea ce a ramas dupa prima migrare majora inapoi in Apus, iar asta include obiceiurile tuturor neamurilor existente in clipa de fata in Pamantul de Mijloc, care este influenta unora asupra altora, daca mai sunt si alte neamuri cu care interactioneaza si tot ceea ce credeti de cuviinta  ca trebuie sa stiu. Apoi, ar fi bine de stiut ca perspectiva va fi a Phoenixului, insa va exista si cate o parte specifica Florarilor, Garguilor, Gulzilor si a Garguilor Florari pentru ca fiecare Casa are caracteristicile sale specifice, pe langa trasaturile comune.

-Am tot auzit ca esti prea matura pentru anii tai, insa depasesti cu mult orice imaginatie, isi face simtita prezenta Celeborn.

S-ar putea sa fiu nevoita sa il cred pe cuvant pentru ca este, alaturi de Gil-Galad, printre cei mai batrani, ca varsta, dintre cei prezenti.

Sunt foarte umitori elfii astia-pe cat de frumosi, pe atat de isteti, aprigi si cu o abilitate de-a actiona de nu stii de unde te trasneste, iar mobilizarea generala este la fel de rapida si bine gandita.

Cum ma voi imparti? Nu cred ca are rost sa ma intreb, doar ce ma intrebam deunazi daca n-ar fi mai bine sa nu stiu de capul meu. Chiar si asa, faptul ca am a doua generatie pe mana la format imi spune ca trebuie sa-mi revin singura si cat mai repede, altfel risc sa am mari dureri de cap, iar constiinta nu ma lasa sa fac acest lucru.

-N-ai vrea sa mai ramai cateva zile in Rivendell?

-Nu cred ca as putea refuza o asa oferta. Aerul muntelui de aici, de partea celalta a Portii, este cu mult mai curat decat poluarea cu care oamenii au imbacsit aerul de cealalta parte.

-Am avut curiozitatea sa bag un nas discret si tare rau isi face omul zilelor astora. Nu cred ca as putea sa mai calc a doua oara mai departe de Piramida. De altfel, am vazut ca multi te iubesc pur si simplu, iar cand afisezi o mutrita serioasa, sare lumea in sus.

-Dar ce limbaj colorat avem pentru un senior…

-Eh, da cam asa este. Dar tie nu-i scapa nimic?

-E adevarat ca un zambet pe chip si doi ochisori luminosi, curiosi si plini de viata fac prapad, dar nu am in interes anume. Cand ma apuc de treaba?

-Balamuca mica!

-Doar graba strica treaba!

-Perfect adevarat. Incep sa-i inteleg pe baietii mei de ce te iubesc asa de mult.

Stie el, Elrond, ca nu las treburile doar pe jumatate terminate, dar stiu ca apreciaza pe cei care stiu sa descreteasca si cele mai incruntate minti in momentele cele mai negre.

Din acest moment, stiu clar ca eu nu mai contez. Stiam asta de multa vreme-mereu am zis ca problemele mele sunt mult prea mici pe langa ale celor din jurul meu chiar daca fiecare in parte crede ca problemele sale sunt mai greu de dus si rezolvat pentru ca sunt ale sale. Sunt constienta ca fiecare zice la modul permanent „eu contez mai intai, apoi restul,” am avut si eu momente de genul asta, dar am stiut permanent ca, mai intai, conteaza cei din jurul meu, apoi-poate-si eu. Nu rare au fost momentele in care ajutandu-i mai intai pe altii, am reusit sa gasesc si solutii care sa ma ajute si pe mine, insa sunt constienta ca in momentul in care am zis, in mod experimental, sa ma schimb sa fiu si eu ca toti ceilalti, am gresit crunt, iar acum imi este greu sa fiu cea care am fost inainte, dar lupt si, intr-un fel sau altul, stiu ca primesc ajutor si sa fiu omul cu care i-am obinuit pe toti.

-Dar stiu ca s-a schimbat ceva la tine, imi spune Elrohir, unul dintre gemenii lui Elrond.

-Se vede?

-Doar pentru ochii care stiu sa vada in profunzime, nu la suprafata.

-Asa e natura firii-schimbarea este inevitabila la un moment dat, insa depinde de calitatea si natura acestei schimbari.

-Cat adevar graiesti! Dar ce-a vrut sa spuna Galadriel cu faptul ca esti de nepatruns?

-Ma mir ca nu ai invatat inca faptul ca bunica ta are puterea si obiceiul de-a studia pe cel din fata danei si, acolo unde se poate, citeste si ganduri. Nu-i un lucru rau, avand in vedere ca Lorienul a dus-o, poate, mai bine decat celelalte tinuturi locuite de elfi in ceea ce priveste musafirii si cu ce ganduri se apropie. O inteleg pe undeva, am mai patit sa am premonitii, insa nu prea as acorda mare atentie acestui lucru. Si, da, e cineva in Lumea de Dincolo de Poarta care ma inspira la capitolul asta.

-N-ai de gand sa-ti faci si tu o familie?

-Nu;  n-ajunge ca alde surorile astea ale mele au fost atat de carcotase incat s-o bage pe Maicuta la a da patru fete odata ca sa nu mai zic de cheltuieli?

-Intrebam si eu, nu ca as avea vreun gand. Te rog sa nu ma intelegi gresit, insa nici pe mine nu ma atrage viata de familie, dar esti o fantana fara fund la capitolul surprize ca sa nu mai spun ca apari si dispari pe nepusa masa.

-Nu ca as recunoaste ca ador faptul sa sperii lumea si sa vad cum fiecare isi fugareste inima sarita de la locul ei.

-Rautate care esti!

-Cine, eu?!

Asa se duce prima mea zi in Rivendell. Nu rezist tentatiei de a-mi indrepta pasii spre biblioteca-ar trebui sa fie mai plina decat pana acum, daca elfii s-au intors. Stiu ca in momentul in care am acceptat sa-mi asum o rasponsabilitate atat de mare, nu am cale de intoacere. Si am de gand sa-mi fac treaba cum trebuie, nu de mantuiala. Ma incanta pe undeva ca pot fi utila.

Nu stiu ce anume caut, insa simt nevoia sa citesc ceva inainte de culcare. Va fi mitologie? Istorie veche de la inceputurile neamurilor elfesti? Cred ca ar fi bine sa recitesc Simarillion, un fel de Geneza a elfilor. As putea gasi cate ceva care s-ar putea folosi ca punct de  inceput sau ar putea sa ma ajute intr-o oarecare masura sa ma fac inteleasa.  Tare usor este sa gandesti, sa-ti faci un plan de bataie-greu este sa pui in practica. Cred ca voi primi si putin ajutor din partea celor care vor veni prin intrebarile pe care le vor pune, prin nelamuririle pe care le vor avea.

Rivendell nu prea sa se fi schimbat prea mult, insa se simte ca este intretinut, plin de viata si chiar daca ma scuteste de ceva munca, ma bucur ca nu mai este pustiu. Elfii chiar au descoperit unele specii de flori si ierburi de toate felurile care nu incepusera sa creasca in momentul in care au inceput sa plece spre Apus-fie pasarile au adus semintele, fie le-am plantat eu si le-a priit locul, fie s-au adaptat. Pe undeva ma sacaie faptul ca sunt destule colturi in Taramul de Miljoc in care mi-ar fi placut sa-mi petrec macar cateva clipe in tacere alaturi de surorile mele, dar nu-i timpul piedut cu toate ca efectul va fi altul.

-Cineva spunea ca ganditul dauneaza grav sanatat si scoate fire de par alb in cap?!

-Asa o fi, nu te contrazic.

-S-a batut palma?

-Da, insa nu va fi usor. Nu inteleg mentalitatea elfilor decat dupa ceea ce au facut si au lasat in urma lor. Sper sa gasesc in toata bibliotecas asta ceva despre filosofia lor si cateva raspunsuri pentru eternul „de ce?”, in afara de raspunsul „de aceea!”

-Dar stiu ca esti comica.

-Macar atata lucru, Gandalf! Sau ar trebui sa-ti spun dupa cum ti se spune pe aici?

-Cum iti este tie mai usor. Tot ce pot sa-ti spun este ca si mie mi-a fost destul de greu sa inteleg aceste creaturi misterioase si continua sa ma minuneze de la o zi la alta-mereu descopar ceva. Foloseste intuitia de care de dai dovada si nu te-ai gandit rau cu a incepe cu a raspunde lui „de ce?” in modul modul tau de a gandi. Spor la treaba si sa stii ca mai sunt carti pe drum dinspre Valinor.

-Multumesc pentru sfaturi.

-N-ai pentru ce! si se indreapta spre treburi de el stiute.

Asadar mi se acorda o prea mare incredere si nu stiu daca doar pe baza unor vorbe sau am fost studiata si din umbra fara sa-mi dau seama. Sa fi lasat garda jos si sa nu realizez? E posibil? Mi se poate intampla, insa daca  fac, este in mod constient.

Uneori mi-as dori sa nu fi facut nimic care sa ma ridice atata in slavi, insa n-as fi putut inghiti ideea ca am intors spatele cuiva caruia i-as fi putut intinde o mana sau as fi intors spatele unei situatii care ar fi putut fi alta. Pana la urma fapta sau intentia fac mai mult decat o mie de cuvinte.

Si de aici incolo voi merge din nou ca in semestrul al II-lea al clasei a VI-a, dar voi mai rezista ca atunci? Nu-mi ramane decat sa incerc marea cu degetul si sa sper ca toate se vor rezolva cu bine pentru toti.

Astazi

            Astazi am ramas singura dintre cele cinci surori in casuta de la Poarta Sangerie. Daca Dally, Elena si Sonia au hotarat sa ramana in lumea sportului in mod acitv, Antonia si-a incheiat socotelile cu voleiul de performanta de cateva luni bune si va mai sta pe bara inca vreun an dupa ce va naste, in cazul in care va dori sa revina.

Chiar si asa, nu am ramas singura pe doua etaje plus pod. Kathy si Martha imi tin companie, iar din Pamantul de Mijloc au mai venit inca trei fete-Anai Loth-Lorien din Rohan, Brianna Qualonnde din Gondor si Anna Doriath din Limanurile Cenusii. Daca Martha si Kathy s-au obinuit cu aura putin cam intunecata a locului, se pare ca nici cele trei fete nu-i dau prea mare importanta. Cred si eu, caci inca mai sunt urme ale primelor doua razboaie importante si inca unul recent care bantuie Poarta Sangerie.

Intre doua antrenamente dure si o tura criminala la munca, mai gasim puterea si timpul sa mai spunem o glumita, iar cantonamentele ni se par o relaxare; chiar daca timpul meu este destul de limitat, mai gasesc o clipa linistita si pentru mine, o clipa in care ma regasesc si oricat de laudata sunt in continuare, nu-mi gasesc linistea. Pur si simplu imi lipsesc surorile mele, imi vine greu uneori sa pricep ca nu mai suntem cum eram inainte, desi stiu ca fiecare are viata sa, ii simt lipsa lui Paun mai mult decat mi-as dori si tare ma doare ca se vede prea mult la suprafata ca e ceva cu mine…

-Nadie, revino-ti!

-Chiar se vede atat de mult ca ceva ma macina?

-Da, imi raspunde Maicuta.

-Nu stiu daca sa ma astept la o veste buna sau proasta…

-N-ai de ce sa te gandesti asa. Nu stiu ce s-a intampla cu tine, dar de la Craciun pana la Paste ai radiat toata si, dintr-o data, ai inceput sa te stingi pe picioare; ma ingrijorezi mai mult decat iti pot spune. Ce-as putea face sa te scot din starea asta?

-Cred ca imi trebuie sa am un asa program incat ca sa cad din picioare de oboseala. Totusi, ceva se intampla in jurul meu, e ceva ca o teama care devine o groaza nevazuta.

-Nu esti singura care simte ca ceva este neregula. Te-as trimite la Elrond o vreme. Ar avea ceva de vorba cu tine, dar ai putea sa te si relaxezi putin.

-S-ar putea sa-mi prelungesc sederea, avand in vedere ca mi-a mai facut o invitatie pe care nici acum nu am onorat-o. Cred ca ultima data am fost in Rivendell la ziua gemenilor. Tot atunci am vazut multe dintre vechile mele cunostinte facute in vremuri nu prea vesele.  Iar vorbesc prea mult, tai vorba brusc.

-Nu te inchide in tine, iti va fi foarte greu sa te ridici. Ai adunat prea multe fara sa vorbesti sau sa dai macar de inteles ca ar fi ceva cu tine si ce anume. Uite, azi te las libera de la munca-linisteste-te si o sa-ti dau de treaba consiliere la clinica. E ok asa?

-O schimbare nu strica nimanui, cred. Lumea e bine in general?

-Ai pus o intrebare grea. Da, starea de spirit este buna, insa voi avea nevoie de tine pentru un altfel de ajutor, caci observ ca va trebui sa te scot din carapacea ta pentru un lucru care nici mie nu-mi prea place-singura nu pot face asta.

Imi intinde un plic ce poarta sigiliiul lui Cirdan. Imi mai spune ca ar fi bine sa incerc sa ma odihnesc si sa ma regasesc, altfel nu este de bine-nici pentru mine, nici pentru cei care imi vor intra pe mana.

Cirdan imi scrie ca este in vizita la Elrond, alaturi de Gil Galad, Celeborn si Galadriel. In momentul in care imi scrie, stie ca Thandruil si Legolas, alaturi de Gimli, sunt pe drum. Pe langa cei enumerati, mai sunt personaje care ar vrea sa ma vada, caci lipsa mea se simte, chiar daca am mai fost vazuta brazdand, in zbor, cerul. Si eu duc dorul multor efli si nu numai.

Pe masura ce inaintez cu lectura scrisorii, imi dau seama ca oricat am renuntat la statutul meu de Fondator si Domnita a Phoenicsilor, sunt momente in care e nevoie de mine, ca atare. Mi s-a acceptat pana si faptul ca nu impartasesc credinta celor de un neam cu mine, ci prefer un rit neinteles de multi cu toate ca nu este foarte complicat nimic si este mereu cineva care sa te lamureasca si sa-ti raspunda la intrebari. Au fost voci care au vociferat si au cerut chiar ca Maicuta Moise sa-si schimbe mosternitorul, insa replica femeii a fost cat se poate de dura, explicand cat se poate de clar, ferm si vehement ca e mai usor sa arati cu degetul, sa critici si sa nu-ti vezi prorpiile barne din ochi.

„Cert este,” isi incheie scrisoarea Cirdan, „ca au inceput sa se nasca intre elfi foarte multi Phoenicsi care au ajuns la o varsta destul de mare incat sa puna intrebari; exista si adulti care au inceput sa-si arate firea de zburatoare.”

E clar, pe undeva, ca voi avea parte de multa munca de formare si nu va fi usor deloc, dar este, totusi, o provocare pe care stiu ca nu voi avea puterea sa refuz. Asadar, ceea ce ma incearca ar putea fi un raspuns la clipele in care ma simt trista si parasita de toti.

Paun, tata, Coral, George, Gabi-toti mi-au spus inainte sa moara ca drumul meu va fi presarat in permanenta de formare si consiliere la greu, dar asta nu va fi tot. Intotdeauna va fi mereu ceva in plus si oricat de soclicitata si iubita voi fi, mereu voi fi incercata de singuratate si neinteleasa. Nu voi avea pentru mine alinare, insa schimb voi fi baza pentru cei din jurul meu-un fel de este si nu inca. Nu mai spun ca vor fi momente in care se va arunca cu pietre in mine si voi fi arata cu degetul, dar voi sti mereu sa raman in picioare.

Oare are cineva idee ca uneori imi vine sa ma razvratesc, sa las totul in urma si sa nu ma mai intereseze de nimeni si de nimic? Nu cred, insa orice-as face voi avea mereu puterea sa-i iert pe cei care ma judeca, ma calca in picioare, sa ma bucur de bucuria altora chiar daca lumea mea se prabuseste, sa-mi pese de cei care sunt in suferinta…capac la toate, sa primesc increderea multora fara sa fi facut ceva pentru a primi acest lucru.

Am crezut ca profetia scrisa pe peretii „Murgului Maicutei Moise” si Colegiului cu Program Sportiv (CIPS) „Andrei Saguna” trebuie sa aiba o hiba produsa de partea lipsa ce le unea intr-o singura cladire in care sa se schimbe totul in ceea ce ma priveste insa m-am inselat amarnic.

Acum o luna am terminat de tradus totul, caci de nicaieri, cele doua corpuri s-au unit intr-unul singur. Trebuie, asadar sa-mi primesc menirea si s-o duc pana la capat. Ma doare sa vad cum am reusit sa rabufnesc-pur si simplu, am ingropat zambetul cu care i-am incantat pe multi, lumina ochilor mi s-a stins, lasand loc semnelor de intrebare, ingrijorarii si sa reusit sa supar lumea cu o zi plina de viata si apoi sa stau bosumflata vreo trei zile la rand.

Asadar, as face bine sa ma adun si sa pun in aplicare ceea ce am mai bun in mine, caci, inantea de-a putea vorbi celor ca mine ce presupune a fi diferit intr-o lume in care omul este in stare sa te faca bucati pentru a-si satiface curiozitatea, de ce ne nastem diferiti si ce implica multele semne de intrebare pe care chiar si eu inca le mai am dupa 19 ani si inca vreo 14-15 ani de munca asidua la traducere.

Asadar ma hotarasc sa plec in Rivendell cat mai repede cu putinta, insa stiu ca voi mereu pe drum naveta…pe undeva sa mi indeplinit rugamintea adresata Maicutei in ceea ce priveste munca pana la epuizare? Nu cred ca voi sti, insa imi doresc sa ma pot linisti sa-mi fac treaba cum se cuvine, caci vad si constientizez cati oameni depinde de mine, indiferent ca sunt cu moralul la pamant sau sus pe val.

Cineva m-a intreabat odata:

-Dar Lui i-ai spus?

-Stie El, nu trebuie sa-i mai spun eu, iar raspuns, caci nu ne este dat sa ducem mai mult decat putem duce si chiar si asa, ajutor tot primim, doar sa-l cerem si va veni, fara sa ne fie rusine ca nu putem, insa lenea si nu pot fiindca nu vreau nu intra in discutie-nu poti fiindca nu poti sau pentru ca nu vrei sa poti?

Intrebarea acesta mi-a mai trecut prin minte de cateva ori de la Paste incoace, dar nu prea i-am dat atentie prea mare pana sa citesc scrisoarea lui Cirdan. Oare cum am putut sa orbesc si sa surzesc in asa fel incat sa cad cu un buf atat de dureros si rasunator? Unde imi este increderea in mine? Sau, ca sa reformulez, de ce tind sa ma intorc de unde am plecat? Nu prea as vrea, nu acum dupa un aproape un an de zile. Sunt, totusi, constienta ca fiecare dintre noi are perioade de ridicare si caderea, insa din genunchi trebuie sa te ridici si sa mergi mai departe, oricat de greu pare si oricat de dureroase ar fi juliturile  si sangerande ar fi ranile provocate. Un sut in fund inseamna un pas inainte si ce nu omoara te face mai puternic gandesc si zic, insa nu sunt corecta mereu pentru ca uneori dau sfat sau indrumare pe care nici eu nu pot urma.

Ieri

            La ceva timp dupa aceea zi, voleibalistele Generatiei de Sacrificiu sunt acolo unde le este locul-pe baricade, dand clasa generatiilor care le vin din urma-fara munca pe branci nu se poate, iar rezultatele nu se mentin fara, cel putin, aceeasi munca asidua pentru a te mentine in varf.

O parte dintre fete si-au intemeiat familii-parte s-au retras din performanta, parte au continuat. Eu, nimic, desi apropouri sunt destul de dese si azi, chiar daca Paun a trecut in alta lume.

-Mai repede „marit” pe altii decat pe mine, am raspuns intr-o doara intr-una din seri Kathrinei, cand ne intorceam acasa de la antrenament. Si, totusi, stii ca intrebarea este retorica, da?

-Cred ca de poimarti la Sfantul Asteapta si-n cazul meu.

 -Pe 30 febraurie sau pe 32 decembrie?

-Nu degeaba te-ai nascut ieri si ai 3 ani astazi, ei?

-Pai, nu?

-Unde ajungem in sistemul asta?

-La Balaceanca sigur, la Obreja mai sunt sanse sa scapi, pe motive de „buna purtare” zic medicii de acolo.

-Sau ca esti prea nebun pentru cei de-acolo si le „dereglezi” si mai rau pactientii.

Rare sunt momentele in care mai avem o clipa libera pentru a ne destinde, insa intre doua antrenamente si o tura feroce la munca, o glumita tot se mai nimereste.

Nu ma mira faptul ca sunt asteptata de Maicuta Moise, insa ma surprinde, pe undeva, prezenta lui Nea Gheo. Intreb daca la padocuri sunt toate bune, caci am avut o zi plina la centru si la clinca, plus doua antrenamente peste zi.  La cum o stiu pe Maicuta, clar are chef de vorba, iar ochii sclipitori o confirma. De altfel, la cat de „des” trece prin coltul asta de Piramida imi confirma si faptul ca are destula incredere in mine si toate merg ok.

-Crezi ca e rost sa mai bag o aripa?

-S-ar putea spune ca inclin spre un raspuns afirmativ, insa vad ca sunt dintre fete care rar raman peste noapte, dar o reorganizare dupa renovare ar da un raspuns mai concret. S-ar putea sa fie cativa care sa doreasca sa ramana in celalalt spital. Plangeri nu mi-au fost aduse la cunostinta, iar locuri sunt destule.

-Nu-i rau cum gandesti si stiu ca ai mult de furca. Nici la mine nu au ajuns plangeri sau ceva asemanator de cand te-am lasat stapana peste coltul asta de curte.

Foarte rari sunt cei care au nevoie de internare mai mult de o noapte, elfii se descurca foarte bine cu ai lor si cu ceea ce ma despaste pe mine, dar mai trimit cazuri carora nu le dau de cap, altfel nu am de ce ma plange. Sunt momente in care este foarte liniste si ma retrag in Urgente-imi alunga orice suparare, n-ai timp sa te plictisesti, dar este si o ocazie sa inveti ceva nou. Oricat de laudata  as fi pentru ceea ce fac si ceea ce-am reusit sa realizez, plus minunile care-mi ies din maini, nu ma fac sa ma simt cineva important, ci doar cineva care isi face treaba si-si vede de lungul nasului.

-Traducerea merge?

-Da, dar nu stiu cand am timp de ea, ma trezesc uneori cu pixul si carnetelul in mana.

-Nu esti prea vorbareata azi. A fost o zi tipica pentru tine, dar iar ai tendinta sa te inchizi in tine.

-Stiu, in ultima vreme, daca nu m-am retras in Urgente sau in Camera de Garda, am preferat sa ma retrag in Morga sau sa ma plimb in cimitirul pe care l-am vazut din biroul dumitale, in ziua in care majoritatea fetelor au experimentat ceea ce eu am trait deja si am invatat singura.  

-Intr-un fel sau altul, ai fost mereu legata de Lumea Umbrelor. Ai un talent in a intui si calma pe cei din jurul tau de ma lasi pe mine fara cuvinte.

-Asa o fi, nu te contrazic, insa cred ca sunt cea care voi fi mereu spinul din coastele unora si alinarea altora.

-Fondatorul Phoenicsilor se sacrifica?

-Nu am alta varianta. Sunt constienta ca am descoperit ceea ce-mi lipseste, iar aceasta Piramida nu ma implineste perfect. Drumul meu este o secure cu doua taisuri si va trebui sa le folosesc pe amandoua.

-Aceeasi alegere am facut-o si eu la un moment dat, insa tu, fata mea, esti mult mai puternica si capabila ca mine, iar pentru asta nu-mi voi retrage mostenirea pe care ti-am lasat-o.

Oare stie ce face? Poate vedea, alaturi de Elrond si Galadriel, mai adanc in profunzimea lucrurilor decat ceea ce au vazut deja?

-Iei credinta Muritorilor?

-Muritorii cred in multe feluri. Ma simt mai apropiata de una dintre ramuri, insa nu este cea a familiei adoptive in care am crescut si pe care am ignorat-o multa vreme.

-Simti o chemare mai puternica in alta parte?

-S-ar putea spune si asa. Casa imi este acest colt de lume, insa in ceea ce incep sa cred este locul spre care privesc aproape in fiecare seara, inainte de-a pune capul pe perna. Uneori nu apuc sa dorm deloc, insa m-am invatat si cu asta.

Prin minte imi trece momentul in care, cu putin inainte de-a termina clasa a V-a, s-a organizat Campionatul de Fotbal intre clase. M-am strecurat din curtea scolii alaturi de o colega, Alexandra, cu toate ca nu prea aveam voie sa iesim din curte, la ordinul dirgintei…

-Te gandesti la Caterdrala Sf Iosif?

-Da, Concertul de Craciun la care am fost in primul an de studentie nu a fost primul.

-Mi-am dat seama inca de atunci ca nici acel concert nu a fost prima oara cand ai calcat acolo.

-Adevarat, cred ca m-a „tradat” crucea catolica. Mi-am adus aminte de fosta colega din clasele V-VI. Contextul-meciurile de fotbal intre clase. Pur si simplu m-a luat de mana si m-am trezit acolo, incercand sa imit ccea ce facea ea.

-Si nu ti-a fost greu sa intrii intr-o biserica de alt rit?

-Nu prea.

-Curios, insa tot intr-acolo iti zboara gandul din cand in cand.

-Se simte, deci? La un an dupa ce s-a regasit magarul ratacit in ceata, am tot vrut sa merg din nou, insa nu prea am avut tragere de inima. Nu stiu de ce tot ma impiedicam si ma poticneam in usa, dand mereu bir cu fugitii in fata altarului, dar am reusit zilele trecute sa intru si am mai nimerit si o slujba. Mi-a starnit interesul, insa a mai trecut o buna bucata de vreme pana am nimerit la a doua slujba.

-Iar acum iti este greu cand n-ajungi.

-Crap de ciuda, insa va veni si vremea cand voi avea ceva mai mult timp liber. Chiar ma simt alt om intre acele ziduri si daca asta este sacrificiul meu, fie.

-Dar cum de ti-a venit colega asta in minte?

-De la ea am invatat sa fac o cruce romano-catolica si sa nu ma impiedic, intr-o oarecare masura, in obiceiurile casei. Am o gramada de invatat si tot am tragere de inima, dar cum si unde?

-Nu incetezi niciodata sa ma uimesti. Mereu mintea ta gaseste cate ceva.

-Nu-i vorba de asta. Capul iti este dat sa-l folosesti, nu sa-l lasi la usa oriunde intri-e vorba de ceva mult mai adanc, mai profund. Cred ca mai este ceva care mi-a atras atentia, insa nu-mi dau seama si nici nu imi aduc aminte ce-ar putea sa fie. Si benedictinele pe care le aveam la o aruncatura de bat de camin in New Jersey, nu prea prezentau interes, asa ca la un moment dat, am renuntat sa mai merg la slujba pana si duminica. Mi se parea ca-mi pierd timpul duminica dimineata. Sau erau iezuite?

-Dar de cate feluri sunt catolicii?

-O sa am raspunsuri cand ma voi lamuri si pe mine.

Discutia nu a mai continuat mult, caci oboseala zilei se simte de ambele parti. Maicuta Moise nu imi mai pune intrebari, stiind ca imi cunosc destul de bine nevoile si are destula incredere in mine incat sa nu intervina decat atunci cand ii solicit acest lucru sau simte ca este cazul.

-Cert este ca vreau sa cunosc cat mai multe din acest rit. Nu este un impuls de moment, asta e sigur. La un moment dat se va observa o schimbare in ceea ce ma priveste. Daca voi fi vreodata intrebata, voi raspunde.

-Fiecare are dreptul de-a alege.

-Intr-adevar, am observat ca fiecare dintre fetele tale a fost lasata sa-si ia propriile decizii. Sfaturi am primit mereu, poate nu ne-au fost utile toate, pe moment sau la un moment dat in viitor, insa cred ca, pe partea asta, acesta imi este drumul.

-Te-ai gandit la o familie sau la un ordin?

-Nici, nici. Cred ca imi este mai bine sa las asta la cum pica, sa spun asa. Cred ca s-a putut observa cat de greu imi este sa las omul sa se apropie de mine, iar daca imi fac prieteni, acestia sunt pe viata.

-Esti un mister total, ma intreci si pe mine in multe privinte.

-Tare as vrea sa nu mai fiu ridicata in slavi. Sunt la fel ca toti ceilalti, in felul meu. Si, foarte rar, s-a intamplat sa aleg varianta simpla.

-Nu ti-a fost greu sa intri in Catedrala, avand in vedere ca vii dintr-un alt rit?

-La cel mai sincer mod cu putinta, nu! Tot ceea ce n-am vazut pana acum este o sinagoga, dar este timp pentru toate. Prejudecatile si altele de genul asta nu intra in aria mea de interes. Gura lumii spune multe si de proasta calitate, nici macar. Oricum, nu am de gand sa ma arunc intr-o astfel de dezbatere, cred ca nu-si are rostul, insa pot spune ca ar fi unele detalii- poate semnificative, poate nu-cu care nu sunt de acord.

-Te deranjeaza subiectul?

-In clipa de fata cam da, este un punct sensibil inca si pentru mine si pentru moment, nu doresc sa discut cu nimeni despre asta.

-Ciudate fete sunteti si tot atatea caractere, insa voi stiti ce este mai bine pentru voi, acum ca sunteti mari.

Ne suna telefoanele in acelasi timp, semn ca undeva e buba mare. Nu e nici prima cand se intampla si nu va fi nici ultima.

-Ce iei, ma intreaba Maicuta dupa ce ne lamurim ca e nevoie de inca doua perechi brate pe baricadele Urgentelor.

-Cezariana?

-Incepi sa iei paine de la gura unei babute mai mult sau mai putin nevoiase, deci?

-Tinerii din ziua de azi! In loc sa bage la cap, ei te scot la pensie…

Ziua se incheie la doua dimineata, cel putin in teorie. Momentele in care apuc sa dorm mai mult de cinci ore pe noapte au devenit extrem de rare, dar am avut si perioade in care nu am inchis un ochi doua-trei zile la rand.

Sa fi simtit o oarecare aversiune dinspre aceasta femeie? S-ar putea sa mi se para, rar s-a intamplat sa maraie, insa cu un anumit motiv bine intemeiat.

Am surprins-o uneori gandind ca asa voi fi mereu, prinsa intre doua lumi si se vor ivi momente in care va trebui s-o sacrific pe una in favoarea celeilalte. Din raspunsurile mele si-a dat seama ca inca nu stiu destule, iar curiozitatea ma roade la cote maxime, asa ca va putea sa-mi puna intrebari cat de curand, caci nu voi avea odihna pana nu voi avea ceva raspunsuri la intrebarile care curg intr-una. Cert este ca nu voi impune nimanui sa creada in ceea ce cred eu sau sa faca, macar in parte, ceea ce fac eu. La intrebari voi raspunde cat voi putea de bine.

Aici imi vine in minte o intrebare pe care am cam ignorat-o de ceva vreme, anume de ce fetele pe care le-am avut langa mine in New Jersey au cam uitat de obiceiurile lor.

-N-ai somn? o iau pe Martha la rost.

-Din cate imi aduc aminte, cineva spunea ca ganditul prea mult dauneaza grav sanatatii si scoate fire de par alb in cap?! Sincera sa fiu, nu prea am somn-Mark m-a sunat si mi-a spus ca vrea sa se insoare cu Sonia in cel mai scurt timp.

-Asta da vestea zilei.

-Da` ce esti asa morocanoasa?

-Eh, la Urgente unul dintre cazurile alea nesuferite cand, la prima vedere, ai de ales pe cine salvezi-mama sau copiii. Ce ziceai de sor`mea si gandurile fratelui tau?

-S-a hotarat alde fra`miu ca Sonia este ceea ce cauta, sfarsitul povestii.

-Dupa 16 ani si-a dat seama de asta? Bine, vreo sase ani Sonia era cam minora pana si aici, la romani, asa ca raman spre 10 ani in care putea s-o ia si s-o lase tot de atatea ori.

-Sa fi fost distanta pe care a luat-o Sonia fata de el atata timp sa fi avut un cuvant de spus?

-Cred ca da, stie ea ce, cand si de ce face anumite lucruri, chiar daca risca enorm. E adevarat ca mai si greseste uneori, greseli pe care si le asuma. Mai stie cineva in afara de mine?

-Acesta este unul din lucrurile care-mi plac la tine-discretia. Raspunsul este nu, insa cred ca se va afla curand, caci intrebarea va fi pusa curand. Tare nu-mi place cand vad ca esti asa obosita, sincer. Imi vine sa te iau de mana si sa te leg de pat pana te odihnesti cum trebuie.

-Inteleg si-ti multumesc pentru increderea pe care mi-o acorzi si grija ce mi-o porti. Sa stii ca mai dau si eu cu bata in balta, nu fac exceptie de la regula.

-Vreun flacau la orizont?

-Nu prea, ma gandeam la surorile de langa caminul din New Jersey. Sa fi fost iezuite?

-Mai mult ca sigur, prea erau active. Si, ai dreptate, Mark a spus ca va trece si pragul bisericii cu mireasa lui.

-Asadar e pe viata decizia, nu gluma. Stii, imi dau seama ca suntem niste cobitoare in crucea noptii.

-Mda, insa m-ai luat de urechi zdravan si ma asteapta o spovada lunga rau si o penitenta pe masura.

-Nu te contrazic. Imi tii de urat?

-Bataie cu perne?

-Nici sa te refuz nu pot…

Asadar Sonia va fi prima. Pe undeva nu ma mira decizia lui Mark, m-ar soca daca ar fi refuzat. Urmarindu-i de-a lungul timpului, puteam sa bag mama in foc fara sa ma ard ca se va ajunge aici.

Vestea s-a imprasitat repede si niciuna din familii nu a avut nimic de obiectat. Interesant a fost ca si celelalte trei surori si-au exprimat dorinta de a-si intemeia familii, asa ca s-a pus la cale o singura nunta pentru toate patru.

S-a stabilit ca locatie New Jersey pentru a fi la jumatatea distantei pentru toti.

Nunta a fost extrem de restransa si au fost invitati doar ce-i apropiati. Nu mi-a fost greu sa inteleg ce-i in sufletul Maicutei Moise sa dea patru fete odata. Nu stiu cum de-am putut sa rezist sa-mi dau toate surorile odata, insa macar ele sunt linistite si fericite. Am prevazut de multa vreme ca asta se va intampla.

-Tu n-ai astfel de planuri?

-Sincer, ferm si vehement, nu categoric. Vazandu-le pe ele, eu nu simt aceasta chemare, nu in felul acesta. Nu cred ca mai trebuie sa amintesc nimanui ca la cei care am tinut mi-au fost luati, insa cel mai mult am tinut la Paun.

-Stiu, a fost o legatura aparte intre voi cum rar exista. Acum incep sa inteleg in ce parte bati si ma mir ca n-am observat asta mai devreme-spinul si alinarea, morga, mereu alaturi langa cei in nevoie si langa cei care pleaca din lumea asta…ce-o fi fost in ochii mei de-am fost asa de oarba?

-Nu te grabi sa tragi concluzii, ii raspund. Pur si simplu am renuntat la durerile mele ca sa le fie bine altora, care au suferinte mai mari ca ale mele. Am trecut eu vreau la ce vor sau au nevoie ceilalti.

-Tu si Kathy, iar Martha e nehotarata, dar cineva trebuie sa vegheze. Eu realizez ca n-o mai fac de mult, intuind ca voi faceti acest lucru mai bine ca mine. Si eu simt ca nu mai pot, am obosit. E timpul vostru. Nu voi pleca prea curand din aceasta lume, insa lumina mea a inceput sa scapete.

-Ma indoiesc ca vei fi data la o parte sau ca ti se va lua ceea si cine esti. Stii prea bine ca Martha si Kathy sunt oameni de lume, in timp ce eu prefer sa stau in umbra chiar daca sunt observata si mai las oamenii fara grai.

%d blogeri au apreciat asta: